(RV - 29 iunie 2016) E Sărbătoare. „Să celebrăm cu bucurie solemnitatea sfântului Petru, cel dintâi dintre apostoli, şi a sfântului Paul, învăţătorul popoarelor căci ei ne-au predicat Evanghelia lui Cristos”. Sfinţii Petru şi Paul sunt cinstiţi în toată Biserica încă din secolul al II-lea ca martori eminenţi ai credinţei apostolice. Sărbătoarea lor a fost introdusă în calendarul liturgic roman chiar mai înainte de cea a Crăciunului. La Roma, începând din secolul al IV-lea, în ziua de 29 iunie se oficiau trei liturghii: una la altarul bazilicii Sfântul Petru în Vatican, alta în bazilica Sfântul Paul din afara zidurilor iar a treia în catacombele Sfântului Sebastian de pe Via Appia, unde trupurile celor doi apostoli au rămas ascunse câtva timp de teama profanării de către invadatori. Cântarea de preamărire adusă lui Dumnezeu la începutul Liturghiei sărbătorii constituie un elogiu pentru ei şi stă la baza reflecţiei noastre: „Aceştia sunt apostolii care în viaţa pământească au dat rodnicie Bisericii prin sângele lor, au băut paharul Domnului şi au devenit prietenii lui Dumnezeu”.
1. Biserica este apostolică
Prin comemorarea liturgică a acestor doi mari apostoli
ai lui Isus Cristos mărturisim un adevăr din Crezul creştin: Biserica este una, sfântă,
catolică şi apostolică. Recunoaştem şi mărturisim public că suntem creştini pentru
că aparţinem Bisericii iar la temelia Bisericii se află credinţa apostolilor. Credinţa
creştină se întemeiază pe fapte ascultate în locuri şi timpuri precise. Credem în
Isus din Nazaret, mort şi înviat, aşa cum au mărturisit şi transmis cei care l-au
văzut şi auzit, au umblat cu el şi l-au întâlnit viu după învierea din morţi. Petru
şi Paul sunt coloanele Tradiţiei creştine. Petru „stânca” pe care Cristos a întemeiat
Biserica sa (cf. Mt 16,16). Paul, fariseul devenit apostol itinerant al lui Isus pe
care l-a întâlnit pe drumul Damascului. Numele lor îi întruchipează pe toţi apostolii,
uniţi în predicare şi în martiriu pentru a vesti Evanghelia „până la marginile pământului”.
2. Petru, pescarul devenit „stâncă”
Simon din Galileea era un pescar originar din Betsaida
(Lc 5,3; In 1,44), care mai târziu s-a stabilit în Cafarnaum (cf. Mc 1,2 1.29). Fratele
său Andrei l-a introdus pe urmele lui Isus (In 1,42), dar este probabil ca Simon să
fi fost pregătit la această întâlnire de către Ioan Botezătorul. Isus îi schimbă numele
de Simon şi îl numeşte „Cefa”, sau „Piatră” (de unde numele de Petru). L-a găzduit
pe Isus în casa din Cafarnaum la începuturile activităţii publice. Aleargă la mormântul
lui Isus, după ce femeile au dat de ştire că l-au găsit gol (cf. In 20,6 şi Lc 24,12).
Cristos însuşi îl provoacă pe malul lacului să-i confirme iubirea într-un dialog cu
nuanţe misterioase. Tot atunci Cristos îi încredinţează misiunea specifică „de a paşte
oile” sale. Martor al schimbării lui Isus la faţă şi al învierii din morţi, Petru
va trebui „să-i întărească în credinţă pe fraţii săi” (cf. Lc 22,32). Îl găsim pe
apostolul Petru îndeplinind un rol special în viaţa primei comunităţi din Ierusalim.
Va trebui să fie impulsionat de Paul şi de Duhul Sfânt să deschidă şi să extindă predicarea
Evangheliei şi la păgâni (cf. Fap 10). Fără îndoială, rolul său de conducere este
recunoscut de toate textele Noului Testament. Acest rol i-a fost recunoscut şi de
apostolul Paul şi este confirmat de scrierile Părinţilor Bisericii care văd în Petru
„temelia Bisericii”. Cu toate slăbiciunile sale (ne gândim la faptul tăgăduirii lui
Isus în timpul procesului), în ciuda îndoielilor şi nesiguranţei cu privire la observarea
legii lui Moise de către primii creştini, a fost „piatra” edificiului viu ce se zidea
în jurul lui, cuprinzând iudei şi greci, comunitatea de viaţă şi credinţă în Cristos
care este Biserica.
