(RV - 26 mai 2016) E Sărbătoarea Sfintei Împărtăşanii. Domnul Isus s-a dat pe sine însuşi pe lemnul Crucii şi s-a făcut mâncare şi băutură ca să alimenteze în noi viaţa dumnezeiască. El este pâine vie coborâtă din cer ca să ne susţină în exodul spre viaţa veşnică. Isus Cristos este adevărata băutură care pecetluieşte noul şi veşnicul Legământ al lui Dumnezeu cu oamenii. El este prezenţă ce conduce şi susţine Biserica în toate zilele, până la sfârşitul veacurilor.
1. „Floarea făinii” şi „mierea din stâncă”
La începutul sfintei Liturghii spunem cu psalmistul
biblic: „I-a hrănit cu cel mai bun grâu şi i-a săturat cu miere din stâncă” (cf. Ps
80/81,17). Psalmistul evocă lucrările minunate săvârşite de Dumnezeu pentru poporul
lui Israel în timpul călătoriei lui prin pustiul Sinai spre pământul făgăduit. Psalmul
80/81 era cântat la „Sărbătoarea Corturilor” instituită pentru amintirea anuală a
acelei călătorii istorice a poporului lui Israel spre ţara libertăţii. Cât ne priveşte
pe noi creştinii, „floarea făinii” şi „mierea din stâncă” cu care suntem susţinuţi
pe drumul vieţii este Sfânta Împărtăşanie. Prin trupul şi sângele lui Cristos cu care
suntem umpluţi de har ne este dată chezăşia gloriei viitoare.
Bazaţi pe lecturile liturgice subliniem anul acestea importanţa unităţii între cei care iau parte la masa euharistică. Apostolul Paul recomandă creştinilor să evite dezbinările între ei pentru a lua parte cum se cuvine la celebrarea Sfintei Liturghii. Cu ocazia acestei sărbători Biserica iese şi merge pe străzi, purtându-l pe Dumnezeul „său”; îl arată oamenilor spunând prin gestul şi cântările sale: „Iată-l pe acela pe care îl căutaţi. A venit pentru noi şi pentru voi. Este Dumnezeul vieţii. Oamenilor, ridicaţi privirea către Dumnezeu. Este cu voi!”
2. În jurul mesei euharistice
Citind paginile din Noul Testament despre „cina Domnului”,
observăm că ele sunt rezultatul unui lung drum de credinţă care, pornind de la paştele
celebrat de Isus cu apostolii, trece prin „amintirea” primelor comunităţi creştine
şi se încheie cu povestirile documentate în scris de apostolul Paul şi de primii trei
evanghelişti. De fapt, comunitatea creştină s-a format şi se formează continuu în
jurul mesei euharistice. De aceea, la Conciliul al II-lea din Vatican, Euharistia
a fost definită de mai multe ori „izvor şi culme” a vieţii Bisericii. Deşi nu epuizează
toată viaţa şi misiunea Bisericii, Euharistia este centrul ei de gravitaţie. Euharistia
face ca Biserica să fie un popor ce înaintează prin istorie spre plinătatea vieţii.
Euharistia devine astfel monument memorial şi jertfă desăvârşită, merinde de drum,
ospăţ de comuniune fraternă şi pregustare a banchetului viitor. Toate aceste semnificaţii
le regăsim în lecturile biblice propuse la celebrarea liturgică a sărbătorii Trupul
şi Sângele Domnului.
3. „Acesta este trupul meu; acesta este
sângele meu”
Apostolul Paul în prima scrisoare către Corinteni
redă povestirea cinei Domnului (cf. 1Cor 11,23-26, lectura a doua), pe care o regăsim
în forme asemănătoare şi în Evanghelii. Înmulţirea pâinilor şi a peştilor este un
anunţ şi o profeţie a Euharistiei cu care Domnul Isus hrăneşte comunitatea ucenicilor
săi (cf. Lc 9,11b-17, pericopa evanghelică). Totuşi, cea mai veche scriere despre
sfânta Euharistie este textul apostolului Paul. El spune că a primit de la Domnul
ceea ce a transmis comunităţii, şi anume: „că Domnul Isus, în noaptea în care era
vândut, a luat pâinea şi, mulţumind, a frânt-o şi a zis: "Acesta este trupul meu cel
care este pentru voi. Faceţi aceasta în amintirea mea!" De asemenea, după cină, a
luat potirul, spunând: "Acesta este potirul noului legământ în sângele meu. Faceţi
aceasta ori de câte ori beţi în amintirea mea!" Căci ori de câte ori mâncaţi din pâinea
aceasta şi beţi din potirul acesta, vestiţi moartea Domnului până când va veni (cf.
1Cor 11,23-26).
