Citește articolul Mergi la meniu

Social Networks:

RSS:

Radio Vatican

Vocea Papei și a Bisericii în dialog cu lumea

alte Limba:

Papa Francisc \ Audiențe

50 de ani de dialog. Întâlnirea papei Francisc cu liderul Comuniunii Anglicane

Papa Francisc și arhiepiscopul Justin Welby, miercuri, 5 octombrie 2016, în biserica Sfântul Grigore pe Muntele Celio din Roma. - ANSA

06/10/2016 10:39

RV 06 oct 2016. Rugăciune, mărturie și misiune, sunt cele trei cuvinte cheie din scurtul salut pe care papa Francisc le-a adresat delegației Comuniunii Anglicane, condusă de arhiepiscopul de Canterbury Justin Welby, primită joi, 6 octombrie 2016, în Vatican, la 50 de ani de la întâlnirea istorică dintre Fericitul Paul al VI-lea și primatul Comuniunii anglicane de atunci, arhiepiscopul Michael Ramsey. La audiența cu papa Francisc au luat parte arhiepiscopii primați ai provinciilor ecleziastice ale Comuniunii anglicane.

Întâlnirea istorică de acum 50 de ani dintre liderii celor două confesiuni creștine occidentale, a remarcat papa Francisc în cuvântul său, a adus ”mult rod”: înființarea Centrului anglicane din Roma, numirea unui reprezentant permanent al arhiepiscopului de Canterbury pe lângă Scaunul Apostolic al Romei și începutul dialogului teologic dintre Biserica catolică și Comuniunea anglicană. Referindu-se la continuarea drumului comun, Sfântul Părinte a subliniat trei cuvinte. Rugăciunea, primul dintre acestea, a fost exprimată și prin rugăciunea făcută de episcopii anglicani la Mormântul Sfântului Petru: ”Să nu obosim în a cere împreună și cu insistență de la Domnul darul unității”. Mărturia, cel de-al doilea cuvânt, arată în cei 50 de ani de dialog exemplul unor ”creștini care, din credință și cu credință, s-au ascultat unii pe alții și au împărtășit timpul și energiile”.
Papa Francisc: ”A crescut convingerea că ecumenismul nu este niciodată o pierdere, ci o bogăție. S-a maturizat certitudinea că ceea ce Duhul Sfânt a semănat în celălalt produce o recoltă comună. Să păstrăm această moștenire și să ne simțim zi de zi chemați să dăruim lumii, după cum a cerut Isus, mărturia iubiri și a unității între noi (cf In 15,12; 17,21)”.

În fine, cel de-al treilea cuvânt, misiunea. Papa a subliniat, împreună cu autorul sacru al Cărții lui Qohelet (3,1) că există un timp pentru toate. ”Acesta este timpul în care Domnul ne interpelează, în mod particular, să ieșim din noi înșine și din mediul nostru pentru a duce iubirea sa milostivă unei lumi însetate de pace. Să ne ajutăm unii pe alții să punem în centru exigențele Evangheliei și să ne consacrăm concret acestei misiuni”.

La încheierea audienței, ”pentru a cere harul de a crește” în rugăciune, mărturie și misiune, papa Francisc a invitat delegația anglicană să se roage împreună rugăciunea ”Tatăl Nostru”.

Manifestările organizate la Roma pe 5 și 6 octombrie cu ocazia celei de-a 50-a aniversări a întâlnirii dintre papa Paul al VI-lea și arhiepiscopul Michael Ramsey au cuprins, printre altele, un colocviu teologic la Universitatea Pontificală Gregoriana și rugăciunea Vesperelor prezidată de papa Francisc, la care a luat parte arhiepiscopul Justin Welby și delegația anglicană, în seara de miercuri, 5 octombrie, la biserica ”Sfântul Grigore pe Muntele Celio”. Este mănăstirea din care papa Grigore cel Mare (590-604) a trimis în Anglia un grup de 40 de călugări ca să vestească Evanghelia.
Papa Francisc: ”În urmă cu o 1400 de ani”, a spus Pontiful Roman la încheierea rugăciunii Vesperelor, ”din acest loc sfânt, papa Grigore l-a trimis pe slujitorul lui Dumnezeu Augustin, primul arhiepiscop de Canterbury, și pe însoțitorii săi, să vestească mesajul plăcut al Cuvântului lui Dumnezeu. Astăzi vă trimitem pe voi, dragi frați, slujitori ai lui Dumnezeu, să vestiți același mesaj de bucurie al Împărăției sale veșnice”.

Cuvintele papei Francisc au marcat momentul culminant al slujbei din biserica romană, când împreună cu arhiepiscopul Justin Welby au încredințat un mandat misionar mai puțin obișnuit: 19 perechi de episcopi, câte un catolice și câte un anglican, au pornit spre țările lor împreună pentru a exprima în cuvinte și fapte unitatea slujirii celor mai săraci și a predicării Evangheliei. ”Spiritul ecumenic prin care dați mărturie pentru această Evanghelie”, a spus la momentul trimiterii arhiepiscopul Welby, ”să fie semn de transformare pentru comunitățile noastre”.

