2016-08-05 10:55:00

Papa Francisc, cu stolă violet, în confesional, la Porțiuncula


5 august 2016. A fost scurt dar foarte intens pelerinajul papei Francisc joi, 4 august, în cursul după-amiezii, la bazilica “Sfânta Maria a Îngerilor”, în care se păstrează mica biserică Porțiuncula, locul în care sfântul Francisc din Assisi a primit, de la Dumnezeu, în urmă cu opt secole, marele har al „Iertării de la Assisi” pentru toți cei care-l cer respectând obligațiile prevăzute, în primul rând mărturisirea sacramentală a păcatelor.

Interpelat de Radio Vatican în legătură cu prezența pontifului la Porțiuncula, provincialul Fraților Minori din regiunea italiană Umbria, părintele Claudio Durighetto, a mărturisit:

P. Durighetto: “Pe de o parte, a fost aproape electrizantă prezența atât de intens spirituală a papei Francisc; pe de altă parte, pacea în care ne-a cufundat, aproape că ne-a făcut să atingem Paradisul, atât în lungul moment de rugăciune în tăcere pe care l-a trăit pontiful la Porțiuncula cât și în alte momente ale vizitei.”

Întrebat despre momentul care nu era prevăzut în program, cu totul neașteptat: confesarea, de către pontif, a unor credincioși prezenți în bazilică, părintele Durighetto a spus:

P. Durighetto: “Am avut impresia unei clare intervenții a Duhului Sfânt care a transformat vizita în ceva extraordinar. A vorbit despre milostivire, a vorbit despre iertare și apoi a spus: să începem imediat: să începem imediat, să începem de la papa, de la episcopi, de la preoți care se confesează și apoi se pun la dispoziția credincioșilor pentru a confesa. A fost așadar o mobilizare neprevăzută, însă un adevărat balsam, un lucru extraordinar, excepțional.”

Provincialul Fraților Minori din regiunea italiană Umbria a oferit și o cheie de lectură a gestului papei Francisc din perspectiva „Iertării de la Assisi”, gest ce sugerează că „Indulgența, după cum a intuit și sfântul Francisc, nu este asemenea ștergerii cu buretele, nu este ceva la preț scăzut sau un gest de magie care îndepărtează de la tine cine știe ce lucru", a spus părintele Durighetto, explicând că iertarea este un parcurs de rugăciune interioară, de convertire, de așezare în fața Domnului cu umilință, cerând iertare, fiecare în parte, pentru păcatele comise, pe deplin conștienți de condiția de păcătoși, trebuincioși de milostivire, această atitudine făcându-ne să fim mai plini de smerenie și permițându-ne să construim noi raporturi”.

RV/AM 








All the contents on this site are copyrighted ©.