3. Paul, apostol itinerant
Alături de Petru se află un alt nume: Paul, originar
din Tarsul Ciliciei. Un personaj extraordinar, inteligent şi pasionat de Cristos,
cum reiese din scrierile sale. Impulsiv şi profund în gândire a fost de-a dreptul
„capturat” de Cristos înviat, cum el însuşi mărturiseşte. S-a simţit mânat lăuntric
să-l predice numai pe Isus Cristos şi „pe acesta răstignit”. A pus în centrul predicii
sale acea Evanghelie pe care el însuşi a primit-o de la ceilalţi apostoli între anii
35-36 în urma unui fapt personal extraordinar trăit pe drumul Damascului. A întruchipat
idealul creştinului ca unul în care trăieşte Cristos personal şi căruia îi aparţine:
„Nu mai trăiesc eu ci Cristos este cel care trăieşte în mine”, spune despre sine Paul
şi conclude: „Pentru mine a trăi este Cristos”. În cele trei călătorii misionare a
întemeiat numeroase comunităţi creştine. Întors la Ierusalim, a fost arestat şi într-o
a patra călătorie dus prizonier la Roma, unde după câţiva ani a murit împreună cu
Petru. Testamentul spiritual al lui Paul, reprodus de Luca în cartea Faptele Apostolilor
(c. 20) în timp ce salută bătrânii din Milet şi ceea ce el însuşi sau un ucenic al
său scrie în a doua epistolă către Timotei, ne fac să întrevedem sfinţenia sa şi sensibilitatea
sufletului său.
4. Sf. Petru a băut paharul Domnului
Cartea Faptele Apostolilor, povestind începuturile
Bisericii, dedică lui Petru primele 12 capitole iar de la următorul îl introduce în
scenă pe apostolul Paul. Persoanei şi activităţii sale misionare îi este dedicată
partea a doua a cărţii. Fragmentul despre eliberarea minunată a lui Petru este încadrat
în sărbătoarea Paştelui ebraic. Autorul face un paralelism între moartea şi învierea
lui Isus şi arestarea lui Petru urmată de eliberarea din închisoare de către îngerul
trimis de Dumnezeu. „În zilele acelea, regele Irod Agripa a început să-i prigonească
pe unii membri ai Bisericii. L-a ucis cu sabia pe Iacob, fratele lui Ioan. Când a
văzut că acest lucru e pe placul iudeilor, a dat ordin să fie arestat şi Petru. Aceasta
era în săptămâna Paştelui. Aşadar, l-a prins şi l-a aruncat în închisoare, punându-l
sub paza a patru grupe de câte patru ostaşi. Avea de gând ca după sărbătoarea Paştelui
să-l scoată în faţa poporului, spre a fi judecat. Aşadar, Petru era păzit în închisoare;
în acest timp însă Biserica se ruga fără încetare pentru el lui Dumnezeu. Irod era
pe punctul de a-l scoate în faţa poporului, pentru a fi judecat. Cu o noapte mai înainte,
Petru dormea între doi soldaţi, legat cu două lanţuri iar în faţa uşii santinelele
păzeau închisoarea. Dintr-o dată a apărut un înger al Domnului şi o lumină a strălucit
în celulă. Îngerul a lovit coasta lui Petru, l-a trezit şi i-a zis: "Scoală-te repede!"
Atunci lanţurile i-au căzut de pe mâini. Îngerul i-a zis: "Îmbracă-te şi ia-ţi sandalele!"
Şi Petru a ascultat. Îngerul i-a mai spus: "Pune-ţi mantia şi urmează-mă!" Îngerul
a ieşit iar Petru l-a urmat, fără să ştie că ceea ce făcea îngerul era adevărat; credea
că este o vedenie. Au trecut de primul post de gardă, de al doilea şi au ajuns la
poarta de fier care dădea spre oraş. Aceasta s-a deschis singură în faţa lor. O dată
ieşiţi afară au trecut într-o stradă, apoi, dintr-o dată, îngerul l-a părăsit. Atunci
Petru, venindu-şi în fire, a zis: "Acum ştiu cu adevărat că Domnul l-a trimis pe îngerul
său, care m-a scăpat din mâinile lui Irod şi de soarta pe care mi-o dorea poporul
iudeu" (Fap 12,1-11). Perspectiva eliberării lui Petru depăşeşte cazul său particular
dezvăluind modul de a lucra al lui Dumnezeu în istorie: Domnul îi eliberează pe prietenii
săi.
5. A băut paharul Domnului şi apostolul
Paul
Lectura a doua este luată din a doua Scrisoare a Sfântului
Paul către Timotei. Fragmentul este cunoscut ca testamentul spiritual al Sfântului
Pavel care foloseşte imagini din întrecerile sportive şi din călătoria pe marea vieţii:
„Preaiubitule, eu sunt deja oferit ca jertfă, clipa plecării mele a sosit. Am luptat
lupta cea bună, am alergat şi am ajuns la ţintă, mi-am păstrat credinţa. De acum nu-mi
rămâne decât să primesc cununa învingătorului, pe care Domnul, judecătorul cel drept,
mi-o va da în ziua aceea, şi nu numai mie, ci şi tuturor acelora care aşteaptă cu
dragoste arătarea lui în mărire. Domnul mi-a stat alături; el m-a întărit ca să vestesc
până la capăt evanghelia şi s-o audă toate popoarele păgâne: aşa am scăpat de gura
leului. Domnul mă va scăpa şi pe mai departe de orice rău, mă va mântui şi mă va conduce
la împărăţia cerească. Lui să-i fie mărire în vecii vecilor. Amin” (2Tim 4,6-8.17-18).
