Citește articolul Mergi la meniu

Social Networks:

RSS:

Radio Vatican

Vocea Papei și a Bisericii în dialog cu lumea

alte Limba:

Biserică \ România

Funeraliile reginei Ana a României: pr. Francisc Doboș

Sf. Liturghie cu recviem în catedrala Sf. Iosif din București pentru sufletul reginei Ana a României - RV

13/08/2016 14:01

RV 13 aug 2016. A avut loc sâmbătă la București ceremonia religioasă și civilă de rămas bun de la regina Ana a României, al cărei trup neînsuflețit a fost prezent în Palatul Regal înainte de a fi dus pentru înmormântare la noua catedrală din Curtea de Argeș. Alături de fostul președinte Emil Constantinescu, premierul Dacian Cioloș și de reprezentanții diverselor familii regale și imperiale din diferite țări, mii de oameni de toate religiile au luat parte la slujbele ortodoxă și catolică celebrate pentru odihna veșnică a răposatei Ana a României. Slujba catolică de la Palatul Regal a fost prezidată de IPS Ioan Robu, arhiepiscop și mitropolit de București, care vineri seară a celebrat Sf. Liturghie cu recviem în catedrala romano-catolică, avându-l alături la altar și pe arhiepiscopul Miguel Maury Buendia, nunțiu apostolic în România și R. Moldova. Liturghii solemne cu recviem au fost oficiate în mai multe biserici catolice din țară.

Catolică, din casa de Bourbon-Parma, regina Ana a murit într-un spital din Elveţia pe 1 august, la vârsta de 92 de ani. Adânc îndurerat de pierderea soției, regele Mihai nu a participat la funeralii din motive de sănătate. Consecventă devizei casei regale a României, ”Nihil Sine Deo” – Nimic fără Dumnezeu – regina Ana și-a trăit cu credință, demnitate și discreție chemarea de soție a regelui Mihai. Despre atmosfera de la București, în această zi de doliu național, ne vorbește pe larg purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei Romano-Catolice de București, pr. Francisc Doboș.

Aici, serviciul audio: 

(rv - A. Dancă)

13/08/2016 14:01