La predica rugăciunii Vesperelor papa Francisc s-a inspirat din lecturile biblice și a spus că Dumnezeu, ca Păstor, vrea ”unitatea pentru poporul său” și că dezbinările apar când „îl pierdem din vedere pe fratele nostru” și darurile sale. ”A fi instrumente de comuniune pretutindeni și întotdeauna”, învingând ispitele de a se închide și a se izola, este o ”mare vocație care ne permite să promovăm unitatea în familia umană” și nu doar în rândul creștinilor. ”Fiți, așadar, promotorii unui ecumenism îndrăzneț și realist”, a fost îndemnul papei Francisc, promotori care sunt „întotdeauna în căutarea de drumuri noi”.

Papa Francisc: ”Rămânem încrezători pentru că în noi, deși suntem slabi ca vasele de lut (cf 2 Cor 4,7), lui Dumnezeu îi place să reverse harul său. El este convins că putem trece de la întuneric la lumină, de la împrăștiere la unitate, de la lipsuri la plinătate”.

În cuvântul său, Sfântul Părinte a făcut referință și la cârja pastorală a Sfântului Grigore cel Mare, așezată în mod excepțional în adunarea liturgică, pentru a sublinia că în partea arcuită îl arată pe Cristos cel înviat, semn că drumul comun trebuie să pornească de la conținutul central al credinței, iar partea de jos, cârja este ascuțită, simbol al ”chemării de a conduce oile și de a le aduna în numele lui Cristos cel răstignit și înviat”. De aici, și misiunea păstorilor de ”a îmboldi oile care tind să stea prea apropiate și închise”, de ”a ajuta turma ce le-a fost încredințată ca să fie în ieșire, în mișcare, pentru a vesti bucuria Evangheliei, nu închisă în cercuri restrânse, în micro-climate bisericești care ne-ar readuce la zile înnorate și încețoșate”.

În fine, Succesorul lui Petru și primatul Comuniunii anglicane au semnat o Declarație comună. Papa Francisc și arhiepiscopul Welby au afirmat voința de a merge dincolo de obstacolele doctrinare care marchează drumul către unitatea deplină și dorința de a se ajunge la un ecumenism nu doar teologic dar și practic, prin activități comune în diferite domenii precum ocrotirea Creației, caritatea și pacea. La 50 de ani de la lansarea dialogului, se recunoaște în Declarația comună, ”circumstanțe noi au adus noi dezacorduri între noi, în special în ceea ce privește preoțirea femeilor și recentele chestiuni referitoare la sexualitatea umană. Dincolo de aceste divergențe, rămâne o chestiune permanentă cu privire la modul de exercitare a autorității în comunitatea creștină. Acestea sunt, astăzi, câteva aspecte problematice care constituie obstacole serioase pentru unitatea noastră deplină. În timp ce, asemenea predecesorilor noștri, nu vedem încă soluții la obstacolele din fața noastră, nu suntem cuprinși de descurajare. Cu încredere și bucurie în Duhul Sfânt, nutrim încrederea că dialogul și angajarea reciprocă vor face și mai profundă înțelegerea noastră și ne vor ajuta să discernem voința lui Cristos pentru Biserica sa. Suntem încrezători în harul lui Dumnezeu și în Providență, știind că Duhul Sfânt va deschide noi uși și ne va conduce la tot adevărul (cf In 16,13). Divergențele menționate nu pot să ne împiedice în a ne recunoaște reciproc frați și surori în Cristos datorită Botezului nostru comun. Nici nu trebuie să ne rețină în a descoperi și a ne bucura de profunda credință creștină și sfințenia pe care o aflăm în tradițiile celuilalt. Aceste divergențe nu trebuie să ne facă să diminuăm eforturile noastre ecumenice (…), nici să împiedice rugăciunea noastră comună: nu doar că putem să ne rugăm împreună, dar trebuie să ne rugăm împreună, dând glas credinței și bucuriei pe care le împărtășim în Evanghelia lui Cristos, în vechile Mărturisiri de credință și în puterea și iubirea lui Dumnezeu, pe care îl face prezent Duhul Sfânt, pentru a depăși orice păcat și dezbinare. Împreună cu predecesorii noștri îndemnăm, astfel, clerul și credincioșii noștri să nu neglijeze sau să subestimeze această comuniune certă, deși imperfectă, pe care deja o împărtășim. Mai ample și profunde decât divergențele sunt credința pe care o împărtășim și bucuria noastră comună în Evanghelie”.

(rv – A. Dancă)

06/10/2016 10:39