Citește articolul Mergi la meniu

Social Networks:

RSS:

Radio Vatican

Vocea Papei și a Bisericii în dialog cu lumea

alte Limba:

Papa Francisc \ Angelus Domini

Papa Francisc sprijină Ziua internațională a refugiatului

O tabără de refugiați în Vietnam (1968). - ANSA

20/06/2016 10:03

RV 20 iun 2016. Se marchează anual pe 20 iunie, la inițiativa Națiunilor Unite, Ziua internațională a refugiatului. Tema din acest: ”Cu refugiații. Noi suntem de partea celor constrânși să fugă”. La rugăciunea ”Angelus”, duminică, 19 iunie, papa Francisc și-a exprimat sprijinul pentru această Zi internațională care atrage atenția asupra milioanelor de oameni constrânși să fugă dintr-o regiune în alta sau chiar dintr-o țară în alta din cauza războaielor sau a calamităților naturale:
Papa Francisc: ”Refugiații sunt persoane ca toți ceilalți, dar cărora războiul le-a luat casa, locul de muncă, rudele, prietenii. Povestea vieții lor și chipurile lor ne cheamă să reînnoim efortul de a construi pacea în dreptate. De aceea, vrem să fim împreună cu ei: să-i întâlnim, să-i primim, să-i ascultăm, ca să devenim împreună artizani de pace după voința lui Dumnezeu”.

Marcată inițial în unele țări din Africa drept Ziua africană a refugiatului, prin rezoluția Adunării generale a Națiunilor Unite din 4 decembrie 2000, Ziua refugiatului a fost însușită de Organizația Națiunilor Unite și extinsă la nivel internațional. Potrivit estimărilor ONU, numărul persoanelor strămutate și al refugiaților care fug din calea conflictelor și persecuțiilor în întreaga lume a atins nivelul-record de 65,3 milioane în 2015. Practic, unul din aproape o sută de oameni la nivel planetar a ajuns fie solicitant de azil, fie strămutat, fie refugiat, iar la fiecare minut sunt strămutate 24 de persoane. Datele au fost anunțate luni de Agenția ONU pentru Refugiați (UNHCR) cu ocazia Zilei internaționale a refugiatului. 

(rv - A. Dancă)

20/06/2016 10:03