2016-06-06 13:06:00

Armenia pregătită pentru reconcilierea cu Turcia înaintea vizitei papei Francisc


6 Iun 2016 „Armenia este pregătită să primească orice invitație la reconciliere”, spune arhiepiscopul Raphael Minassian, responsabil pentru comunitățile armene din Europa orientală. Prelatul a făcut această afirmație în contextul rezoluției aprobată de Parlamentul german la 2 iunie 2016, prin care se recunoaște genocidul armean înfăptuit de Imperiul Otoman între anii 1915-1916, informează agenția Sir.

Moțiunea a fost adoptată cu un singur vot împotrivă și o abținere. Drept reacție la această decizie, Turcia și-a rechemat ambasadorul din Germania și a spus că acest lucru va avea consecințe serioase în raporturile economice și militare dintre cele două țări.

Vorbind despre modul în care comunitatea armeană a primit vestea recunoașterii genocidului, mons. Minassian a spus că „pentru toți armenii a fost o bucurie și o consolare”. Trecând istoria sa familiară, prelatul a spus: „Eu nu mi-am cunoscut niciodată bunicii. A fost o lipsă care a influențat în mod direct și indirect istoria mea personală, iar ca mine sunt sute de mii de persoane”. Arhiepiscopul Raphael Minassian subliniază, însă, importanța iertării, pe care o definește drept „o valoare umană înaltă”. Cu privire la decizia Parlamentului german, patriarhul suprem al tuturor armenilor, Karekin al II-lea, a spus că este „un act de mare importanță istorică”, exprimându-și sentimentele de gratitudine și mare apreciere.

Această deschidere la reconciliere are loc într-un moment în care se desfășoară ultimele pregătiri pentru vizita papei Francisc în Armenia, care va avea loc de la 24 la 26 iunie 2016. Referitor la acest eveniment, părintele Nareg Naamo, rectorul Colegiului armean din Roma, a oferit un interviu pentru Radio Vatican.

N. N. – Este un spirit de gratitudine pentru că anul trecut Sfântul Părinte, cu prilejul Liturghiei celebrată la 12 aprilie în bazilica Sfântul Petru, la împlinirea a o sută de ani de la genocid, s-a întâlnit cu liderii Bisericii armene, atât catolică cât și apostolică, și cu președintele țării, iar aceștia l-au invitat să viziteze Republica Armenia. Acesta este răspunsul său, precum al unui tată pentru fiii săi, care merge să-i viziteze și să-i caute.

R. V. – Care este situația pe care papa Francisc o va avea în față în cadrul vizitei?

N. N. – Este o vizită istorică pentru noi armenii, dar și o vizită care implică multe priviri, multe puncte: fie la nivel religios, fie la nivel ecumenic și mai ales politic. Regiunea în care Sfântul Părinte va merge să celebreze este o regiune care cu câțiva ani în urmă a fost lovită de un cutremur puternic ce a lăsat în urmă multe pagube, mii de victime și multă lume fără adăpost. Pentru aceasta vizita Sfântului Părinte este o vizită foarte importantă la nivel politic, internațional și chiar la nivel uman și evanghelic.

R. V. – Ce roade credeți că va aduce această vizită?

N. N. – În vizitele sale din ultima vreme vedem mereu această carismă care schimbă din punct de vedere spiritual și chiar uman. Sfântul Părinte va face o vizită de pace, nu doar în Armenia ci și în Georgia și Azerbaidjan, două țări care se învecinează cu Armenia și care nu au raporturi bune, mai ales Azerbaidjan. Pentru acest fapt așteptăm multe roade de la această vizită…

R. V. – Făceați referire la aspectul ecumenic, un alt punct important al acestei vizite…

N. N. – Cunoaștem foarte bine, la Sfântul Părinte, carisma apropierii, de a face să se simtă bine lumea care îi stă aproape. Poporului nostru care a suferit mult în anii trecuți din cauza credinței sale, pentru atașamentul său la Biserica Catolică, vizita papei Francisc îi va da un suflu de speranță, un suflu de iubire: este tatăl care vine să își viziteze fiii. Știm foarte bine că Biserica Apostolică armeană, chiar dacă nu aparține din punct de vedere dogmatic la Biserica Catolică, este o biserică foarte apropiată de ea și a dat mulți martiri, teologi și doctori, mai ales anul trecut, când Sfântul Părinte l-a recunoscut pe sfântul Grigorie Narek ca doctor al Bisericii universale… Toate aceste daruri, toate aceste roade pe care Biserica Catolică le oferă Bisericilor neunite cu ea, ne oferă astăzi un suflu de speranță și de viață ecumenică.

(rv – I. Ursuleac)








All the contents on this site are copyrighted ©.