2016-12-22 12:31:00

Papa Francisc: reforma Curiei Romane, nu doar cu noi oameni, ci cu oameni reînnoiți


RV 22 dec 2016. ”Reforma Curiei Romane va fi eficace numai și doar dacă este pusă în practică cu oameni reînnoiți și nu numai cu noi oameni”: a spus papa Francisc la întâlnirea cu membrii Curiei Romane, joi, 22 decembrie 2016, cu ocazia schimbului de urări în ajunul sărbătorii Nașterii Domnului. Urările Curiei Romane au fost exprimate Sfântului Părinte de card. Angelo Sodano, decanul Colegiului cardinalilor.

Printr-un discurs amplu, detaliat și programatic, pontiful a subliniat pașii făcuți în procesul de reformă a Curiei Romane, dar și spiritul cu care acesta poate să aducă roadele sperate.
Papa Francisc: ”Reforma va fi eficace numai și doar dacă este pusă în practică cu oameni reînnoiți și nu numai cu noi oameni. Nu este îndeajuns a se mulțumi cu o schimbare de personal, dar e necesar a-i conduce pe membrii Curiei să se reînnoiască spiritual, uman și profesional. Reforma Curiei nu se realizează în nici un fel printr-o schimbare de persoane, care fără îndoială se face și se va face, ci printr-o convertire interioară a persoanelor. În realitate, nu este îndeajuns o formare permanentă, e necesară, mai ales, o convertire și o purificare permanentă. Fără o schimbare de mentalitate, efortul funcțional s-ar dovedi zadarnic”.

Vorbind mai departe de câteva criterii principale care inspiră reforma Curiei Romane, papa Francisc a menționat convertirea personală, ”fără de care vor fi inutile toate schimbările structurale”, dimensiunea pastorală și misionară, raționalizarea departamentelor, funcționalitatea, modernitatea și aducerea la zi, sobrietatea, subsidiaritatea și sinodalitatea, pusă în practică și în interiorul respectivelor departamente, catolicitatea și profesionalitatea și, în fine, gradualitatea, ”rodul unui discernământ indispensabil pe care îl presupune orice proces istoric”.

Sfântul Părinte a subliniat în discursul său pașii întreprinși până acum în procesul de reformă a Curiei Romane: înființarea Consiliului celor nouă cardinali, a instituțiilor pontificale pentru administrația financiară, a Comisiei pentru ocrotirea minorilor, aprobarea noilor statute ale instituțiilor economice și reforma procesului canonic pentru cauzele de declarare a nulității matrimoniale. Papa Francisc a enumerat, de asemenea, și noile departamente din Curia Romană care încorporează atribuțiile mai multor consilii pontificale actuale: Secretariatul pentru comunicare (27 iunie 2015), Departamentul pentru laici, familie și viață (15 august 2016) și Departamentul pentru slujirea dezvoltării umane integrale (17 august 2016).

Dacă întâlnirea cu membrii Curiei Romane a început vorbind despre semnificația Nașterii Domnului drept răsturnare a criteriilor umane ”pentru a evidenția că inima și centrul reformei este Cristos (cristocentrismul)”, papa Francisc a încheiat discursul său cu o expresie, Nașterea Domnului ca ”smerenie iubitoare a lui Dumnezeu”, și cu o rugăciune a părintelui Matta el Meskin, călugăr contemporan, care se adresează Pruncului Isus născut la Betleem cu aceste cuvinte:
Papa Francisc: «Dacă pentru noi experiența copilăriei este un lucru greu, nu este astfel pentru tine, Fiul lui Dumnezeu. Dacă ne împiedicăm pe calea care duce la comuniunea cu tine după această mică statură, tu ești capabil să îndepărtezi orice obstacol care ne oprește să facem acest lucru. Știm cu nu ai pace până când nu ne vei găsi după asemănarea ta și cu această statură. Îngăduie-ne, astăzi, Fiul lui Dumnezeu, să ne apropiem de inima ta. Fă-ne să nu ne credem mari în experiența noastră. Fă-ne, în schimb, să devenim mici asemenea ție ca să-ți putem fi aproape și să primim de la tine smerenie și blândețe din belșug. Nu ne lipsi de revelarea ta, de epifania copilăriei tale în inimile noastre, pentru ca prin ea să putem vindeca orice mândrie și aroganță. Avem o mare nevoie ca tu să revelezi în noi simplitatea ta apropiindu-ne pe noi, mai mult, biserica și lumea, de tine. Lumea este obosită și epuizată pentru că se ia la întrecere la cine este mai mare. Există o concurență necruțătoare între guverne, biserici, popoare, în familii, între o parohie și alta: cine este cel mai mare dintre noi? Lumea este rănită de lovituri dureroase pentru că morbul cei cel mai mare este: cine este cel mai mare? Dar astăzi am aflat în tine, Fiul lui Dumnezeu, unicul medicament. Noi și lumea întreagă nu vom găsi nici mântuire, nici pace dacă nu ne întoarcem să te întâlnim din nou în ieslea de la Betleem. Amin». Vă mulțumesc. Vă doresc o sfântă sărbătoare a Nașterii Domnului și un an nou fericit 2017!”.

(rv – A. Dancă)








All the contents on this site are copyrighted ©.