2016-09-14 11:08:00

Comisia mixtă internațională catolico-ortodoxă se reunește la Chieti (Italia)


RV 14 sep 2016. Comisia mixtă internațională pentru dialogul teologic dintre Biserica catolică și Bisericile ortodoxe se va reuni pentru cea de-a 14-a sesiune plenară la Chieti, în Italia, de la 15 la 22 septembrie 2016: informează un comunicat al arhidiecezei de Chieti-Vasto, gazda reuniunii. Lucrările reuniunii, la care participă aproximativ 60 de teologi din cele două tradiții apostolice, se vor desfășura cu porțile închise în orașul Francavilla al Mare, dar programul reuniunii include o întâlnire deschisă presei. Reuniunea este prezidată, din partea delegației catolice, de cardinalul Kurt Koch, președintele Consiliului Pontifical pentru Promovarea Unității Creștinilor, în timp ce delegația Bisericilor ortodoxe este condusă de arhiepiscopul Job Getcha, reprezentantul Patriarhatului Ecumenic de Constantinopol pe lângă Consiliul Ecumenic al Bisericilor.

Participanții vor fi salutați de mons. Bruno Forte, arhiepiscop de Chieti-Vasto, membru al Comisiei mixte internaționale. Sâmbătă, 17 septembrie, în catedrala arhidiecezei are loc o concelebrare euharistică la care iau parte membrii delegației catolice în prezența ierarhilor ortodocși, care vor celebra Sfânta Liturghie duminică la sanctuarul Sfintei Fețe din Manoppello.

Istoria și scopul Comisiei mixte catolico-ortodoxă
Comisia mixtă internațională pentru dialogul teologic dintre Biserica catolică și Bisericile ortodoxe a fost înființată de Sfântul Ioan Paul al II-lea și patriarhul ecumenic Dimitrios I cu ocazia vizitei pe care papa a efectuat-o la Fanar pe 30 noiembrie 1979. Prima sesiune plenară a Comisiei a avut loc în 1980 în Patmos și Rodi. De atunci, Comisia a publicat cinci documente: ”Misterul Bisericii și al Euharistiei în lumina misterului Sfintei Treimi” (München, 1982), ”Credință, sacramente și unitatea Bisericii” (Bari, 1987), ”Sacramentul Ordinului în structura sacramentală a Bisericii” (Valamo, 1988), ”Uniatismul, metodă de uniune a trecutului, și căutarea actuală a comuniunii depline” (Balamand, 1993) și ”Consecințele ecleziologice și canonice ale naturii sacramentale a Bisericii” (Ravenna, 2007).

De la 15 la 22 septembrie 2016 va avea loc la Chieti cea de-a 14-a sesiune plenară a Comisiei la invitația arhiepiscopului și teologului Bruno Forte, unul din membrii Comisiei. Este pentru a treia oară când Comisia se reunește în Italia, după sesiunile plenare de la Bari și Ravenna. Actuala sesiune plenară va fi co-prezidată, din partea catolică, de cardinalul Kurt Koch, iar din partea ortodoxă, de arhiepiscopul Job Getcha, care a fost numit recent reprezentant al Patriarhatului Ecumenic de Constantinopol pe lângă Consiliul Ecumenic al Bisericilor în locul cunoscutului arhiepiscop și teolog Ioannis Zizioulas, după ce acesta și-a prezentat demisia din motive de etate înaintată. Comisia este alcătuită din câte doi reprezentanți ai celor 14 Biserici ortodoxe autocefale și de un număr corespunzător de reprezentanți ai Bisericii catolice. După cum s-a întâmplat și la ultimele sesiuni plenare, Patriarhatul Bulgariei nu a trimis reprezentanți.

În cadrul sesiunii plenare de la Chieti Comisia mixtă internațională pentru dialogul teologic va lua în dezbatere o schemă de document pregătită de Comitetul de coordonare a Comisiei care s-a reunit la Roma anul trecut. Documentul pregătitor de anul acesta își dorește să continue reflecția începută de Documentul de la Ravenna din 2007 cu privire la câteva trăsături, împărtășite de catolici și ortodocși, ale unui primat la nivel de Biserică universală care să fie acceptat de toți ca slujire a unității Bisericii. Tema abordată, se mai afirmă în comunicatul organizatorilor, atinge inima contenciosului istoric dintre catolici și ortodocși.

(rv – A. Dancă)








All the contents on this site are copyrighted ©.