6. Cununa martirilor
Amândoi apostolii au primit cununa martirilor pentru
Cristos, la Roma, în timpul persecuţiei declanşate de împăratul Nero, devenind cu
adevărat prieteni ai lui Dumnezeu. Potrivit tradiţiei, Petru a fost răstignit pe colina
Vatican în anul 64. A fost crucificat cu capul în jos din respect faţă de moartea
Domnului. Paul, fiind cetăţean roman, nu a fost ucis prin răstignire dar prin tăierea
capului la locul numit „ad Aquas Salvias” pe Via Ostiense, în jurul anului 67. Şi
astăzi situl sacru se numeşte „Le Tre Fontante”, după străvechea tradiţie potrivit
căreia în timpul decapitării s-au format trei izvoare în locurile atinse de capul
apostolului.
7. Petru şi Paul
Două nume care de-a lungul secolelor personifică întreaga
Biserică în tradiţia ei neîntreruptă; datorită propovăduirii lor „Domnul a dat Bisericii
pârga credinţei creştine”. Împreună au dat rodnicie Bisericii zidite pe temelia credinţei
în Cristos Fiul lui Dumnezeu. Acestor doi primi maeştri ai credinţei s-a ajuns chiar
să li se facă „mărturisirea” păcatelor în actul „Confiteor”, recunoscând astfel în
ei Biserica istorică. Nu numai pentru Biserica Romei, ci şi pentru Bisericile Orientale
cei doi „fraţi”, „corifei ai apostolilor” reprezintă un sinonim pentru întregul colegiu
apostolic. Şi astăzi, Papa şi colegiul episcopilor invocă autoritatea sfinţilor apostoli
Petru şi Paul atunci când prin actele oficiale intenţionează să stabilească legătura
Tradiţiei cu izvorul ei care este cuvântul lui Dumnezeu. Numai prin ascultarea acestui
cuvânt în Duhul Sfânt Biserica poate fi desăvârşită în dragoste în unire cu Papa,
cu episcopii şi preoţii şi întregul popor răscumpărat de Domnul.
8. Petru, primul dintre apostoli
Petru care, prin descoperire divină, a recunoscut
în Isus pe Mesia, Fiul Dumnezeului Celui Viu, este piatra pe care Cristos a zidit
Biserica sa şi căruia i-a dat cheile împărăţiei cerurilor, i-a încredinţat cârma Bisericii
după înălţarea la cer. În privinţa poziţiei lui Petru, în Evanghelii sunt două expresii
solemne adresate de Isus lui Simon căruia i-a schimbat numele în Chefa, adică Petru:
„Pe această piatră voi zidi Biserica mea” (Mt 16,18) şi „Paşte oile mele” (In 21,15-19).
Se poate discuta despre sensul autorităţii şi extinderii acestei misiuni, dar nu se
poate pune la îndoială că, în baza atestării din Evanghelii, amândouă frazele au fost
adresate de Isus lui Petru, şi numai lui.
9. Întemeiaţi pe credinţa apostolilor
„Biserica este apostolică deoarece este întemeiată
pe apostoli, în sensul că a fost şi rămâne zidită pe "temelia apostolilor" (Ef 2,
20), martori aleşi şi trimişi în misiune de Cristos însuşi; ea păstrează şi transmite,
cu ajutorul Duhului care locuieşte în ea, învăţătura, tezaurul, cuvintele sănătoase
auzite de la apostoli. Până la întoarcerea lui Cristos, ea continuă să fie învăţată,
sfinţită şi călăuzită de apostoli prin urmaşii lor în misiunea pastorală: colegiul
episcopilor, "asistaţi de preoţi, în unire cu succesorul lui Petru, păstorul suprem
al Bisericii (CBC 857).
10. Aceeaşi mărire în ceruri, aceleaşi
laude pe pământ
Prezentarea concisă dar esenţială a Sfinţilor Petru
şi Paul este oferită de prefaţa Liturghiei: „Petru a fost cel dintâi care a mărturisit
credinţa în Cristos şi, adresându-se fiilor lui Israel, a alcătuit prima comunitate
creştină; Paul a pus în lumină misterul mântuirii şi a predicat Evanghelia, popoarelor
păgâne. Amândoi apostolii au muncit, fiecare cu darul primit, ca să strângă la un
loc unica familie a lui Cristos, iar acum, uniţi în aceeaşi mărire în ceruri, primesc
pe pământ, din partea poporului creştin, aceleaşi laude”. Cuvântul şi pilda apostolilor
Petru şi Paul, devotamentul lor pentru vestirea Evangheliei să ne sugereze tuturor
forme de mărturie grăitoare a credinţei în Cristos pentru care ei şi-au dat viaţa.
11. Rugăciunea sărbătorii
Doamne Dumnezeul nostru, tu ne dai în această zi bucuria
de a-i sărbători pe sfinţii Petru şi Paul: fă ca Biserica ta să urmeze necontenit
învăţătura apostolilor, prin care am primit credinţa.
(Radio Vatican – Anton Lucaci, material omiletic de marţi 28 iunie 2016)
All the contents on this site are copyrighted ©. |