Citește articolul Mergi la meniu

Social Networks:

RSS:

Radio Vatican

Vocea Papei și a Bisericii în dialog cu lumea

alte Limba:

Biserică \ Dialog

Reconcilierea, cuvântul cheie al întâlnirii „Împreună pentru Europa”

Festivitatea de încheiere a întâlnirii „Împreună pentru Europa” - RV

04/07/2016 11:13

RV 4 Iul 2013 Cu mesajul video al papei Francisc, s-a încheiat la 2 iulie 2016, la Műnchen, în Germania, cea de-a patra ediție a întâlnirii „Împreună pentru Europa”, organizată de rețeaua ecumenică cu același nume, din care fac parte peste 300 de Biserici, comunități și mișcări creștine din Europa. Printre cei care au luat cuvântul în cadrul lucrărilor s-au numărat cardinalul Kurt Koch, președintele Consiliului Pontifical pentru Promovarea Unității Creștinilor, mitropolitul ortodox-român al Germaniei și Europei centrale și de nord, Serafim Joantă, Andrea Riccardi, din partea Comunității Sfântul Egidiu, și secretarul general al Consiliului Ecumenic al Bisericilor, reverendul Olav Fykse Tveit.

Manifestările dedicate încheierii întâlnirii au avut ca denumire „500 de ani de diviziune ajung – unitatea este posibilă”, amintind cei 500 de ani de diviziune între Biserica Catolică și Bisericile rezultate în urma Reformei protestante.

Referitor la acest fapt, în mesajul video trimis cu ocazia întâlnirii, papa Francisc spunea: „Aveți dreptate. Este timpul să ne punem împreună, pentru a înfrunta cu un adevărat spirit european problematicile timpului nostru”. După ce a evidențiat provocările în fața cărora se află Europa, episcopul Romei i-a încurajat pe participanți să „facă cunoscute mărturiile unor societăți civile solidare cu cei mai slabi și dezavantajați, pentru a construi punți și pentru a depăși conflicte declarate sau mocnite”. Urmașul lui Petru și-a încheiat mesajul spunând: „Mențineți prospețimea carismelor voastre; păstrați vie unitatea și lărgiți-o. Faceți în așa fel încât casele voastre, comunitățile și orașele să fie laboratoare de comuniune, prietenie și fraternitate, capabile de integrare, deschise lumii întregi”.

Asemenea papei Francisc, și patriarhul ecumenic Bartolomeu a ținut să fie prezent în mijlocul participanților printr-un mesaj video în care a îndemnat la comuniune (koinonia), care este „principiul fundamental al Bisericii”. Prelatul a spus că inclusiv „atunci când ispita ne sugerează să nu stăm împreună, creștinii, în particular, sunt chemați la comuniune”.    

Pe lângă faptul că a afirmat „viziunea unei Europe unite care este mai tare decât orice frică și egoism”, mesajul final al lucrărilor a arătat angajamentul comun al celor care aderă la inițiativa „Împreună pentru Europa” de a „parcurge calea reconcilierii, de a trăi uniți în diversitate și de a merge cu respect în întâmpinarea persoanelor cu convingeri și religii diverse, căutând dialogul și promovând în lume omenia și pacea”.

În primele două zile ale întâlnirii „Împreună pentru Europa” a avut loc un congres articulat în 36 de forumuri și mese rotunde, în cadrul cărora cuvântul cheie a fost „reconcilierea”. La forumul „Prețul și premiul unității” a luat parte și cardinalul Walter Kasper, care a spus că „osteneala unei autentice reconcilieri constituie unul dintre principalele obstacole în cadrul mișcării ecumenice. Este nevoie de iertare pentru a urma împreună drumul spre unitate”. La masa rotundă „Creștini și musulmani în dialog” a fost subliniată necesitatea cunoașterii, întâlnirii și muncii împreună. Pasquale Ferrara, ambasadorul Italiei în Algeria, a spus că „dialogul nu îl fac culturile sau religiile, ci persoanele”.

Dezbaterile privind schimbările climatice și provocările ecologice au fost susținute de cardinalul Peter Turkson și de inginerul de mediu Daniele Renzi în cadrul mesei rotunde „Către o durabilitate în Europa”. În cadrul mesei rotunde „Ce suflet pentru Europa?”, copreședintele Mișcării Focolare, Jesús Morán, a evidențiat faptul că „perspectiva pe care Europa trebuie să o dea lumii, acum mai mult ca niciodată, este aceea de formare a unei culturi a unității în diversitate la toate nivelurile, de la nivel personal și cotidian până la nivel instituțional”.  

(rv – I. Ursuleac)

 

04/07/2016 11:13