2016-06-18 00:00:00

Maria Celeste Crostarosa (1696-1755): beatificare sâmbătă, 18 iunie, la Foggia


18 iunie 2016. Sâmbătă, 18 iunie, la sanctuarul "Maica Domnului încoronată", din localitatea italiană Foggia: Sfântă Liturghie cu ritul beatificării abatesei Maria Celeste Crostarosa, celebrare prezidată de cardinalul Angelo Amato, prefect al Congregației pentru Cauzele Sfinților.

Un medalion spiritual al fondatoarei congregației Preasfântul Mântuitor a fost prezentat de cardinalul Amato, într-un interviu acordat colegului nostru Roberto Piermarini.
Card. Amato: "Portretul său spiritual este bine sintetizat în cuvintele Sfântului Părinte care, în Scrisoarea Apostolică, o definește "umilă imitatoare a lui Cristos și mărturisitoare fidelă a iubirii sale mântuitoare". Fericita MariaCeleste a fost puternică și perseverentă în împlinirea propriei vocații, în ascultarea voinței lui Dumnezeu care i s-a manifestat printre mii de peripeții și obstacole."

Oferind câteva elemente biografice, prefectul Congregației pentru Cauzele Sfinților a evidențiat câteva etape ale creșterii ei spirituale:
Card Amato: "Giulia – căci acesta era numele ei de mireană – s-a născut la Napoli, în data de 31 octombrie 1696, fiind a zecea din 12 fii a unei familii numeroase dar cu bunăstare. De mică, plină de infatuare și de curiozitate față de lumea adulților, cu complicitatea servitoarelor, se îmbrăca pe ascuns cu haine la modă și învăța cântece profane. Mai târziu, avea să manifeste o deosebită repulsie față de aceste lucruri și, în sărbătoarea Sfântului Iosif, din 1707, a mers la biserica Sfântul Toma, din Napoli, unde a făcut o spovadă generală, pentru a-și elibera conștiința de această greutate.  Din acel moment, viața ei avea să se orienteze diferit; a devenit mai profundă, a început să se retragă în rugăciune. Impresionată de rana coastei lui Isus, provocată de sulița soldatului roman, Giulia s-a refugiat spiritual în Inima însângerată a lui Isus. În comuniunea euharistică primea consolare și inspirație pentru o viață sfântă și, de asemenea, lectura vieților sfinților o ajuta la o trăire intensă a credinței. Astfel, încetul cu încetul, s-a ivit în ea dorința de a se dărui în întregime Domnului, prin consacrarea religioasă. "

După multe obstacole, |Giulia avea să devină călugăriță cu numele Maria Celeste și, urmând îndemnul vocii interioare, a mers la Foggia, un ținut din sudul Italiei binecuvântat de milenara prezență protectoare a Arhanghelului Mihail și, în timpuri mai recente, de figura unuia dintre cei mai mari taumaturgi ai Bisericii, Sfântul Pio de la Pietrelcina. Femeie extraordinară, puternică și de mare curaj, maica Maria Celeste a rămas întipărită în memoria populației din cel ținut ca "abatesa sfântă".
Card. Amato: "În 1996, cu prilejul împlinirii a trei sute de ani de la nașterea Maicii Maria Celeste, scriindu-le călugărițelor din mănăstirea Preasfântul Mântuitor – fondată de ea – Ioan Paul al II-lea a sintetizat cinci caracteristici ale spiritualității ei: devoțiunea față de Cuvântul întrupat, pe care Duhul Sfânt o actualizează neîncetat în noi, transformând existența noastră în existența sa; iubirea față de Preasfânta Euharistie, izvorul oricărei transformări spirituale; spiritul de reculegere și de contemplare, pentru a ne lăsa transformați și iluminați de har; caritatea fraternă și, în fine, fidelitatea și perseverența. Călugărițele să fie conștiente că prezența și mărturia lor reprezintă o contribuție prețioasă pentru misiunea Bisericii în lume."

RV/AM








All the contents on this site are copyrighted ©.