2016-08-12 09:22:00

21 de refugiați sirieni la prânz cu papa Francisc


12 august 2016. Un moment în familie, de sărbătoare dar și de reculegere: astfel au descris cei 21 de sirieni prânzul luat joi, 11 august, cu papa Francisc, la Casa Sfânta Marta, reședința din Vatican a pontifului. Oaspeții papei la prânz aparțin atât grupului sosit în Italia, la 16 aprilie, cu același avion în care a călătorit pontiful la întoarcerea din călătoria apostolică în insula grecească Lesbos, cât și grupului sosit la jumătatea lunii iunie. Comesenii, printre care și 9 copii, s-au întreținut cu pontiful în limba italiană, cu câteva excepții, în aceste cazuri fiind copiii traducători pentru părinții lor.

Cei mici i-au dăruit Sfântului Părinte o colecție de desene realizate de ei, papa oferindu-le în schimb jucării și alte daruri. Alături de pontif și de oaspeții sirieni, la prânz erau prezenți, de asemenea, mons. Angelo Becciu, substitut al Secretariatului de Stat; prof. Andrea Riccardi, fondator al Comunității “Sfântul Egidiu”, împreună cu alți membri ai comunității și Domenico Giani, comandantul Corpului de Jandarmi, împreună cu doi jandarmi care au colaborat la transferul familiilor din insula Lesbos în Italia.

Colega noastră Francesca Sabatinelli a stat de vorbă cu Daniela Pompei, responsabila serviciului pentru migranți din cadrul comunității Sfântul Egidiu, care descrie astfel prânzul pontifului cu refugiații sirieni:
Daniela Pompei: “L-aș defini un moment în familie, emoționant și, totodată, de conversație, deoarece refugiații au avut ocazia să vorbească cu papa. Au vorbit în italiană, fiind evident faptul că, după sosire, au studiat limba italiană. I-au istorisit pontifului câte ceva despre viața lor, despre locurile de unde au venit, despre țara lor și despre localitățile de origine, dar și despre viața lor din prezent, de la Roma. Apoi, i-au mulțumit pontifului pentru că le-a salvat viața. Încetul cu încetul, copiii au început să se obișnuiască cu atmosfera, începând să râdă și să glumească, lucru care l-a distrat mult și pe Sfântul Părinte. A fost cu adevărat un climat familial.”

RV/AM








All the contents on this site are copyrighted ©.