2016-10-13 11:59:00

Papa Francisc: îngrijirea mediului reduce efectele dezastrelor naturale


RV 13 oct 2016. Sfântul Părinte a amintit la finalul audienței generale de miercuri, 12 octombrie a.c., că pe 13 octombrie se marchează anual Ziua internațională a reducerii riscurilor la dezastre naturale. Tema din acest an, ”Reducerea mortalității”, îndreaptă atenția spre primul din cele șapte obiective pe care Națiunile Unite și-au propus să le atingă în acest domeniu până în 2030.

Cu această ocazie inspectoratele pentru situații de urgență din țară au organizat în diferite unități de învățământ efectuarea unor exerciții de evacuare, prezentarea tehnicii de intervenție și a regulilor de comportare în cazul producerii unui dezastru natural. Pentru o conștientizare a acestei preocupări, ar fi suficient să se facă o statistică a celor care au murit în România din cauza inundațiilor care au avut loc în ultimii 25 de ani, pentru a nu mai lua în considerare daunele materiale, pierderea investițiilor și distrugerea infrastructurii. Să ascultăm mai întâi apelul papei Francisc:
”Dezastrele naturale ar putea fi evitate sau cel puțin limitate, pentru că efectele lor sunt deseori datorate lipsei de îngrijire a mediului din partea omului. Încurajez, de aceea, la unificarea eforturilor de o manieră clarvăzătoare în ocrotirea casei noastre comune, promovând o cultură a prevenirii, folosindu-se și de noile cunoștințe, pentru a reduce riscurile la care sunt expuse populațiile mai vulnerabile”.

În contextul Zilei internaționale a reducerii riscurilor la dezastrele naturale, Organizația Națiunilor Unite a lansat un spot publicitar în care se cere: a preveni în mod corect, a lansa alarma în mod mai rapid, a construi mai bine, a ține cont de experiențele trăite. Toate acestea, sunt convinși organizatorii, sunt de folos în reducerea mortalității atunci când se verifică dezastrele naturale. Spotul Națiunilor Unite atrage atenția asupra unor statistici îngrijorătoare: în ultimii 20 de ani au murit peste un milion și trei sute de mii de persoane în urma cutremurelor, inundațiilor, secetei și a fenomenului tsunami. Implementarea măsurilor enumerate mai sus ar trebui, în ochii experților ONU, să ducă la reducerea acestui număr cu cel puțin o sută de mii de persoane.

Aspectul care pune pe gânduri, pe care l-a subliniat în apelul său papa Francisc, este faptul că în fața dezastrelor naturale tributul cel mai mare îl plătesc comunitățile mai sărace și vulnerabile. ”Este inacceptabil de la sine”, a spus la Radio Vatican Fausto Guzzetti, directorul Institutului italian de cercetare pentru protecția hidrogeologică, dar ”inacceptabil și din punct de vedere etic, pentru că avem cunoștințe enorme despre riscurile naturale, dar acestea nu sunt aplicate. În locurile sărace ale planetei își pierd viața mult mai mulți oameni, din cauza riscurilor naturale, decât în locurile bogate. Dar în opinia mea”, a spus directorul Guzzetti, ”diferența vine de la organizarea locală, care de multe ori nu există”. În Cuba, de exemplu, când au loc mari uragane, se înregistrează mult mai puține victime decât în alte țări caraibiene din jur care au o forță economică asemănătoare, pentru că cetățenii sunt informați din timp și știu cum să se comporte. La fel, în Japonia, dar și în Taiwan, aceste lucruri sunt explicate copiilor, drept care aici mortalitatea datorată dezastrelor naturale este în scădere. Acolo unde lumea este informată cu privire la riscurile naturale, mor mai puțin oameni. ”În trecut”, a mai spus directorul Guzzetti, ”se credea că aceste lucruri trebuie să le înfrunte numai experții. În schimb, acest fapt face parte dintr-un întreg sistem: fiecare cetățean și fiecare copil dintr-o școală poate să facă diferența. Nu vom reuși niciodată să ne apărăm numai prin știință, numai prin tehnologie, numai cu o infrastructură sau numai cu ajutorul banilor. Unul din motivele pentru care schimbul de informații și lecțiile trecutului nu au avut succes în trecut este tocmai faptul că nu a avut loc această sinergie. Nu este ușor să se ajungă aici, e foarte complicat, dar nu avem de ales”.

(rv - A. Dancă)








All the contents on this site are copyrighted ©.