2016-11-11 10:14:00

Omilii și discursuri ale arhiepiscopului Jorge Mario Bergoglio într-un singur volum


11 noiembrie 2016. "În ochii tăi este cuvântul meu": astfel se intitulează volumul care conține omilii și discursuri ale arhiepiscopului Jorge Mario Bergoglio, pronunțate la Buenos Aires, între 1999 și 2013, anul în care a fost ales la Scaunul lui Petru, devenind papa Francisc. Îngrijit de părintele Antonio Spadaro, director al revistei "Civiltà Cattolica", volumul a apărut în Italia, la editura Rizzoli și a fost prezentat joi, la sediul Curiei Generale a Societății lui Isus. Textele scot în evidență deosebita atenție față de relația cu credincioșii care se exprima atunci, după cum se manifestă și în prezent, în omilii, în modul de comunicare cu oamenii simpli, avuți de pontif în deosebită considerație.  

Este pentru prima oară când aceste texte - din perioada în care actualul papă era arhiepiscop de Buenos Aires – sunt adunate și publicate într-un volum unic, de 1004 pagini.

La prezentarea volumului a luat cuvântul cardinalul secretar de stat, Pietro Parolin, care a definit volumul "un fel de laborator" al pontificatului papei Francisc, dând ca exemplu tema răspândirii cu bucurie a Cuvântului, din Exortația Evangelii gaudium, care a fost dintotdeauna prezentă în propovăduirea papei Francisc.

«Cititorul care se apropie de volumul "În ochii tăi este cuvântul meu" reușește să-și imagineze nu doar un episcop care traversează pe jos sau cu metroul străzile orașului și ale diecezei sale, dar poate și să-l vadă în perspectivă, în timp ce apare la balconul binecuvântărilor de la bazilica Sfântul Petru.», a spus cardinalul Parolin. «Parcurgând paginile volumului», a continuat, «se înțeleg mai bine cuvintele și gesturile unui pontif care a pus în centrul ministerului său discernământul și milostivirea. Totodată, înțelegem mai bine formarea aceluia care este considerat unul dintre cei mai mari lideri morali și spirituali din lume – poate că unul dintre cei mai ascultați la nivel global, după cum ilustrează un recent sondaj internațional Gallup.»

Analizând cuvintele din cadrul ministerului pastoral al arhiepiscopului Bergoglio, cardinalul Parolin observă că "se alimentează din viața trăită, din chestiuni deschise, hotare traversate, periferii parcurse, problematici care au chipuri și nume", explicând că "nu sunt așadar exercitări pastorale, reflecții școlare sau meditații făcute la adăpost de lume".

Prezentând volumul "În ochii tăi este cuvântul meu", cardinalul Parolin subliniază că și în perioade foarte dificile, Jorge Mario Bergoglio a fost mereu în favoarea muncitorilor și a șomerilor. "Acest mod de a predica devine un fel de examen de conștiință al societății argentiniene, atât din punct de vedere religios cât și civil, cu obiectivul ca acesta să aibă efecte pozitive în sensul regăsirii simțului responsabilității, mai ale în rândul claselor politice." 

RV/AM








All the contents on this site are copyrighted ©.