2016-11-01 12:34:00

Papa Francisc în Suedia. Predica Sf. Liturghii de la Malmö


RV 1 nov 2016. ”Sfinții sunt fericiți pentru că au descoperit secretul fericirii: iubirea față de Dumnezeu și de aproapele”: a spus papa Francisc la predica Sfintei Liturghii celebrată marți, solemnitatea Toți Sfinții, la Malmö, împreună cu mica comunitate catolică din Suedia, în ultima zi a călătoriei sale apostolice în țara scandinavă. În ziua precedentă, Pontiful roman a participat la două evenimente ecumenice semnificative prilejuite de comemorarea comună a 500 de ani de la Reforma luterană, evenimente asupra cărora vom reveni peste câteva minute. În solemnitatea Toți Sfinții, a mai spus papa Francisc la predica Sfintei Liturghii, celebrată pe stadionul Swedebank din Malmö, celebrăm sfințenia care, uneori, nu se manifestă în fapte mari sau în succese extraordinare, dar știe să trăiască în fidelitate și zi de zi exigențele botezului, o sfințenie care înseamnă iubire față de Dumnezeu și de frați. Au luat parte la celebrarea euharistică aproximativ 15 mii de persoane din singura dieceză catolică a țării, însoțiți de episcopul de Stockholm, mons. Anders Arborelius. După Sfânta Liturghie și rugăciunea ”Angelus”, papa Francisc a plecat din Suedia cu direcția Roma, cu sosirea în jurul orei 15.30.

Ceea ce-i caracterizează pe Sfinți este faptul că ei sunt cu adevărat fericiți, a spus papa Francisc la predica Sfintei Liturghii. Ei au descoperit secretul fericirii autentice, care rămâne în adâncul inimii și își are izvorul în iubirea lui Dumnezeu. Pentru aceasta Sfinții sunt numiți fericiți. Fericirile Evangheliei, proclamate în această solemnitate, ”sunt calea lor, țelul lor, patria lor”. Dar Fericirile sunt și ”calea vieții pe care Domnul o arată pentru noi, ca să putem păși pe urmele lor”.
Papa Francisc: «Fericirile sunt profilul lui Cristos și, prin urmare, al creștinului. Dintre acestea aș vrea să evidențiez una: ”Fericiți cei blânzi”. Isus spune despre sine: ”Învățați de la mine căci sunt blând și smerit cu inima” (Mt 11,29). Acesta este portretul său spiritual și ne dezvăluie bogăția iubirii sale. Blândețea este un mod de a fi și de a trăi care ne apropie de Isus și ne face uniți între noi; face în așa fel încât să lăsăm deoparte tot ceea ce ne desparte și ne împotrivește pentru a căuta modalități mereu noi prin care să înaintăm pe calea unității, cum au făcut fiii și fiicele acestei țări, printre care Sfânta Maria Elisabeta Hesselblad, canonizată recent, și Sfânta Brigita, Brigitta Vadstena, co-patroană a Europei».

Fericirile sunt într-un anumit fel ”carta de identitate a creștinului care îl identifică drept discipol al lui Isus”, a spus Sfântul Părinte. Suntem chemați să fim fericiți, să-l urmăm pe Isus, înfruntând suferințele și angoasele timpului nostru cu spiritul și iubirea lui Isus. În acest sens, am putea arăta noi situații de trăit cu un spirit reînnoit și mereu actual:
Papa Francisc: «Fericiți cei care suportă cu credință răul pe care ceilalți îl fac și iartă din toată inima. Fericiți cei care se uită în ochii celor abandonați și marginalizați arătându-le apropiere. Fericiți cei care îl recunosc pe Dumnezeu în orice persoană și se luptă pentru ca și alții să-l descopere. Fericiți cei care ocrotesc și au grijă de casa comună. Fericiți cei care renunță la propria bunăstare pentru binele celorlalți. Fericiți cei care se roagă și muncesc pentru comuniunea deplină a creștinilor. Toți aceștia sunt purtători ai milostivirii și blândeții lui Dumnezeu și vor primi cu siguranță de la El răsplata meritată».

La rugăciunea ”Angelus”, recitată la finalul Sfintei Liturghii de la Malmö, Episcopul Romei a încurajat minoritatea catolică suedeză să fie ”sare și lumină” după stilul lui Isus, în spirit ”de mare respect și solidaritate față de frații și surorile celorlalte biserici și comunități creștine și față de toate persoanele de bună voință”. În fine, Sfântul Părinte a salutat cordial reprezentanții luterani prezenți la Sfânta Liturghie catolică, printre care se aflau președintele și secretarul Federației luterane mondiale și arhiepiscopul Bisericii Suedeze.

(rv – A. Dancă)








All the contents on this site are copyrighted ©.