2016-07-11 13:07:00

Greg Burke numit director al Sălii de Presă a Sfântului Scaun


RV 11 Iul 2016 Papa Francisc a acceptat renunțarea la funcția de director al Sălii de Presă a Sfântului Scaun prezentată de pr. Federico Lombardi, S.J. Sfântul Părinte l-a numit în această funcție, cu începere de la 1 august, pe domnul Greg Burke, care până acum ocupase funcția de vice-director al aceleiași instituții. De asemenea, Pontiful Roman a numit-o în funcția de vice-director al Sălii de Presă a Sfântului Scaun pe doamna Paloma García Ovejero, care își va începe noua misiune la 1 august 2016.

Greg Burke s-a născut la 8 noiembrie 1959, la Saint Louis, în S.U.A, într-o familie de catolici practicanți. A frecventat unul dintre liceele părinților iezuiți, iar în anul 1983 a absolvit „Columbia University” din New York, specializându-se apoi în jurnalism. În aceiași perioadă intră ca membru numerar în Opus Dei.

A lucrat la „United Press Internațional” din Chicago, pentru agenția de știri „Reuters” și pentru revista „Metropolitan”. În anul 1990 începe o colaborare cu revista „Time”, fiind corespondent fix al revistei când, în anul 1994, sfântul Ioan Paul al II-lea este numit omul anului. În anul 2001 începe să lucreze în televiziune, fiind corespondentul „Fox News” la Roma. În anul 2012 este numit de Secretariatul de Stat din Vatican drept consultant pentru comunicare. În decembrie 2015, este numit vice-director al Sălii de Presă a Sfântului Scaun.

Vorbește engleza, italiana, spaniola și franceza.

Paloma García Ovejero s-a născut la Madrid, la 12 august 1975. După încheierea studiilor de jurnalism, în anul 1998, la Universitatea din Madrid, a urmat un master în managementul strategiilor și comunicării la Universitatea din New York.

În anul 1998 a fost numită redactor-șef și director al „Cadena Cope, Radio Española”. Din 2012, este corespondent al acestui post de radio și al altor televiziuni din Italia și Statul Vatican.

Vorbește spaniolă, engleză, italiană și chineză.

(rv – I. Ursuleac)








All the contents on this site are copyrighted ©.