Citește articolul Mergi la meniu

Social Networks:

RSS:

Radio Vatican

Vocea Papei și a Bisericii în dialog cu lumea

alte Limba:

Biserică \ Biserica în lume

Biserici, comunități și mișcări, ”Împreună pentru Europa” la München

Maria Voce, președinta Mișcării Focolarelor - RV

01/07/2016 12:56

RV 01 iul 2016. Se desfășoară de la 30 iunie la 2 iulie 2016, la München, în Germania, întâlnirea anuală a creștinilor din peste 300 de mișcări bisericești și comunități din rețeaua ecumenică ”Împreună pentru Europa”. Papa Francisc va trimite un mesaj video care va fi vizionat de participanții la manifestare.

Rezultatul recentului referendum britanic, care a decis ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană, este unul din numeroasele indicii ale fragmentării Europei, o ulterioară confirmare a faptului că nu sunt îndeajuns măsurile funcționale pentru a da sens și convingere unei apartenențe comune: se afirmă în comunicatul Mișcării Focolarelor difuzat cu ocazia întâlnirii ”Împreună pentru Europa” de la München. Cine cunoaște această inițiativă, susțin organizatorii, știe că nu este un eveniment, ci un parcurs de unitate în diversitate care a început în 1999 și cuprinde un număr tot mai mare, astăzi peste trei sute, de mișcări și comunități din diferite Biserici de pe continentul european, din convingerea de a face parte dintr-o minoritate încrezătoare. Este un parcurs care, prin întâlnire și reconciliere, a produs efecte: comunitățile și mișcările simt gustul de a se întâlni, se descoperă complementare, în timp ce încrederea reciprocă schimbă persoanele. 

Programul manifestării cuprinde, printre altele, un congres (30 iunie – 1 iulie) cu peste 1.500 de responsabili și colaboratori, printre invitați numărându-se și cardinalul Peter Turkson. Pe 2 iulie, în Piața Karlsplatz (Stachus) din orașul bavarez are loc o manifestare publică la care sunt invitați și locuitorii metropolei. Și-au anunțat intervenția, printre alții, secretarul general al Consiliului Ecumenic al Bisericilor, Olav Fykse Tveit, cardinalii Kurt Koch și Reinhard Marx, episcopii luterani evanghelici Frank Otfried July și Heinrich Bedford-Strohm, și mitropolitul ortodox Serafim Joantă. Din partea Mișcărilor și a Comunităților bisericești vor interveni, printre alții, Maria Voce (Mișcarea Focolarelor), Andrea Riccardi (Comunitatea Sfântul Egidiu) și pr. Heinrich Walter (Mișcarea Schoenstatt). Activă, convinsă și creatoare – se afirmă în comunicat – este participarea tinerilor încă din faza pregătitoare a manifestării. Papa Francisc și patriarhul ecumenic Bartolomeu vor trimite un mesaj video. Manifestarea va fi transmisă în direct pe internet (streaming) cu servicii în șapte limbi.

Temele manifestării abordează chestiuni relevante pentru societatea europeană: integrare și reconciliere, solidaritatea cu cei mai săraci, dezvoltarea sustenabilă și ocrotirea mediului, dialogul dintre creștini și musulmani, căsătoria și familia, criza economică. Perspectiva tematică își propune să sublinieze o responsabilitate care merge dincolo de Europa pentru că aceasta, după cum spunea Maria Voce, ”are de dat lumii experiența acestor două mii de ani de creștinism, care a făcut să se maturizeze idei, cultură, viață și acțiuni care sunt de folos lumii de astăzi dar care până acum, din păcate, nu au fost scoase prea mult în evidență”.

Ediția de la München a manifestării ”Împreună pentru Europa” are la bază un parcurs de reflecție, dezbatere și experiențe, consolidat și prin masa rotundă de la Geneva (pe 21 aprilie a.c.), organizată de Consiliul Ecumenic al Bisericilor și de Mișcarea Focolarelor, pe tema ”Europa: care identitate, care valori”. Cu acea ocazie, Pasquale Ferrara, diplomatic și profesor universitar, a susținut că astăzi în Europa, mai mult decât a vorbi de referințe la propriile rădăcini creștine, este necesar a produce împreună ”roade creștine” și a prezenta ca parte a soluției ”regula de aur”, care ne invită să facem celorlalți ceea ce am vrea să facă alții pentru noi. Această regulă, a spus prof. Ferrara, ”nu este doar o valoare etică, dar dobândește o dimensiune politică, întrucât permite regândirea naturii și a caracterului comunității politice”.

”Împreună pentru Europa” se prezintă drept unul din protagoniștii care au capacitatea de a interpreta această dimensiune, inspirând și motivând persoane de diferite generații și comunități din diverse popoare de pe Bătrânul continent să practice în viața de fiecare zi valori precum dreptatea, primirea, reconcilierea și pacea. Manifestarea, recunosc organizatorii, reprezintă o mică piesă din mozaicul acelei ”Europe protagoniste” care, în cuvintele papei Francisc din Parlamentul european, din noiembrie 2014, ”contemplă cerul și urmărește idealurile, privește și apără și tutelează omul, pășește pe pământ sigură și statornică, punct de reper important pentru întreaga omenire”.

Manifestarea ”Împreună pentru Europa” de la München se bucură de patronajul UNESCO, Consiliului Europei, Parlamentului European și Comisiei Europene. 

(rv - A. Dancă)

01/07/2016 12:56