2016-09-19 13:20:00

Binele nu tolerează frigiderul, binele este astăzi: papa Francisc la Sf. Marta


RV 19 Sep 2016 A păzi lumina credinței și a o duce mai departe, a nu lăsa să fie acoperită. Acesta a fost îndemnul papei Francisc în cadrul predicii de la Sfânta Liturghie, celebrată luni, 19 septembrie 2016, în capela Casei Sf. Marta din Vatican. Sfântul Părinte a subliniat o serie de comportamente ce riscă să stingă această lumină primită de la Dumnezeu: de la invidie la certuri și de la intriga împotriva aproapelui la amânarea binelui.

Comentând Evanghelia zilei, din capitolul 8 de la Luca (Lc 8, 16-18), episcopul Romei a spus că „a păzi lumina înseamnă a păzi ceva ce ne-a fost dat în dar, iar dacă noi suntem luminoși, suntem luminoși pentru că am primit darul luminii în ziua Botezului”. Papa a reamintit că „în primele secole ale Bisericii”, precum „în anumite Biserici orientale” încă și astăzi „Botezul se numește 'Iluminarea'”.

Fiecare mafie e obscură, a nu amâna binele și a nu profita de aproapele

Această lumină, este avertismentul său, „nu merge acoperită”. „Dacă tu acoperi această lumină”, de fapt, „devii căldicel sau, mai simplu, creștin cu numele”, a subliniat Pontiful. „Lumina credinței este o lumină adevărată, aceea pe care ne-o dă Isus la Botez; nu este o lumină artificială, o lumină trucată. Este o lumină blândă, senină, care nu se stinge niciodată”, a mai adăugat episcopul Romei. Sfântul Părinte s-a oprit apoi asupra unor comportamente ce riscă să ascundă această lumină, în special asupra faptului de „a nu-l face să aștepte pe cel care are nevoie”.

Papa Francisc: „A nu amâna niciodată binele…binele nu tolerează frigiderul: binele este astăzi, și dacă tu nu îl faci astăzi, mâine nu va mai fi. A nu ascunde binele pentru mâine: acest 'ți-l voi da mâine' acoperă puternic lumina; este chiar o injustiție… Un alt mod sunt sfaturile, acestea, pentru a nu descoperi lumina: nu plănui răul împotriva aproapelui tău în timp ce el are încredere în tine. De câte ori lumea are încredere într-o persoană sau în alta și aceasta plănuiește răul pentru a o distruge, pentru a o murdări… Este mica parte de mafie pe care toți o avem la îndemână; cel care profită de încrederea aproapelui pentru a plănui răul este un mafiot. A profita de încredere este mafie. Și asta acoperă lumina. Te face întunecos. Orice mafie este întunecoasă”.

Pornind de la prima lectură biblică a zilei, din cartea Proverbelor (Prov 3,27-34), Pontiful a pus accentul pe ispita de a ne certa mereu cu cineva, plăcerea de a ne certa chiar și cu cine nu ne-a făcut „nimic rău”.

Papa Francisc: „Un alt sfat pe care îl dă acest Tată fiilor pentru a nu acoperi lumina: 'Nu-l invidia pe omul violent și nu te mânia pentru succesele sale, pentru că Domnul detestă perversul, iar prietenia sa este pentru cei drepți'. Și de multe ori noi, unii, suntem geloși, invidioși pe cei care au lucruri, care au succes sau care sunt violenți… dar să trecem un pic peste istoria violenților, a bogaților…Este foarte simplu: aceiași viermi care ne vor mânca pe noi, îi mănâncă și pe ei; aceiași! La final vom fi egali. A invidia puterea, a fi geloși… asta acoperă lumina”.

De aici, a observat urmașul lui Petru, sfatul lui Isus: „Fiți fii ai luminii și nu fii ai întunericului; păziți lumina care v-a fost dată în dar la Botez”. Ba mai mult, „nu o ascundeți sub pat, ci păziți lumina”.

Papa Francisc: „Spiritul Sfânt, pe care toți l-am primit la Botez, să ne ajute să nu cădem în aceste obișnuințe urâte, care acoperă lumina, și să ne ajute să ducem mai departe lumina primită gratuit, acea lumină a lui Dumnezeu care face atât de bine: lumina prieteniei, lumina blândeții, lumina credinței, lumina speranței, lumina răbdării, lumina bunătății”.

(rv – I. Ursuleac)








All the contents on this site are copyrighted ©.