2016-08-19 10:10:00

Papa Francisc, la Assisi: Ziua mondială de rugăciune pentru pace


19 august 2016. Marți, 20 septembrie, papa Francisc va participa la Assisi la întâlnirea de încheiere a Zilei mondiale de rugăciune pentru pace. Intitulată "Sete de pace. Religii și culturi în dialog", întâlnirea este promovată de Comunitatea "Sfântul Egidiu", în colaborare cu comunitățile franciscane din Assisi, informează Sala de Presă a Sfântului Scaun.

Anunțarea participării papei Francisc la întâlnirea finală a trezit mare bucurie în rândul organizatorilor. Marco Impagliazzo, președintele Comunității "Sfântul Egidiu" a evidențiat, pe lângă entuziasmul pentru prezența papei, necesitatea unei astfel de întâlniri, spunând: "Azi există o mare cerere de pace, venită mai ales de la cei care suferă din cauza violențelor, din partea victimelor terorismului și din cauza numeroaselor războaie în curs. Timp de trei zile, între 18 și 20 septembrie, vom duce strigătul lor la Assisi, împreună cu liderii religioși."

Totodată, președintele Comunității "Sfântul Egidiu" a dorit să precizeze că împlinirea a 30 de ani de la istorica Zi de rugăciune pentru pace de la Assisi nu este singurul motiv al organizării zilei internaționale din acest an, intitulată "Sete de pace", explicând: "Nu ne vom reuni la Assisi doar pentru a reevoca împlinirea a 30 de ani de la mărețul moment de rugăciune dorit de Ioan Paul al II-lea, ci și pentru a trăi împreună un nou eveniment alături de mulți alții proveniți din diferite lumi care, pe parcursul a trei decenii, s-au aliat în spiritul de la Assisi pentru construirea păcii și întărirea dialogului".

RV/AM








All the contents on this site are copyrighted ©.