4. Abuzuri la masa Domnului
Sfântul Paul transmite acest dat fundamental aşa cum
el însuşi l-a primit. Scrie acestea voind să denunţe abuzurile la masa Domnului celebrată
în oraşul Corint. Acesta este motivul care îl interesează direct: „În primul rând,
aud că atunci când vă adunaţi, între voi sunt dezbinări şi în parte o cred”. De fapt,
existau şi grupări între creştinii din Corint. Prin asta ieşeau în faţă cei stimaţi
dintre ei. (cf. 1Cor 11,18-19). Asta rezultă şi din concluzia textului: „Aşadar, fraţii
mei, când vă adunaţi ca să mâncaţi, aşteptaţi-vă unii pe alţii” (1Cor,11,33). Unii
mănâncă şi beau până se îmbată iar alţii rămân flămânzi. Dar asta nu este adevărata
Euharistie. Apostolul aminteşte creştinilor din Corint care este sensul adevărat al
Euharistiei. Vrea să-i facă să-şi dea seama de faptul că celebrările lor euharistice
trebuie revăzute.
5. Euharistia, „monument memorial”
După ce a vorbit despre instituirea Euharistiei, apostolul
face câteva recomandări pentru participarea la masa euharistică. Amintind cuvintele
rostite de Isus la ultima cină, Paul, spre deosebire de povestirea din Evanghelii,
repetă de două ori porunca: „Faceţi aceasta în amintirea mea!" (vv. 24-25). Dar,
ce înseamnă a face ceva în amintirea cuiva? În tradiţia biblică „a rememora” nu este
acelaşi lucru cu „a-şi aminti” sau a-şi aduce aminte de o persoană. „A rememora” înseamnă
a-şi aminti dar şi a acţiona într-un anumit fel. Amintirea şi acţiunea sunt legate
între ele. Nu înseamnă a-l aminti doar cu gândul pe Cristos mort şi înviat. Nu-i de-ajuns
nici a reproduce în mod ritual gestul lui Isus. În realitate, „a rememora” înseamnă
a înţelege că ceea ce s-a întâmplat o dată, continuă să se realizeze ori de câte ori
celebrăm sfânta şi dumnezeiasca Liturghie. Isus nu a zis: „Acesta este simbolul trupului
meu”, ci „acesta este trupul meu”. Isus este realmente prezent şi această certitudine
susţine credinţa ucenicilor lui Isus. Amintirea este legată de o acţiune concretă.
Porunca nu se referă doar la un gând sau la câteva cuvinte, ci la a face un gest concret.
Nu amintim doar cu gândul. Amintim refăcând şi repetând acea viaţă. Împlinim porunca
„Faceţi aceasta în amintirea mea” atunci când frângerea pâinii este retrăită; dacă,
participând la sfânta Liturghie, trăim şi noi cum a trăit Isus. El spune discipolilor:
„Fiţi în comuniune cu modul meu de a trăi, împărtăşind planul meu de viaţă, modul
meu de a sta înaintea lui Dumnezeu. Mulţumiţi-i, pentru că tot ceea ce aveţi este
darul lui Dumnezeu; „împărţiţi cu alţii”, pentru că tot ceea ce posedaţi este pentru
voi şi pentru ceilalţi împreună.
6. Cristos a dărâmat zidul despărţitor
Semnificaţia Euharistiei lui Isus este reamintită
succesiv de către apostol: „Căci ori de câte ori mâncaţi din pâinea aceasta şi beţi
din potirul acesta, vestiţi moartea Domnului până când va veni” (1Cor 11,26). Euharistia
este o „vestire a morţii Domnului”, prin urmare, celebrarea Euharistiei nu este compatibilă
cu dezbinările prezente în comunitate.
Moartea lui Cristos pentru noi manifestă iubirea sa gratuită şi nepărtinitoare, universală. Confirmă explicit acest lucru un alt text al apostolului: „amintiţi-vă că voi odinioară eraţi păgâni după trup, numiţi „necircumcişi” de cei care se numesc „circumcişi” în trup de mână omenească, pentru că eraţi în timpul acela fără Cristos, lipsiţi de cetăţenia lui Israel, străini de alianţele promisiunii, fără să aveţi speranţă şi fără Dumnezeu în lume. Dar acum, în Cristos Isus, voi, care odinioară eraţi departe, v-aţi apropiat prin sângele lui Cristos. Căci el este pacea noastră, cel care a făcut din două una şi a dărâmat zidul despărţitor, desfiinţând în trupul său ura” (Ef 2,11-14).
La Ierusalim, pe peretele templului care separa curtea internă de cea externă, era scris în trei limbi – ebraică, greacă şi latină – „accesul interzis străinilor” (celor de alt neam) sub pedeapsa cu moartea. Cristos, afirmă apostolul, prin crucea sa i-a apropiat pe cei diferiţi, făcând să cadă zidul de despărţire. În acest sens, Cristos este pacea noastră. Isus a murit pentru toţi. Iubirea sa divină şi curată ajunge la orice om, fără nici o deosebire. Nu mai există cel de aproape şi cel de departe, evreul şi păgânul, cel primit şi cel exclus. Gestul euharistic este amintirea şi realizarea actuală a acestei realităţi noi. În consecinţă, dacă în comunitatea care se adună în jurul euharistiei, se acceptă grupările, dezbinările, sau chiar mai rău, sunt introduse în însăşi celebrarea euharistică, atunci concluzia obligată este că acea comunitate nu „distinge trupul Domnului” şi dezminte unitatea pe care vrea să o celebreze. Aceasta nu este adevărata Euharistie.
