Papa Francisc în Georgia și Azerbaidjan. Întâlnirea cu preoții și persoanele consacrate la Tbilisi

RV 01 oct 2016. Cu un amplu dialog, vorbind liber în italiană și cu traducere în georgiană, papa Francisc a avut azi la biserica ”Adormirea Maicii Domnului” din Tbilisi o animată întâlnire cu preoții, persoanele consacrate, seminariștii și lucrătorii pastorali. În cea de-a doua zi a călătoriei sale apostolice în Georgia, Sfântul Părinte a vorbit, cu spirit patern și cu umor, despre credința statornică a femeilor din această țară, despre importanța ecumenismului și a prieteniei dintre catolici și ortodocși, precum și despre ajutorarea soților în viața de familie.

După ce a ascultat întrebările celor prezenți, papa Francisc a răspuns liber începând cu o anecdotă din călătoria sa apostolică în Armenia (24-26 iunie 2016) pentru a ilustra printr-un exemplu personal ce înseamnă a fi tari în credință. Aflându-se la Gyumri, după Sfânta Liturghie mergea cu papamobilul printre credincioși și a văzut o femeie în vârstă care îi făcea semn să se oprească. ”Eu sunt armeană”, i-a spus femeia, ”dar locuiesc în Georgia”. Făcuse o călătorie de opt ore cu autobuzul ca să-l întâlnească pe Papa. A doua zi, la Erevan, a văzut-o din nou în mulțime. Pontiful s-a oprit și i-a spus: ”Doamnă, ați venit din Georgia atâtea ore de drum, iar a doua zi, alte două ore ca să mă găsiți”. ”Da”, a răspuns femeia, ”este credința”. ”A fi tari în credință”, a reluat papa Francisc adresându-se preoților, persoanelor consacrate și lucrătorilor pastorali, ”înseamnă mărturia pe care a dat-o această femeie. Credea că Isus Cristos, Fiul lui Dumnezeu, l-a lăsat pe Petru pe pământ, iar ea voia să-l vadă pe Petru”.
Papa Francisc: ”Tari în credință înseamnă capacitatea de a primi de la alții credința, de a o păstra și a o transmite. (…) Tari în credință înseamnă a nu uita ceea ce am învățat, dimpotrivă, a face să crească cele învățate și a le da mai departe fiilor noștri. De aceea, la Cracovia am dat ca misiune specială tinerilor aceea de a vorbi cu bunicii. Bunicii sunt cei care ne-au transmis credința. Iar voi, cei care lucrați cu tinerii, trebuie să-i învățați să-i asculte pe bunici, să vorbească cu bunicii, ca să primească apa proaspătă a credinței, să o elaboreze în prezent, să o facă să crească, nu să o ascundă în sertar, să o elaboreze, să o facă să crească și să o transmită fiilor noștri”.

A fi tari în credință, a spus papa Francisc înainte de a răspunde la o altă întrebare, înseamnă ”a avea memoria trecutului, curaj în prezent și speranță în viitor”. Referindu-se mai departe la cele spuse de un seminarist, pe nume Kote, Papa a pornit de la momentul în care tânărul i-a destăinuit mamei dorința de a deveni preot. Încă o dată, a observat Sfântul Părinte, pe drumul unei vocații la preoție se află o mamă, ”femeia georgiană puternică. Această femeie pierdea un fiu, dar îl lăuda pe Dumnezeu. L-a însoțit pe drumul său”. Desigur, a observat cu umor, ”pierdea și șansa de a deveni soacră”, dar, în orice caz, ”la începutul unei vocații se află întotdeauna o mamă, o bunică”. Cuvântul cheie este, și de această dată, ”memoria”: ”a păstra memoria primei chemări. A păstra acel moment, așa cum tu păstrezi amintirea momentului în care i-ai spus: «mamă, vreau să fac și eu ceea ce face omul acela». Nu este o poveste care ți-a venit în minte din senin, a fost Duhul Sfânt cel care te-a atins. Și să păstrezi acest lucru în memorie înseamnă să păstrezi harul Duhului Sfânt. Vorbesc la toți, preoți și călugărițe”.
Papa Francisc: ”Noi toți, în viață, avem sau vom avea momente întunecoase. Chiar și noi, cei consacrați, avem momente de întuneric. Când se pare că nimic nu merge, când sunt greutăți de conviețuire în comunitate, în dieceză, în acele momente trebuie să te oprești și să-ți aduci aminte. Să cultivi memoria momentului în care eu am fost atins sau atinsă de Duhul Sfânt. (…) Statornicia în vocație este înrădăcinată în memoria acelei mângâieri pe care Domnul ne-a dat-o și prin care ne-a spus: «Vino, vino cu mine!». Acesta este sfatul meu pentru voi, cei consacrați: nu vă întoarceți înapoi când sunt greutăți. Și dacă vreți să vă uitați înapoi, să vă uitați la memoria acelui moment. Singurul. În acest fel credința rămâne tare, vocația rămâne tare. Cu slăbiciunile noastre, cu păcatele noastre. Toți suntem păcătoși și toți trebuie să ne spovedim, dar milostivirea și iubirea lui Isus sunt mai mari decât păcatele noastre”.

