2016-12-21 11:43:00

În Pruncul Isus, speranța lui Dumnezeu și speranța omului: papa Francisc, la audiența generală


RV 21 dec 2016. ”Prin nașterea lui Isus, Dumnezeu își îndeplinește promisiunea făcându-se om și își dovedește fidelitatea inaugurând o Împărăție nouă, care dăruiește omenirii o nouă speranță, viața veșnică”: a spus papa Francisc la cateheza audienței generale de miercuri, 21 decembrie 2016, desfășurată în aula Paul al VI-lea cu participarea a mii de pelerini de pe toate continentele. Pontiful a continuat noua serie de cateheze dedicate speranței și a vorbit despre ”Nașterea lui Isus, izvor de speranță”. La finalul audienței generale, ultima înainte de solemnitatea Nașterii Domnului, asociația brutarilor din Roma i-a dăruit Sfântului Părinte o realizare artistică din pâine a Ieslei de Crăciun, cu dimensiuni de 1,5 pe 1,5 metri.

Referindu-se la proclamarea lecturii biblice din capitolul doi al evangheliei după Sf. Luca (9-16), papa Francisc a spus la cateheză că aceasta arată ”momentul în care, pentru a spune astfel, speranța a intrat în lume, prin întruparea Fiului lui Dumnezeu. Profetul Isaia vestise în vechime nașterea lui Mesia: ”Iată, Fecioara va zămisli și va naște un fiu, lui îi va fi pus numele Emanuel” (7,14). Și mai departe: ”O mlădiță va încolți din trunchiul lui Iese, un vlăstar va înmuguri din rădăcinile lui” (11,1).
Papa Francisc: ”Din aceste cuvinte transpare sensul Nașterii Domnului: Dumnezeu își împlinește promisiunea făcându-se om. Nu-l abandonează pe poporul său, se apropie până la a se despuia de dumnezeirea sa. În acest fel Dumnezeu dovedește fidelitatea sa și inaugurează o Împărăție nouă, care dăruiește o nouă speranță omenirii: viața veșnică”.

De obicei, a continuat papa Francisc, atunci când se vorbește de speranță, se face referință la ceea ce nu este în puterea omului și la ceea ce nu se poate vedea. E adevărat, ceea ce sperăm merge dincolo de puterile noastre și de privirea noastră. Cu toate acestea, ”Nașterea lui Cristos, inaugurând răscumpărarea, ne vorbește de o speranță diferită, o speranță demnă de încredere, care poate fi văzută și înțeleasă, pentru că este întemeiată pe Dumnezeu”.
Papa Francisc: ”El intră în lume și ne dăruiește puterea de a merge împreună cu El, spre plinătatea vieții, de a sta de o manieră nouă în prezent, chiar dacă este obositor. A spera, prin urmare, pentru creștin înseamnă certitudinea de a fi pe cale împreună cu Cristos spre Tatăl care ne așteaptă. Această speranță, pe care Copilul de la Betleem ne-o dăruiește, oferă un țel, un destin bun prezentului, mântuire omenirii, fericire celui care se încredințează lui Dumnezeu cel milostiv. Sfântul Paul cuprinde toate acestea în expresia: «În speranță noi am fost mântuiți» (Rom 8,24)”.

