2016-10-15 13:11:00

Radio Vatican. Buletinul de știri al zilei: 15 octombrie 2016


RV 15 Oct 2016 Știrile zilei la Radio Vatican, difuzate în emisiunea radiofonică sau publicate pe pagina noastră Internet:

Bătrânii sunt o comoară prețioasă: papa Francisc, la audiența cu persoanele vârstnice 
Papa Francisc i-a primit sâmbătă, 15 octombrie 2016, în audiență pe reprezentanții Asociației naționale a muncitorilor vârstnici. Întâlnirea a avut loc în contextul sărbătorii bunicilor și s-a desfășurat în Aula Paul al VI-lea din Vatican. Sfântul Părinte și-a exprimat apropierea față de persoanele singure, bătrâne sau bolnave, care nu au putut fi prezente în mod fizic, dar s-au unit în mod spiritual cu cei prezenți. Episcopul Romei a subliniat încă o dată importanța bătrânilor în cadrul societății, întrucât experiența lor constituie „o comoară prețioasă”, necesară unui viitor plin de speranță și responsabilitate.

Audiențele papei Francisc
Sfântul Părinte l-a primit sâmbătă în audiență pe cardinalul Marc Ouellet, prefectul Congregației pentru episcopi. Tot azi, Suveranul Pontif l-a primit pe președintele R. Argentina, Mauricio Macri, împreună cu familia.

Papa Francisc efectuează o vizită pastorală la Milano în 2017
Sâmbătă, 25 martie 2017, Sfântul Părinte va efectua o vizită pastorală în arhidieceza de Milano: a anunțat astăzi Sala de Presă a Sfântului Scaun. Detaliile călătoriei pastorale în metropola din nordul Italiei vor fi anunțate ulterior. Anunțul vizitei Sfântului Părinte, a comentat arhiepiscopul de Milano, cardinalul Angelo Scola, reprezintă ”un semn de afecțiune și de stimă față de Biserica ambroziană, metropola milaneză și regiunea Lombardia”. ”Vrem să-i arătăm papei Francisc gratitudinea noastră”, a mai spus cardinalul Scola, ”pentru că va veni să ne întărească în credință. Trăim încă de pe acum în așteptarea pontifului prin rugăciune și pregătire pentru acest mare dar”. 

@Pontifex: Sfânta Tereza de Avila, model de rugăciune
”Astăzi, Sfânta Tereza de Avila ne îndeamnă să ne rugăm mai mult, ca să stăm mai aproape de Dumnezeu și să îmbunătățim viața noastră”: scrie papa Francisc într-un tweet trimis de la contul @Pontifex în ziua în care Biserica celebrează comemorarea liturgică a Sfintei Tereza de Avila, călugăriță, prima femeie proclamată ”învățătoare a Bisericii”.

Papa Francisc va proclama mâine șapte sfinți
Duminică, 16 octombrie 2016, la ora 10.15, papa Francisc prezidează Sfânta Liturghie în Piața San Pietro și ceremonia de canonizare a șapte noi sfinți. Ritul sacru poate fi urmărit în direct de pe pagina noastră Internet, la adresa ro.radiovaticana.va începând cu ora Romei 10.00, făcând click pe bannerul ”Transmisiune video”. Printre noii sfinți se află doi martiri: fratele Salomon Leclercq, francez, din congregația Frații Școlilor Creștine, martir în timpul Revoluției franceze, și Iosif Sanchez del Rio, un băiat de doar 14 ani, ucis în 1928 în Mexic pe timpul revoluției anticatolice. Un nou sfânt, de care papa Francisc se simte deosebit de atașat sufletește, este preotul argentinian Iosif Gabriel al Rozariului Brochero, neobosit păstor de suflete în slujirea credincioșilor mai săraci risipiți în cătunele din munți. Va fi proclamat sfânt și episcopul spaniol al diecezei de Palencia Emanuel Gonzalez Garcia, cunoscut drept ”episcopul tabernacolelor”. Alți doi preoți, născuți în Italia, vor fi proclamați Sfinți de papa Francisc: Ludovic Pavoni și Alfons Maria Fusco. În fine, printre noii sfinți se află și mistica franceză Elisabeta a Preasfintei Treimi, carmelită, care a murit în 1906 la doar 26 de ani. 

