2016-08-24 14:41:00

Celulă de criză la Ambasada României după cutremurul din Italia: ambasadorul George Bologan


RV 24 aug 2016. ”În cadrul Ambasadei României în Italia este operativă Celula de Criză pentru managementul situației create de cutremurului care a cauzat un număr semnificativ de victime în regiunile Marche, Umbria și Lazio”: citim pe pagina de Facebook a Ambasadei României. Redacția Română Radio Vatican l-a contactat prin telefon pe ambasadorul României la Roma, George Bologan.

”Am dispus în regim de urgență”, afirmă ambasadorul la Radio Vatican, ”ca în zonele afectate, două echipe, una de la Consulatul General de la Bologna și una din cadrul Ambasadei României de la Roma, să se deplaseze pentru a acorda asistența consulară”. Ambasadorul Bologan a menționat, de asemenea, ”importanța sprijinului primit din partea reprezentanților Bisericilor românești și a Bisericii catolice italiene pentru a ne transmite date despre persoanele aflate în dificultate, dispărute sau rănite”. În același timp, continuă ambasadorul, ”pe site-ul Misiunii precum și pe pagina de Facebook au fost postate mai multe anunțuri cu datele de contact ale Misiunilor Diplomatice și Consulare românești, precum și ale Protecției Civile italiene, astfel încât cetățenii români aflați în dificultate să aibă la dispoziție orice măsură pe care aceste instituții o iau pentru a le veni în întâmpinare”. Ambasadorul Bologan a subliniat mesajul de solidaritate și compasiune transmis poporului italian de autoritățile române: ”Doresc să menționez că în această dimineață, la ora 10.00, ministrul afacerilor externe italian, Paolo Gentiloni, a primit din partea ministrului afacerilor externe al României, Lazăr Comănescu, un mesaj de solidaritate și compasiune. De asemenea, Administrația Prezidențială a României și Ministerul Afacerilor Externe sunt în contact permanent cu Ambasada. Ne manifestăm apropierea și solidaritatea față de poporul italian, ne recunoaștem, totodată, limitele în fața calamităților naturale, descoperind valoarea profundă a solidarității umane și a mesajului de a ști să prețuim mai mult darul clipelor de seninătate”.

La ora realizării interviului, ambasada nu avea informații privind eventuale pierderi de vieți omenești în rândul cetățenilor români stabiliți în zonele afectate de cutremur. ”Avem semnalate doar câteva cazuri”, a recunoscut ambasadorul, ”de cetățeni români aflați într-o situație de panică. Au fost și alte semnalări pe care le-am primit, însă vă mărturisesc cu satisfacție profesională că am reușit să le rezolvăm într-un timp foarte scurt”.

Aici, interviul cu ambasadorul George Bologan:

(rv – A. Dancă)








All the contents on this site are copyrighted ©.