2016-12-08 12:41:00

Angelus. Papa Francisc: Fecioara Maria îi spune lui Dumnezeu cel mai important ’da’ din istorie


RV 08 dec 2016. Acel ’da’ pe care Fecioara Maria i-l spune lui Dumnezeu este ”cel mai important din istorie”: răstoarnă acel nu al strămoșilor, vindecă neascultarea și dă la o parte egoismul păcatului. Este, pe scurt, alocuțiunea papei Francisc de la rugăciunea ”Angelus”, recitată joi, solemnitatea Neprihănitei Zămisliri, împreună cu credincioșii care au venit în Piața Sfântul Petru. Vremea rece, dar însorită, și faptul că 8 decembrie este zi liberă în Italia, au încurajat mii de credincioși să vină la tradiționala rugăciune a Sfântului Părinte, adunați în jurul bradului de Crăciun, care este aproape gata de sărbătoare. La saluturile finale, pontiful a menționat că joi după amiază merge în Piața Spaniei, din centrul istoric al Romei, pentru tradiționalul omagiu de rugăciune la monumentul artistic dedicat Fecioarei Neprihănite, și succesiv, la bazilica Santa Maria Maggiore.

Comentând lecturile biblice ale solemnității, urmând liturgia romană, papa Francisc a remarcat că acestea prezintă două pasaje cruciale din istoria raporturilor dintre om și Dumnezeu: acel ”nu” de la originile lumii, când omul a preferat să se uite la sine și nu la Dumnezeu, și acel ”mare da” pe care Maria îl spune la momentul Bunei Vestiri. Este un ”da” care i-a permis lui Isus să înceapă să meargă pe drumurile omenirii.
Papa Francisc: ”De aceea a ales-o pe Maria, unica creatură fără de păcat, neprihănita. În Evanghelie, cu o singură expresie, i se spune”plină de har”(Lc 1, 28), adică copleșită de har. Vrea să spună că în ea, dintru început plină de har , nu este loc pentru păcat. Și noi, când i ne adresăm, recunoaștem această frumusețe: o invocăm ca ”plină de har”, fără umbră de rău.

Fecioara Maria, a continuat Pontiful, răspunde la propunerea lui Dumnezeu spunând ”Iată slujitoarea Domnului!” (v. 38). Maria ”nu spune: de data aceasta voi face voința lui Dumnezeu, voi fi disponibilă, apoi voi vedea… Ea spune un da deplin, necondiționat. Și după cum acel nu al originilor a închis calea omului spre Dumnezeu, tot la fel acel da al Mariei a deschis calea lui Dumnezeu între noi. Este cel mai important da din istorie, un da smerit care răstoarnă acel nu de mândrie al originilor, un da credincios care vindecă neascultarea, un da disponibil care dă la o parte egoismul păcatului”.
Papa Francisc: ”Pentru fiecare dintre noi există o istorie a mântuire făcută din ”da”-uri și ”nu”-uri spuse lui Dumnezeu. Câteodată, suntem experți în a spune ”da” cu jumătate de gură: suntem buni în a ne preface că nu înțelegem bine ceea ce  Dumnezeu ar vrea și conștiința ne sugerează. Suntem de asemenea vicleni și  pentru a nu-i spune lui Dumnezeu un ”nu” propriu-zis zicem: ”nu pot”, ”nu azi, ci mâine”, ”mâine voi fi mai bun, mâine mă voi ruga, voi face binele, mâine”. Astfel închidem ușa binelui iar răul profită de aceste ”da”-uri lipsă. În schimb, orice ”da” deplin spus lui Dumnezeu dă naștere unei noi istorii. Este un lucru cu adevărat ”original” să-I spui ”da” lui Dumnezeu. În schimb păcatul ne face vechi pe dinăuntru. Orice ”da” spus lui Dumnezeu dă naștere unor istorii ale mântuire pentru noi și pentru alții”.

”Pe acest drum al Adventului”, a încheiat Sfântul Părinte, ”Dumnezeu dorește să ne viziteze și așteaptă da-ul nostru, prin care îi spunem: «cred în Tine, sper în Tine, Te iubesc, să se facă în mine voința ta de bine». Cu generozitate și încredere, să spunem astăzi, fiecare dintre noi, acest da personal lui Dumnezeu”.

După rugăciunea ”Angelus”, papa Francisc și-a exprimat solidaritatea cu locuitorii din insula Sumatra, în Indonezia, afectați de un cutremur care a lăsat în urmă peste o sută de morți și importante daune materiale. În solemnitatea Neprihănitei Zămisliri, Sfântul Părinte a invocat ocrotirea Fecioarei Maria asupra membrilor Acțiunii Catolice, care își reînnoiesc adeziunea în această zi, pentru a deveni tot mai mult o ”școală de sfințenie și de slujire generoasă a Bisericii și a lumii”. În fine, pontiful a spus că joi după amiază merge, după închiderea ediției noastre zilnice, în Piața Spaniei din centrul istoric al Romei pentru a reînnoi tradiționalul omagiu de flori și rugăciune la picioarele monumentului dedicat Neprihănitei” și a cerut credincioșilor să se unească sufletește la gestul său ”care exprimă devoțiunea filială față de Maica noastră cerească”. Din Piața Spaniei, papa merge la bazilica Santa Maria Maggiore, pentru a venera icoana Maicii Domnului ”Salus Populi Romani”.

Primiți la final și Binecuvântarea Apostolică a papei Francisc, binecuvântare ce ajunge prin mass-media la toți cei care o primesc în spirit de credință.

(rv - A. Dancă)








All the contents on this site are copyrighted ©.