2016-10-13 12:13:00

Uniți prin mărturia milostivirii: papa Francisc, participanților la Pelerinajul luteranilor


13 octombrie 2016. Sfântul Părinte s-a întâlnit joi, 13 octombrie, în jurul orei prânzului, în aula Paul al VI-lea din Vatican, cu cei circa 1000 de participanți la Pelerinajul luteranilor.

În cuvântul adresat lor, pontiful a îndemnat la înălțarea rugăciunilor de mulțumire pentru că, în prezent, se parcurge o cale ce trece de la conflict la comuniune.
Papa Francisc: "Am parcurs deja o bună bucată de drum. De-a lungul drumului se trăiesc sentimente contrastante: durerea pentru diviziunea existentă încă între noi, dar și bucuria pentru fraternitatea deja regăsită. Prezența voastră atât de numeroasă și de plină de entuziasm este un semn evident al acestei fraternități și ne umple de speranța că va continua să crească înțelegerea reciprocă."

În discursul adresat participanților la Pelerinajul luteranilor, papa Francisc a amintit despre apropiata călătorie apostolică în Suedia, punând accentul pe importanța mărturiei milostivirii, a serviciului în favoarea celor nevoiași, care-i unește pe creștini.
Papa Francisc: "La finalul acestei luni, cu voia Domnului, voi merge la Lund, în Suedia și, împreună cu Federația Luterană Mondială vom comemora, după cinci secole, începutul reformei luterane și-i vom mulțumi Domnului pentru cei 50 de ani de dialog oficial dintre luterani și catolici. Un element esențial al acestei comemorări va consta în îndreptarea privirii spre viitor, în vederea unei mărturii creștine comune oferită lumii de azi, atât de însetată de Dumnezeu și de milostivirea sa. Mărturia pe care lumea o așteaptă de la noi constă mai ales în evidențierea milostivirii lui Dumnezeu față de noi, prin slujirea celor mai săraci, a celor bolnavi și a celor care și-au abandonat ținuturile de origine pentru aflarea unui viitor mai bun pentru ei și familiile lor. Prin slujirea celor mai nevoiași experimentăm deja unitatea: este milostivirea lui Dumnezeu cea care ne unește."

RV/AM








All the contents on this site are copyrighted ©.