2016-08-08 07:22:00

Papa Francisc, la Angelus: inacceptabil preţul conflictului din Siria


8 august 2016. La rugăciunea „Angelus” de duminică, din Piaţa Sfântul Petru, Papa Francisc a amintit situaţia dramatică din Siria, îndeosebi a civililor, printre numeroasele victime numărându-se şi copii. Sfântul Părinte ne-a îndemnat să ne trăim viaţa asemenea unei „neobosite vegheri de aşteptare”.

Gândul pontifului s-a îndreptat încă o dată la Siria, unde – potrivit Observatorului Sirian pentru Drepturile Omului – în cursul ultimei săptămâni cel puţin 700 de persoane şi-au pierdut viaţa, în urma ciocnirilor armate petrecute la Alep, între militarii guvernului şi rebeli, printre victime numărându-se şi civili:
Papa Francisc: „Din păcate, din Siria continuă să sosească veşti privind victime civile de război, îndeosebi la Alep. Este inacceptabil ca atâtea persoane dezarmate – printre care şi numeroşi copii – să fie constrânse să plătească preţul conflictului. Preţul închiderii inimii şi a lipsei voinţei de pace a celor cu putere. Suntem alături, cu rugăciunea şi solidaritatea, faţă de fraţii şi surorile din Siria, încredinţând aceste persoane protecţiei Maicii Domnului.”

O existenţă în aşteptare
Referindu-se la fragmentul din Evanghelie în care Isus vorbeşte cu discipolii despre comportamentul ce trebuie asumat în vederea întâlnirii finale cu Domnul, pontiful a subliniat că „aşteptarea acestei întâlniri trebuie să ne îndemne la o viaţă îndestulată de fapte bune”, Isus propunându-ne un program de viaţă plin de sens:
Papa Francisc: „Este un îndemn de a da pomenii valoarea de faptă de milostenie şi de a nu ne pune încrederea în bunurile trecătoare, folosind lucrurile fără ataşament şi egoism, ci potrivit logicii lui Dumnezeu, logica atenţiei și a iubirii faţă de alţii. Chiar dacă am avea multe avuţii şi am avea mulţi bani, de care am fi ataşaţi, la sfârşit nu putem să-i luăm cu noi! Amintiţi-vă că giulgiul nu are buzunare.”

A-l aştepta pe Domnul cu credinţă
„Trebuie să-l aşteptăm pe Domnul cu credinţă”, a subliniat pontiful, explicând că această atitudine de aşteptare nu trebuie să fie pasivă, ci de slujire”.
Papa Francisc: „El se prezintă zilnic, bătând la uşa inimii noastre. Şi fericit va fi acela care va deschide pentru că mare-i va fi recompensa: căci Domnul însuşi se va face slujitor al slujitorilor săi”.

Viaţa asemenea unei vegheri
„Isus” – a explicat pontiful – „propune viaţa asemenea unei active vegheri, a unei pregustări a luminoasei eternităţi”:
Papa Francisc: „Pentru a putea intra [în Împărăţia Cerurilor] trebuie să fim pregătiţi, în stare de veghe şi activi în slujirea celorlalţi, consolaţi de perspectiva că în viaţa de apoi nu vom mai fi noi cei care-i vom sluji lui Dumnezeu, ci El însuşi va veni să ne întâmpine la banchetul Său. De fapt, dacă ne gândim bine, acest lucru se întâmplă şi azi, ori de câte ori îl întâlnim pe Domnul în rugăciune, sau în slujirea celor săraci şi mai ales în Preasfântul Sacrament, unde pregăteşte un ospăţ pentru a fi hrăniţi cu Trupul şi Cuvântul său”.

A face lumea mai dreaptă
Succesiv, papa Francisc s-a oprit asupra unei situaţii frecvente din zilele noastre”, referindu-se la „numeroase nedreptăţi, violenţe şi răutăţi zilnice care i-au naştere din ideea că am avea dreptul să ne comportăm ca şi cum am fi stăpânii vieţii celorlalţi”.

„Avem un unic stăpân căruia nu-i place să fie chemat 'stăpân', ci 'Tată', iar noi – chiar dacă suntem cu toţii păcătoşi – suntem fiii unicului Tată. Isus ne aminteşte azi că aşteptarea fericirii eterne nu ne scuteşte de obligaţia de a face ca lumea să fie mai dreaptă şi mai primitoare. Dimpotrivă, tocmai speranţa de a stăpâni Împărăţia în veşnicie ne îndeamnă să ne implicăm pentru a îmbunătăţi condiţiile vieţii pământeşti, în special a fraţilor lipsiţi de apărare.”

RV/AM








All the contents on this site are copyrighted ©.