7. Dezbinările contrazic Euharistia
Grupările care apar în adunarea liturgică sunt în
mod evident semne de dezbinare prezente în viaţa de toate zilele. În comunitatea din
Corint existau mai multe grupări: grupări pe daruri carismatice, grupări pe cei maturi
şi pe cei slabi în credinţă, sciziune între grupare şi grupare. Motivul pentru care
apostolul se simte iritat nu este atât prezenţa acestor sciziuni, căci „suntem păcătoşi
şi doar în viaţa viitoare biruinţa lui Isus asupra păcatului nostru va fi totală”.
Ceea ce apostolul nu poate suporta pentru este o contradicţie, este acceptarea acestor
sciziuni şi a nu înţelege că ele sunt în contrast cu celebrarea prezenţei lui Isus
în pane şi în vin.
Potrivit apostolului Paul celebrarea euharistică nu este doar un act de credinţă în prezenţa reală a lui Isus, ce trebuie păstrat şi transmis în mod fidel generaţiilor viitoare. După îndemnul apostolului, amintirea euharistiei este un gest din care trebuie deduse consecinţe foarte concrete. Concluziile privesc însăşi celebrarea şi apoi, mai pe larg, întreaga viaţă. Gestul euharistic, în celebrarea sa şi succesiv în viaţa comunităţii, nu trebuie să repete lumea veche cu dezbinările şi contrapoziţiile ei. Gestul euharistic trebuie să fie un semn prefigurativ şi o anticipare a acelei comuniuni cu Dumnezeu şi între noi, pentru a dăruirea căreia Isus a murit şi continuă în sacrament să fie prezent între noi.
8. O lecţie de demult mereu actuală
Acest mesaj este actual pentru viaţa comunităţilor
creştine de azi? Fără îndoială. Desigur, cele spuse de apostol nu se mărginesc doar
la contextul istoric al faptelor petrecute în comunitatea din Corint. Pentru a înţelege
situaţia trebuie remarcat că la începuturile creştinismului Euharistia era celebrată
în cadrul unei agape fraterne unde nu lipseau abuzurile. Ce se întâmpla în concret?
Acolo, cei mai bogaţi şi cu bunăstare ajungeau la timp şi poate chiar mai devreme
şi începeau să benchetuiască şi să se îmbete, fără se preocupe să-i aştepte pe alţii
care ajungeau târziu întrucât erau reţinuţi de muncă sau poate de ruşine pentru că
nu aveau nimic ca să pună la masa comună. Astăzi celebrarea euharistică nu mai are
loc în cadrul unei mese comunitare. De aceea, s-ar crede că situaţia este depăşită.
În realitate nu este aşa. Consecinţele pe care apostolul le aplică la situaţia istorică
particulară a unei comunităţi de atunci, merg dincolo de momentul istoric precis.
Ele variază în funcţie de trecerea timpului. Regula în baza căreia apostolul considera
şi judeca drept scandaloase grupările şi dezbinările în adunarea creştinilor din Corint,
nu se schimbă. În baza aceleiaşi reguli Paul trebuie judecate la fel de scandaloase
dezbinările care s-au petrecut în alte situaţii istorice, şi care, nu este exclus,
pot să fie prezente şi azi.
9. Post-scriptum privind procesiunea sărbătorii
Biserica poartă pe străzile oraşelor şi satelor Preasfântul
Sacrament al Trupului şi Sângelui Domnului, care este simbolul pregnant al unui legământ
de comuniune existent încă de la originile umanităţii între Dumnezeu şi oameni, dar
purtat la desăvârşire şi la expresia lui maximă de jertfa oferită de Isus. Procesiunea
şi pelerinajele există în toate religiile şi sunt semnul drumului oamenilor şi popoarelor
spre adevărul veşnic, spre Dumnezeu. Însă, procesiunea din sărbătoarea Trupul şi Sângele
Domnului are o semnificaţie diferită. În ea Biserica nu numai că merge spre Dumnezeu,
dar merge pe străzile lumii purtându-l cu sine pe Dumnezeul „său” şi îl arată oamenilor
spunând prin gestul şi cântările sale: „Iată-l pe acela pe care îl căutaţi. A venit
pentru noi şi pentru voi. Este Dumnezeul vieţii”.
Sărbătoarea Trupul şi Sângele Domnului are tocmai această semnificaţie: printre oamenii care năzuiesc spre viaţă dar sunt destinaţi morţii şi trăiesc, fără să vrea, între oribile şi neîncetate ritualuri de moarte, trece Sacramentul Dumnezeului vieţii. Oamenilor, ridicaţi privirea către Dumnezeu. Este cu voi! Este cu noi!”
10. Rugăciunea sărbătorii
Dumnezeule, care ne-ai lăsat în acest sacrament minunat
amintirea pătimirilor tale, fă-ne, te rugăm, să cinstim astfel sfântul mister al trupului
şi sângelui tău, încât să simţim necontenit în noi, roadele răscumpărării tale.
(Radio Vatican – Anton Lucaci, material omiletic de miercuri 25 mai 2016)
All the contents on this site are copyrighted ©. |