2016-06-05 13:24:00

La Iaşi va fi organizat Congresul Milostivirii Divine


Rv 05 iun 2016. Dieceza de Iași organizează pe 9 și 10 iunie în catedrala romano-catolică din vechea capitală moldavă Congresul Milostivirii Divine: informează site-ul ercis.ro. În vederea trăirii într-un mod cât mai autentic a Anului Jubiliar al Milostivirii, răspunzând invitaţiei Sfântului Părinte de a cunoaşte cât mai în profunzime chipul lui Dumnezeu milostivire şi venind în sprijinul credincioşilor Diecezei de Iaşi, în catedrala romano-catolică "Sfânta Fecioară Maria, Regină" din Iaşi va avea loc congresul dedicat milostivirii lui Dumnezeu, în zilele de 9 şi 10 iunie 2016. La acest eveniment, care se înscrie în seria de iniţiative practice propuse la nivel de dieceză, sunt aşteptaţi credincioşi din întreaga dieceză care doresc să aprofundeze modul în care Dumnezeu se manifestă drept chip al milostivirii în vederea reînnoirii vieţii.

Lucrările congresului încep joi, 9 iunie, cu Sfânta Liturghie solemnă celebrată de episcopul auxiliar Aurel Percă în catedrala nouă, ritul sacru fiind urmat de Adorația euharistică. Vineri, 10 iunie, sunt programate două sesiuni de comunicări, inaugurate de salutul episcopului Petru Gherghel. Temele abordează caracteristicile milostivirii în Sfânta Scriptură, cultul şi spiritualitatea milostivirii divine în Biserică, formele cultului milostivirii divine, grupurile de rugăciune în viaţa Bisericii, caritatea ca expresie a milostivirii și forme de milostivire la periferii, modalităţi practice de promovare a milostivirii divine în comunitate. În fine, mai multe mărturii din București, Oradea şi Bacău (Radio Maria), Gherăeşti, Roma și Iaşi, pregătesc Sfânta Liturghie pontificală celebrată de episcopul diecezei, mons. Petru Gherghel. Celebrarea euharistică este urmată de un concert de muzică sacră susținut de corala "Universitas" a Universităţii "Alexandru Ioan Cuza" din Iaşi.

(rv – A. Dancă)








All the contents on this site are copyrighted ©.