2016-07-26 12:14:00

Mesajul papei Francisc pentru simpozionul „Ecologie integrală. Laudato si'”, de la Cracovia


RV 26 Iul 2016 La 25 iulie 2016, a avut loc la Cracovia, în deschiderea săptămânii dedicate Zilei Mondiale a Tinerilor, simpozionul cu tema „Ecologie integrală. Laudato si'”. Evenimentul, care s-a desfășurat în Aula Magna a Universității Jagielloński din Cracovia, îi urmează celui cu tema „Protejarea Creației”, care a avut loc la Întâlnirea Mondială a Tinerilor de la Rio, în 2013. Cu această ocazie papa Francisc a transmis un mesaj, care a fost citit de cardinalul Stanislaw Dziwisz, arhiepiscop de Cracovia.

Pontiful Roman îi îndeamnă pe participanți să „fie atenți la semnele distrugerii și ale morții care însoțesc parcursul omenirii, sensibilizând instituțiile pentru ca sistemul economic să nu fie orientat exclusiv spre consumul resurselor naturale și al ființelor umane, ci să promoveze deplina realizare a fiecărei persoane și o dezvoltare autentică”.  

Vorbind despre simpozion, episcopul Romei a spus că este „o inițiativă care ne ajută să reflectăm la responsabilitatea comună de administratori ai creației în planul lui Dumnezeu, înscris în natură”.

Elementul de noutate adus de această inițiativă, comparativ cu cea precedentă, a fost enciclica „Laudato si'”, a papei Francisc, care vorbește despre conceptul de „Ecologie integrală”, punând omul în centru, în mod particular pe cei săraci, bolnavi și dezavantajați.

Simpozionul „Ecologie integrală. Laudato si'” a fost organizat de Consiliul Pontifical pentru Laici, Universitatea Catolică Papa Ioan Paul al II-lea din Cracovia, Ministerul Mediului din Polonia și Italia, Comitetul de Organizare al Zilei Mondiale a Tinerilor și Fundația „Principele Albert al II-lea” de Monaco.

(rv – I. Ursuleac)

   








All the contents on this site are copyrighted ©.