2016-11-28 10:44:00

Papa Francisc la ”Sf. Marta”: când noi facem un pas, Domnul face zece


RV 28 nov 2016. Credința creștină nu e o teorie sau o filosofie, ci întâlnirea cu Isus: a subliniat papa Francisc la Sfânta Liturghie celebrată în dimineața de luni, 28 noiembrie 2016, în casa Sf. Marta. La prima Sfânta Liturghie din timpul Adventului, cu veșminte sacre de culoare violet, papa Francisc a comentat lecturile biblice și a afirmat că pentru a-l întâlni cu adevărat pe Isus trebuie să pornim la drum cu trei atitudini: veghind în rugăciune, generoși în caritate și bucuroși în preamărire.

A-l întâlni pe Isus: acesta este harul pe care noi îl vrem în timpul Adventului, a spus pontiful la predica Sfintei Liturghii. În această perioadă a anului liturgic, nu întâmplător celebrările ne prezintă numeroase întâlniri ale lui Isus: cu Maica sa înainte de naștere, cu Sfântul Ioan Botezătorul, cu păstorii și cu Craii de la răsărit. Toate acestea ne spun că Adventul ”este un timp pentru a porni la drum și a merge în întâmpinarea Domnului, un timp în care să nu stăm pe loc”. Dar, s-a întrebat mai departe Sfântul Părinte, ”care sunt atitudinile pe care trebuie să le am, cum să-mi pregătesc inima pentru a-l întâlni pe Domnul?”
Papa Francisc: «În rugăciunea de început, Liturghia ne semnalează trei atitudini: veghind în rugăciune, generoși în caritate și lăudându-l cu bucurie. Altfel spus, trebuie să mă rog, cu vigilență; trebuie să fiu concret în caritate, în caritate fraternă: nu doar să dau ceva de pomană, dar și să-i tolerez pe cei care mă deranjează, să-i îngădui acasă pe copii atunci când fac prea multă gălăgie, sau pe soț ori pe soție când există dificultăți, sau pe soacră, și așa mai departe, dar să tolerez, caritate întotdeauna, dar operativă. Dar și bucuria de a-l preamări pe Domnul: ”lăudându-l cu bucurie”. În acest fel trebuie să trăim acest drum, această voință de a-l întâlni pe Domnul, pentru a-l întâlni bine. Să nu stăm pe loc. Și atunci, îl vom întâlni pe Domnul».

Atunci, însă, ”va fi o surpriză, pentru că El este Domnul surprizelor”. Nici Domnul nu stă pe loc: ”Eu merg pe cale ca să-l întâlnesc, dar și El este pe cale ca să mă întâlnească, și când ne întâlnim vedem spre marea noastră surprindere că El este cel care mă caută mai înainte ca eu să încep să-l caut”. Aceasta este ”marea surprindere a întâlnirii cu Domnul. El ne-a căutat mai întâi. El este mereu primul. El face drumul său pentru a ne găsi”. Este ceea ce i s-a întâmplat centurionului roman, despre care vorbește Evanghelia zilei (Mt 8,5-11).
Papa Francisc: «Domnul merge întotdeauna mai departe, merge mai întâi. Noi facem un pas și El face zece. Întotdeauna. Este belșugul harului său, al iubirii și blândeții sale care nu obosește să ne caute. Uneori, chiar prin lucruri mărunte. Noi ne închipuim că a-l întâlni pe Domnul este ceva măreț, ca Naaman sirianul, care era bolnav de lepră, și nu e ușor. Și el a avut o mare surpriză în ce privește modul de a acționa al lui Dumnezeu. Dumnezeul nostru este Dumnezeul surprizelor, un Dumnezeu care ne caută, care ne așteaptă și cere de la noi doar pasul cel mic al bunei voințe».

Noi trebuie să avem dorința de a-l întâlni, căci El ne ajută. ”Domnul ne va însoți pe tot parcursul vieții și chiar dacă uneori ne va vedea îndepărtându-ne de el, el așteaptă ca tatăl fiului rătăcitor”. A avea credință nu înseamnă să știi toată dogmatica, ci să-l întâlnești pe Isus. ”Eu”, a spus papa Francisc la predică, ”am fost întotdeauna impresionat de ceea ce spunea papa Benedict: credința nu este o teorie, o filozofie, o idee, este o întâlnire. O întâlnire cu Isus. Dacă nu te-ai întâlnit cu milostivirea sa, poți să reciți Crezul pe de rost, dar să nu ai credință:
Papa Francisc: «Învățătorii Legii știau totul despre dogmatica timpului, totul despre morala timpului, totul. Nu aveau credință, însă, pentru că inima lor se îndepărtase de Dumnezeu. A se îndepărta sau a avea voința de a merge în întâmpinarea lui. Acesta este harul pe care noi astăzi îl cerem: ”Dumnezeule, Părintele nostru, trezește în noi voința de a merge în întâmpinarea Fiului tău cu faptele bune. A merge în întâmpinarea lui Isus. De aceea, să ne amintim de harul pe care l-am cerut în rugăciune, vigilenți în rugăciune, generozitatea carității și bucuria preamăririi. În acest fel îl vom întâlni pe Domnul și vom avea o surpriză foarte frumoasă».

(rv – A. Dancă)








All the contents on this site are copyrighted ©.