Ziua misiunilor 2016. Mesajul papei Francisc: ”Biserica misionară, martoră a milostivirii”

RV 23 oct 2016. În penultima duminică din octombrie, lună misionară așezată sub ocrotirea Sfintei Tereza a Pruncului Isus, patroana misiunilor, Biserica catolică celebrează anual Ziua mondială a misiunilor, care în 2016 a ajuns la cea de-a 90-a ediție. Ca de obicei, Sfântul Părinte trimite un mesaj special cu ocazia acestei Zile mondiale, care anul acesta este marcată pe 23 octombrie. Mesajul, pe tema ”Biserica misionară, martoră a milostivirii”, a fost prezentat de papa Francisc nu întâmplător în solemnitatea Rusaliilor, duminică, 15 mai 2016.

În Mesajul său, Sfântul Părinte evidențiază mai întâi faptul că Ziua misionară 2016 poartă amprenta Anului Sfânt al Milostivirii. ”În virtutea mandatului misionar”, scrie mai departe papa Francisc, ”Biserica se îngrijeşte de cei care nu cunosc Evanghelia, pentru că doreşte ca toţi să fie mântuiţi şi să trăiască experienţa iubirii Domnului”. Pontiful subliniază necesitatea vestirii Evangheliei la toate popoarele și remarcă în același timp prezența crescândă a femeilor în activitatea misionară. În același mesaj, papa Francisc observă că activitatea educativă are o importanță foarte mare în vestirea Evangheliei. În fine, notează Sfântul Părinte, deși ”credința este darul lui Dumnezeu și nu rezultatul prozelitismului”, ea crește ”prin credința și caritatea evanghelizatorilor care sunt martori ai lui Cristos”. Totodată, Sfântul Părinte îndeamnă la generozitate materială și spirituală față de misionari și de inițiativele misionare.

Redăm în traducerea noastră de lucru Mesajul papei Francisc la cea de-a 90-a Zi Mondială a Misiunilor (23 octombrie 2016). Numerele paragrafelor au fost adăugate de noi.

(1) ”Jubileul Extraordinar al Milostivirii pe care îl trăieşte Biserica,”, se citește în Mesajul Sfântului Părinte, oferă o lumină deosebită şi asupra Zilei Misionare Mondiale din 2016: ne invită să privim la misiunea «ad gentes» (către popoare – n.r.) ca la o mare și imensă operă de milostivire, atât spirituală cât şi materială. De fapt, în această Zi Misionară Mondială suntem invitaţi toţi «să ieşim», ca discipoli misionari, fiecare punând în slujire talentul său, creativitatea, înţelepciunea şi experienţa sa în a duce mesajul de blândețe și compasiune al lui Dumnezeu la întreaga familie umană. În virtutea mandatului misionar, Biserica se îngrijeşte de cei care nu cunosc Evanghelia, pentru că doreşte ca toţi să fie mântuiţi şi să trăiască experienţa iubirii Domnului. Ea «are misiunea de a vesti milostivirea lui Dumnezeu, inima pulsantă a Evangheliei» (bula Misericordiae vultus, 12) şi să o proclame în toate colţurile pământului, până ajunge la fiecare femeie, bărbat, bătrân, tânăr şi copil.

(2) Milostivirea trezește în inima Tatălui o bucurie intimă atunci când îi întâlneşte pe toți oamenii. Încă de la început, el se adresează cu iubire chiar şi celor mai slabi, pentru că măreţia şi puterea sa se revelează tocmai în capacitatea de a se întruchipa în cei mici, respinși și asupriţi (cf. Dt 4,31; Ps 86,15; 103,8; 111,4). El este un Dumnezeu binevoitor, atent, credincios; devine aproape pentru cel care este în nevoie pentru a fi aproape de toţi, mai ales de cei săraci; se implică în realitatea umană cu blândețe exact cum ar face un tată şi o mamă în viaţa copiilor lor (cf. Ier 31,20). La sânul matern face trimitere termenul folosit de Biblie pentru a exprima milostivirea, deci la iubirea unei mame faţă de copii, acei copii pe care ea îi va iubi întotdeauna, în orice împrejurare şi orice s-ar întâmpla, pentru că sunt rodul trupului ei. Acesta este un aspect esenţial şi al iubirii pe care Dumnezeu o nutreşte faţă de toţi copiii săi, în mod deosebit faţă de membrii poporului pe care l-a născut şi pe care vrea să-l crească şi să-l educe: în faţa slăbiciunilor şi infidelităţilor lor, interiorul său se înduioşează şi freamătă de compasiune (cf. Os 11,8). Şi cu toate acestea, el este milostiv faţă de toţi oamenii, iubirea sa este pentru toate popoarele şi blândețea sa se întinde la toate făpturile (cf. Ps 145,8-9).

(3) Milostivirea are manifestarea sa cea mai înaltă şi împlinită în Cuvântul întrupat. El revelează chipul Tatălui bogat în milostivire, ”vorbeşte despre aceasta şi o explică folosindu-se de asemănări şi parabole, dar mai ales o întruchipează şi o personifică el însuşi” (Ioan Paul al II-lea, enciclica Dives in misericordia, 2). Primindu-l şi urmându-l pe Isus prin Evanghelie şi Sacramente, noi, prin lucrarea Duhului Sfânt, putem deveni milostivi precum Tatăl nostru ceresc, învăţând să iubim aşa cum el ne iubeşte şi făcând din viaţa noastră un dar gratuit, un semn al bunătăţii sale (cf. bula Misericordiae vultus, 3). Biserica mai întâi, în mijlocul omenirii, este comunitatea care trăieşte din milostivirea lui Cristos, se simte privită şi aleasă de el mereu cu iubire milostivă, şi din această iubire scoate stilul mandatului său, trăieşte din ea şi o face cunoscută neamurilor într-un dialog respectuos cu orice cultură şi convingere religioasă.