Vinerea milostivirii. Papa la comunitatea SOS din Roma
În contextul Anului Sfânt al Milostivirii, continuă seria inițiativelor de caritate intitulate "Vinerea milostivirii", cu frecvență lunară.  Vineri, 14 octombrie, în cursul după-amiezii, papa Francisc a mers în vizită la comunitatea SOS din Roma, o structură de tip familial destinată copiilor, fete și băieți cu vârste de până la 12 ani. Așa-numitul "Sat SOS" este alcătuit din cinci case de primire în care sunt găzduiți maximum șase copii, împreună cu un responsabil. În structură continuă să locuiască și tineri care au ales să rămână aproape de centrul de asistență socială în care și-au petrecut o parte din viață, continuând astfel să aibă un sprijin și un punct de referință, oferindu-și în schimb contribuția pentru buna desfășurare a activității centrului. 

Calendarul celebrărilor prezidate de papa Francisc în luna noiembrie
Maestrul Celebrărilor Liturgice Pontificale, mons Guido Marini,  a dat publicității calendarul celebrărilor prezidate de papa Francisc în luna noiembrie.
Luni, 2 noiembrie, când se comemorează "Pomenirea tuturor credincioșilor răposați", papa Francisc va prezida celebrarea Sfintei Liturghii la cimitirul Prima Porta, din Roma, cu începere de la ora locală 16.

Jubileul Milostivirii. Trimiși pontificali la închiderea Porților Sfinte
Sfântul Părinte l-a numit pe cardinalul Agostino Vallini, arhiparoh al bazilicii papale Sfântul Ioan din Lateran, trimis pontifical pentru prezidarea ritualului închiderii Porții Sfinte la bazilica Sfântul Ioan din Lateran, cu desfășurare duminică, 13 noiembrie 2016. De asemenea, Sfântul Părinte l-a numit pe cardinalul Abril Y Castelló, arhiparoh al bazilicii papale Sfânta Maria cea Mare (Santa Maria Maggiore) trimis pontifical la celebrarea prilejuită de închiderea Porți Sfinte la aceiași bazilică, prevăzută să aibă loc tot duminică, 13 noiembrie. Și arhiparohul bazilicii papale Sfântul Paul din afara Zidurilor a fost numit trimis al papei pentru prezidarea ceremoniei de închidere a Porții Sfinte la aceiași bazilică, cu desfășurare duminică 13 noiembrie 2016.

Consideraţii omiletice la Duminica a XXIX-a de peste an (C): Cine se roagă, se mântuieşte
Judecătorul nedrept şi văduva supărătoare: o parabolă a lui Isus despre perseverenţa în rugăciune. Dacă un judecător necinstit se lasă înduplecat de rugăciunea unei văduve, „oare Dumnezeu nu va face dreptate aleşilor săi care strigă zi şi noapte către el? Vă spun că le va face dreptate repede”.
E Ziua Domnului. Celebrând sfânta şi dumnezeiasca Liturghie, noi vestim moartea Domnului şi învierea sa o mărturisim până când va veni în slavă. Liturghia acestei duminici se deschide cu câteva invocaţii din cartea Psalmilor: „Strig către tine, Dumnezeule, căci tu mă asculţi; pleacă-ţi urechea şi ascultă cuvintele mele! Păzeşte-mă, Doamne, ca pe lumina ochilor, adăposteşte-mă la umbra aripilor tale!” (Ps 16/17,6.8). Da, eu strig către tine, Doamne, de dimineaţă rugăciunea mea se înalţă la tine” (cf. Ps 87/88,14), către tine, Doamne, înalţ sufletul meu (cf. Ps 24/25,1). Rugăciunea este un strigăt, este înălţarea sufletului către Dumnezeu. Lecturile liturgice readuc în prim plan demnitatea şi importanţa rugăciunii pentru mântuirea noastră. Sunt de acum mai multe duminici în care Evanghelia ne propune să-l însoţim pe Isus în lunga călătorie spre Ierusalim. Suntem cu Domnul tot mai aproape de ţinta călătoriei, care înseamnă locul şi timpul Paştelui său de moarte şi de înviere pentru viaţa lumii. În acest context, este firesc să ne gândim la ţinta vieţii noastre şi să ne întrebăm cum putem ajunge la ea. Astăzi în Evanghelie Isus ne învaţă că cine se roagă cu perseverenţă şi încredere în Dumnezeu, se va salva. Consideraţiile omiletice la Duminica a XXIX-a de peste an (C) sunt prezentate de mons. Anton Lucaci.

Aici, emisiunea zilei:

(rv - A. Dancă)

 








All the contents on this site are copyrighted ©.