Viața de familie și, succesiv, relațiile ecumenice cu ortodocșii, au fost ultimele două subiecte despre care papa Francisc a vorbit la întâlnirea cu preoții și lucrătorii pastorali. ”Căsătoria”, a spus Pontiful, ”este lucrul cel mai frumos pe care l-a creat Dumnezeu. Biblia ne spune că Dumnezeu a creat bărbatul și femeia, i-a făcut după chipul său (cf Gen 1,27). Altfel spus, bărbatul și femeia care devin un singur trup sunt chipul lui Dumnezeu”. Făcând referință la dificultățile și neînțelegerile din viața de familie, despre care vorbise Irina, lucrătoare pastorală în Kazahstan, papa Francisc a atras atenția asupra tentației divorțului, prin care unul își dorește un nou început. Dar, a întrebat la rândul său pontiful, adevăratul preț al divorțului cine nu îl plătește, doar cei doi? ”Mai mult, îl plătește și Dumnezeu, pentru că atunci când se despart cei care formează un singur trup, chipul lui Dumnezeu este pătat. Și îl plătesc, mai departe, copiii, fiii”. De aceea, ”trebuie să se facă orice pentru a salva căsătoria”. Dacă e normal ca într-o căsătorie să existe certuri, e la fel de normal, dacă există iubire, cei doi să se împace cât mai curând pentru că ”războiul rece” de a doua zi este foarte periculos. ”Cum pot fi ajutați soții? Pot fi ajutați prin primire, apropiere, însoțire, discernământ și integrarea în trupul Bisericii. A primi, a însoți, a discerne și a integra. În comunitatea catolică trebuie să se ajute la salvarea căsătoriilor”.
Papa Francisc: ”Tu, Irina, ai menționat un mare dușman de astăzi al căsătoriei: teoria gender. Astăzi există un război mondial pentru distrugerea căsătoriei. Astăzi există colonizări ideologice care distrug, dar nu se distruge prin arme, se distruge prin idei. De aceea, e necesar să ne apărăm de colonizările ideologice”.

În fine, seminaristul Kote, a adus în atenție, prin întrebarea sa, ”problema ecumenismului”. Ce trebuie făcut pentru a contribui la unitatea creștinilor?
Papa Francisc: ”Să nu se ajungă la certuri niciodată! Să lăsăm ca teologii să se ocupe de lucrurile abstracte ale teologiei. Dar ce trebuie să fac eu cu un prieten, un vecin, o persoană ortodoxă? Să fiu deschis, să fiu prieten. «Dar trebuie să fac orice ca să-l convertesc cu forța?» Există un mare păcat împotriva ecumenismului: prozelitismul. Niciodată nu trebuie să se facă prozelitism cu ortodocșii. Sunt frații și surorile noastre, discipoli ai lui Isus Cristos. Din cauza unor situații istorice foarte complexe am devenit așa cum suntem. Și unii și alții credem în Tatăl și în Fiul și în Duhul Sfânt, credem în Sfânta Maică a lui Dumnezeu. «Și ce trebuie să fac?». Să nu condamn, nu, nu pot. Prietenie, a merge împreună, a se ruga unii pentru alții. A se ruga și a face împreună fapte de caritate, când este posibil. Acesta este ecumenismul. Dar niciodată să nu condamni un frate sau o soră, niciodată să nu-l saluți pentru că e o persoană ortodoxă”.

(rv – A. Dancă)