RV 19 oct 2016 Știrile zilei la Radio Vatican, difuzate în emisiunea radiofonică sau publicate pe pagina noastră Internet:
Bunăstarea duce la închidere în sine, la insensibilitate: papa Francisc
la audiența generală
„A da de mâncare celor flămânzi. A da de băut celor
însetați”. Aceasta a fost tema catehezei de la audiența generală ținută de papa Francisc miercuri, 19 octombrie
2016, în Piața Sfântul Petru. Pontiful Roman a remarcat că una dintre consecințele
așa numitei „bunăstări” este de a conduce persoanele la „a se închide în ele, făcându-le
insensibile” la nevoile celorlalți. Episcopul
Romei a spus că realitatea „trebuie acceptată și înfruntată așa cum este ea”, chiar
dacă ne face să întâlnim situații care au nevoie de ajutor urgent. Acesta este motivul
pentru care „printre faptele de milostenie, se regăsește și îndemnul privind foamea
și setea”.
Ziua mondială a misiunilor 2016. Mesajul papei Francisc (II)
Revenim în această emisiune la Ziua mondială a misiunilor, care se marchează pe 23
octombrie 2016, cu partea a doua a Mesajului papei Francisc pe tema ”Biserica misionară,
martoră a milostivirii” (nr. 3-5). Biserica trăiește din milostivirea lui Cristos
și o face cunoscută neamurilor, afirmă Sfântul Părinte în Mesajul său. Pontiful evidențiază
”prezența din ce în ce mai numeroasă a femeilor în domeniul misiunilor”, o prezență
care de multe ori se traduce printr-o atenție acordată mai mult persoanelor decât
structurilor”. În același mesaj, papa Francisc observă că activitatea educativă are
o importanță foarte mare în vestirea Evangheliei. În fine, deși ”credința este darul
lui Dumnezeu și nu rezultatul prozelitismului, ea crește prin credința și caritatea
evanghelizatorilor care sunt martori ai lui Cristos”. Ascultăm a doua parte a mesajului
Sfântului Părinte pentru Ziua mondială a misiunilor (nr. 3-4-5), pe care Biserica
o marchează anual în penultima duminică a lunii octombrie
Portugalia. PS Bercea și PS Crihălmeanu la întâlnirea de la Fatima
Episcopi ai Bisericilor catolice de rit bizantin din Europa se
întâlnesc la Fatima, între 20 și 23 octombrie a.c. În 2016, întâlnirea anuală de lucru
are loc în Portugalia, la invitația patriarhului de Lisabona, cardinalul Manuel Clemente,
președinte al Conferinței Episcopale din Portugalia.
Printre reprezentanții celor 15 Biserici participante se numără și doi episcopi români,
PS Virgil Bercea, episcop greco-catolic de Oradea Mare și PS Florentin Crihălmeanu,
episcop greco-catolic de Cluj Gherla.
Portugalia. Săptămâna națională a educației creștine
Între 21 și 30 octombrie, are loc în Portugalia "Săptămâna națională a educației creștine",
o inițiativă a Bisericii catolice locale. Promovarea unei educații integrale și utile
dezvoltării armonioase a persoanei, în măsură să pună bazele justiției, dreptății,
păcii și bunăstării societății este obiectivul principal avut în vedere de organizatori. Într-o
notă pastorală privind "Săptămâna națională a educației creștine", Comisia episcopală
pentru educație creștină evidențiază cum, în fața provocărilor societății moderne
și a actualei situații de urgență educativă, toți educatorii catolici sunt chemați
să contribuie la o educație care promovează "dezvoltarea integrală personală" a indivizilor
și participarea lor liberă și responsabilă la construirea unei "societăți mai juste
și mai fraterne", bazându-se pe "bogatul patrimoniu spiritual, umanist și moral al
Bisericii."
A educa și a pune în mișcare un parcurs, propunând puncte de referință pozitive
Intitulată "A educa, a propune o cale pentru o viață deplină", nota Comisiei episcopale
portugheze indică patru criterii de orientare. Aceasta amintește în primul rând că
"a educa înseamnă punerea în mișcare a unui parcurs care să conducă pe calea binelui
și a adevărului", conștienți de faptul că educația este un proces dinamic. Documentul
subliniază totodată că rolul educatorilor catolici este de "a propune puncte de referință
pozitive care să ajute la discernerea binelui de rău". Pentru educația creștină, punctul
de referință este Cristos și mărturia de credință a multor bărbați și femei care l-au
întâlnit.
Promovarea valorilor de fraternitate și dialog în rândul tinerilor
Comisia evidențiază de asemenea rolul educației catolice în promovarea fraternității
și a comunității. Ceea ce deosebește un creștin este "iubirea, milostivirea, slujirea
celor mai umili și mai lipsiți de apărare". De aceea, este important ca tinerii să
fie alertați în privința acelor idei care "și în zilele noastre creează bariere, alimentând
agresivitatea și indiferența". (A.M.)
Caritas Internationalis: solidaritate concretă cu populația greu încercată
din Haiti
Michel Roy, secretar general al Caritas Internationalis, se va afla în Haiti, între
21 și 25 octombrie a.c. pentru a vizita zonele afectate de uraganul care a lovit recent
țara, soldat cu peste 900 de morți. Prezența secretarului general al Caritas Internationalis
dorește să analizeze posibilitatea unor răspunsuri concrete la dezastrul cauzat de
uragan și să exprime, prin gesturi concrete, solidaritatea cu populația atât de greu
încercată. "Prietenii noștri de la Caritas Haiti ne-au descris o situație apocaliptică,
în mare parte din regiunile sudice ale țării. Populația se confruntă cu situații de
foame, de sete, de boală și de lipsă a locuințelor și are nevoie de orice fel de ajutor",
a declarat Michel Roy. Caritas Internationalis face apel la solidaritate globală în
vederea asigurării resurselor pentru sprijinirea comunităților, dând asigurări în
privința implicării active a federației Caritas Internaționale pentru care sprijinirea
populației din Haiti reprezintă o prioritate. (A.M.)
Aici, emisiunea zilei:
(rv - A. Dancă)
All the contents on this site are copyrighted ©. |