Citește articolul Mergi la meniu

Social Networks:

RSS:

Radio Vatican

Vocea Papei și a Bisericii în dialog cu lumea

alte Limba:

Papa Francisc \ Călătorii apostolice

”Vinerea milostivirii”: vizita papei Francisc la copiii internați și la bolnavii terminali

Vizita la bolnavi a papei Francisc în ”Vinerea milostivirii” - OSS_ROM

17/09/2016 10:33

RV 17 sep 2016. În după amiaza de vineri, 16 septembrie, papa Francisc a continuat vizitele inspirate din faptele de milostivire trupească și sufletească de pe parcursul Anului Sfânt al Milostivirii. Numită de acum ”Vinerea milostivirii”, Pontiful efectuează o vineri din lună o vizită la cei care așteaptă un semn de apropiere creștină și atenție umană. De această dată, Sfântul Părinte a vizitat bolnavii din două structuri de asistență sanitară.

Prima dintre acestea a fost spitalul ”San Giovanni” din Roma, unde a mers la centrul de Prim Ajutor și Secția de Neonatologie. Aici sunt internați doisprezece copii cu diferite patologii neonatale. Cinci dintre ei, printre care și doi gemeni, sunt în condiții foarte grave și sunt intubați în secția de terapie intensivă. Primit cu stupoare de personalul spitalului, papa Francisc și-a pus, ca toți vizitatorii, masca sanitară și s-a supus măsurilor de precauție igienică impuse de ambientul aseptic. Pontiful s-a oprit la fiecare incubator și a salutat părinții prezenți, încurajându-i în aceste momente de încercare.

Cealaltă structură sanitară vizitată de papa Francisc în cadrul ”Vinerii milostivirii” este ”Villa Speranza”, unde sunt internați treizeci de pacienți în fază terminală. Spitalul aparține Fundației Policlinicii Universitare ”A. Gemelli”, din cadrul Universității Catolice ”Sacro Cuore”. După salutul adresat medicilor și lucrătorilor sanitari, papa Francisc a mers în fiecare cameră pentru a-i saluta personal pe cei internați. Surprinși de vizita Sfântului Părinte, pacienții și rudele lor au trăit momente de intensă emoție, cu lacrimi și zâmbete de bucurie.

Prin această ”Vineri a milostivirii”, se arată într-un comunicat de presă, Sfântul Părinte a dorit să sublinieze importanța vieții umane, de la prima clipă a existenței până la apusul ei natural. Primirea vieții umane și garanția demnității acesteia în orice fază a vieții este o învățătură evidențiată de mai multe ori de papa Francisc. Prin aceste două vizite, Pontiful a pus pecetea sensibilității sale concrete asupra unui mesaj fundamental în Anul Sfânt al Milostivirii: indiferent de starea sănătății sale, omul are o demnitate inalienabilă, iar pentru a trăi concret milostivirea, e necesar să se acorde atenție și acelor persoane care trec prin situații de slăbiciune și precaritate. 

(rv - A. Dancă)

17/09/2016 10:33