În continuarea catehezei de la audiența generală papa Francisc a vorbit despre un frumos obicei care se răspândește din ce în ce mai mult pe toate continentele: tradiția prin care în casele creștinilor se pregătește în timpul Adventului Ieslea de Crăciun, urmând exemplul care vine de la Sf. Francisc din Assisi. ”În simplitatea sa, Ieslea transmite speranță căci fiecare dintre personaje este pătruns de această atmosferă”. Mai întâi de toate, se notează locul în care s-a născut Isus, Betleem, o mică localitate din Iudeea unde cu o mie de ani înainte se născuse David, păstorul ales de Dumnezeu ca rege al Casei lui Israel. ”Betleem nu este o capitală”, a remarcat pontiful, ”și de aceea este preferat de providența divină, care iubește să lucreze prin cei mici și smeriți. În acel loc se naște «fiul lui David» atât de mult așteptat, Isus, în care speranța lui Dumnezeu și speranța omului se întâlnesc”. Dar în ieslea de Crăciun vedem în primul rând două persoane: Maria, maica speranței, și Iosif, descendentul lui Iese și al lui David.
Papa Francisc: ”Prin da-ul său, [Maria] i-a deschis lui Dumnezeu ușa lumii noastre: inima ei de tânără era plină de speranță, însuflețită de credință. Dumnezeu a ales-o mai înainte și ea a crezut în cuvântul său. Cea care vreme de nouă luni a fost arca noului și veșnicului Legământ, în grotă îl contemplă pe Copil și vede în El iubirea lui Dumnezeu, care vine să-l mântuiască pe poporul său și întreaga omenire. Alături de Maria se află Iosif, descendentul lui Iese și al lui David. Și el a crezut în cuvântul îngerului și privindu-l pe Isus în iesle, meditează la faptul că acel Copil vine de la Duhul Sfânt și că Dumnezeu însuși i-a poruncit să-i pună acest nume, Isus. În acest nume se află speranța fiecărui om, pentru că prin acel fiu de femeie, Dumnezeu va mântui omenirea de moarte și de păcat”.

Reprezentarea scenică a Nașterii Domnului îi pune în Ieslea de Crăciun și pe păstori, care îi reprezintă pe cei smeriți și săraci care îl așteptau pe Mesia, ”consolarea lui Israel” (Lc 2,25) și ”eliberarea Ierusalimului” (Lc 2,38). ”În acel Copil ei văd realizarea promisiunilor și speră ca mântuirea lui Dumnezeu să ajungă, în sfârșit, pentru fiecare dintre ei. Cine se încrede în propriile siguranțe, mai ales de ordin material, nu așteaptă mântuirea de la Dumnezeu. Cei mici, în schimb, își pun încrederea în Dumnezeu, speră în El și se bucură când recunosc în acel Copil semnul arătat de îngeri (cf Lc 2,12). Și tocmai corul îngerilor vestește din înălțimi marele plan pe care acel Copil îl realizează: «Mărire în înaltul cerurilor lui Dumnezeu și pe pământ, pace oamenilor pe care el îi iubește» (Lc 2,14). Speranța creștină se exprimă în preamărire și în mulțumirea adusă lui Dumnezeu, care a inaugurat împărăția sa de iubire, dreptate și pace”.
Papa Francisc: ”Dragi frați și surori, contemplând Ieslea, ne pregătim la Nașterea Domnului. Va fi cu adevărat o sărbătoare dacă îl vom primi pe Isus, sămânța speranței pe care Dumnezeu o depune în brazdele istoriei noastre personale și comunitare. Orice da spus lui Isus care vine este un mugur de speranță. Crăciun fericit și speranță tuturor!”.

După cateheza audienței generale, Suveranul Pontif a făcut un apel la pace în R. D. Congo:
Papa Francisc: ”În lumina recentei întâlniri pe care am avut-o cu președintele și vice-președintele Conferinței Episcopale a R. D. Congo, adresez din nou un stăruitor apel tuturor congolezilor pentru ca, în acest moment delicat din istoria lor, să fie artizani de reconciliere și de pace. Cei care au responsabilități politice să asculte glasul proprie conștiințe, să vadă cruzimea suferințelor prin care trec conaționalii lor și să aibă la inimă binele comun. Asigurând sprijinul meu și afecțiunea mea față de poporul acestei țări, îi îndemn pe toți să se lase călăuziți de lumina Răscumpărătorului lumii și înalț rugăciuni pentru ca Nașterea Domnului să deschidă căi de speranță”.

Primiți acum și Binecuvântarea apostolică a papei Francisc, binecuvântare ce ajunge prin mass-media la toți cei care o primesc în spirit de credință.

(rv – A. Dancă)








All the contents on this site are copyrighted ©.