(4) Au mărturisit această iubire de milostivire, ca în primele timpuri ale experienţei bisericești, nenumărați bărbaţi şi femei de orice vârstă şi condiţie. Un semn elocvent al iubirii materne a lui Dumnezeu este prezenţa considerabilă şi crescândă a femeilor în domeniul misiunilor, alături de prezența bărbaților. Femeile, laice sau consacrate, iar astăzi chiar multe familii, realizează vocaţia lor misionară în cele mai diferite forme, de la vestirea directă a Evangheliei până la slujirea caritativă. Alături de opera evanghelizatoare şi sacramentală a misionarilor, femeile şi familiile înţeleg deseori mai adecvat problemele oamenilor şi ştiu să le înfrunte în mod oportun şi uneori inedit: prin grija faţă de viaţă, printr-o atenţie specială acordată mai mult persoanelor decât structurilor şi folosind orice resursă umană şi spirituală în construirea armoniei, relaţiilor, păcii, solidarităţii, dialogului, colaborării şi fraternităţii, fie în cadrul raporturilor interpersonale, fie în cadrul mai amplu al vieţii sociale şi culturale, şi îndeosebi al îngrijirii săracilor.

(5) În multe locuri evanghelizarea porneşte de la activitatea educativă, căreia opera misionară îi dedică angajare şi timp, ca viticultorul milostiv din Evanghelie (cf. Lc 13,7-9; In 15,1), cu răbdarea de a aştepta roadele după ani de formare lentă; se generează astfel persoane capabile să evanghelizeze şi să facă să ajungă Evanghelia acolo unde nu s-ar aştepta să o vadă realizată. Biserica poate să fie definită ”mamă” şi pentru cei care vor ajunge într-o zi la credinţa în Cristos. De aceea, doresc ca poporul sfânt al lui Dumnezeu să exercite slujirea maternă a milostivirii, care ajută atât de mult popoarele care nu-l cunosc încă pe Domnul, să-l întâlnească şi să-l iubească. De fapt, credinţa este darul lui Dumnezeu şi nu rezultatul prozelitismului, dar creşte prin credința şi caritatea evanghelizatorilor care sunt martori ai lui Cristos. Mergând pe căile lumii, discipolilor lui Isus se cere acea iubire care nu măsoară, ci care mai degrabă tinde să aibă faţă de toţi aceeaşi măsură a Domnului; să vestim darul cel mai frumos şi mai mare pe care el ni l-a oferit: viaţa şi iubirea sa.

(6) Fiecare popor şi cultură are dreptul să primească mesajul de mântuire, darul lui Dumnezeu pentru toţi oamenii. Acest lucru este cu atât mai necesar dacă luăm în considerare câte nedreptăţi, războaie și crize umanitare aşteaptă astăzi o soluţie. Misionarii ştiu din experienţă că evanghelia iertării şi a milostivirii poate aduce bucurie şi reconciliere, dreptate şi pace. Mandatul Evangheliei - ”Aşadar, mergeţi, şi faceţi ucenici din toate naţiunile, botezându-i în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, învăţându-i să ţină toate câte v-am poruncit” (Mt 28,19-20) - nu s-a epuizat, dimpotrivă ne angajează pe toţi, în contextele prezente şi în provocările actuale, să ne simţim chemaţi la o reînnoită ”ieşire” misionară, cum indicam şi în exortaţia apostolică Evangelii gaudium: ”Fiecare creştin şi fiecare comunitate va discerne care este drumul pe care Domnul îl cere, însă toţi suntem invitaţi să acceptăm această chemare: să ieşim din propria comoditate şi să avem curajul de a ajunge la toate periferiile care au nevoie de lumina Evangheliei” (20).

(7) Chiar în acest An Jubiliar este a 90-a aniversare a Zilei Misionare Mondiale, promovată de Opera Pontificală a Răspândirii Credinţei şi aprobată de papa Pius al XI-lea în 1926. De aceea, consider oportun să amintesc indicaţiile înţelepte ale predecesorilor mei, care au dispus să fie destinate acestei Opere toate ofertele pe care fiecare dieceză, parohie, comunitate călugărească, asociaţie şi mişcare bisericească, din orice parte a lumii, pot să le adune pentru a ajuta comunităţile creştine care au nevoie de ajutoare şi pentru a întări vestirea Evangheliei până la marginile pământului. Nici astăzi să nu ne sustragem de la acest gest de comuniune bisericească misionară. Să nu ne închidem inima în preocupările noastre particulare, ci să o lărgim la orizonturile întregii omeniri.

(8) Maria Preasfântă, icoană sublimă a omenirii răscumpărate, model misionar pentru Biserică, să-i înveţe pe toţi - bărbaţi, femei şi familii - să genereze şi să păstreze pretutindeni prezenţa vie şi tainică a Domnului Înviat, care reînnoieşte şi umple de milostivire și bucurie relaţiile dintre persoane, culturi şi popoare».

(rv – A. Dancă)