(RV - 8 ianuarie 2017) E ziua Domnului, sărbătoarea „Botezul lui Isus”, mister de lumină. După ce Isus a fost botezat, s-au deschis cerurile şi Duhul lui Dumnezeu în chip de porumbel s-a oprit deasupra lui, iar glasul Tatălui a răsunat: „Acesta este Fiul meu cel iubit, în care mi-am găsit mulţumirea” (cf. Mt 3,16-17); „de el să ascultaţi!” (Mc 9,7). După ce s-a manifestat străinilor la venirea şi închinarea magilor din răsărit, Isus se manifestă poporului său în conştiinţa căruia era vie aşteptarea lui Mesia. Botezul face parte din seria manifestărilor lui Isus, care vor culmina cu luminoasa sărbătoare a Paştelui. Să-l preamărim pe Tatăl care „la apa Iordanului a dezvăluit prin semne minunate taina noii curăţiri. Tatăl a făcut ca, prin glasul venit din cer, să credem că Fiul său preaiubit locuieşte între oameni, iar prin Duhul Sfânt coborât în chip de porumbel să cunoaştem că l-a uns pe Cristos, Slujitorul său cu untdelemnul bucuriei şi l-a trimis să propovăduiască săracilor vestea cea bună. Toţi suntem astăzi în mod ideal la râul Iordan. La sfânta şi dumnezeiasca Liturghie ne amintim de Iordanul bisericii şi ziua în care am fost botezaţi. Este important a şti unde şi când am intrat în familia lui Dumnezeu prin baia Botezului. Este important să cunoaştem rădăcinile noastre creştine.
1. Isus cu păcătoşii la râul Iordan
Cât este de diferit Isus care primeşte botezul! Diferit de felul în care îl prezenta
Ioan Botezătorul. Într-adevăr, Isus este acela care vine după Ioan (cf. Mt 3,11),
dar nu se prezintă ca „judecătorul” care poartă securea de tăiat copacul şi lopata
de vânturat grâul de pleavă (cf. Mt 3,11-12). Nu vine ca să arunce pe cineva în focul
care nu se stinge. Isus vine după voia lui Dumnezeu „să mântuiască poporul său de
păcate” (Mt 1,21). Fiul Mariei, zămislit prin lucrarea Duhului Sfânt, nu a venit să
osândească lumea, dar să o salveze. Îşi îndeplineşte misiunea mântuitoare, începând
cu un act de smerenie ce devine umilire. Ştim că întors din Egipt, Iosif se refugiase
împreună cu copilul şi mama lui la Nazaret în Galileea. Acum, după aproape treizeci
de ani, glasul lui Ioan, „glasul celui care strigă în pustiu” ajunge până la Nazaret.
Şi aici, atenţie! Isus l-a primit ca pe cuvântul lui Dumnezeu adresat lui. Lasă imediat
Galileea şi se prezintă la Ioan ca să fie botezat de el. Se supune de bunăvoie botezului
rânduit pentru păcătoşi. Deşi nevinovat, Isus se simte solidar cu umanitatea păcătoasă
care are nevoie de botezul pocăinţei. Ca om, în toate asemenea nouă în afară de păcat,
spune cu faptele şi în mod public că vrea să-şi orienteze viaţa către Dumnezeu. Nu
vine de la Ierusalim, ci din periferie, de la marginea ţării. Nu omenirea se duce
la Isus, ci Isus se duce la ea, urmând legea Întrupării. Fiul ne conduce prin exemplul
său la Tatăl.
2. Se cuvine să împlinim toată dreptatea
Ioan , şi el trimis de Dumnezeu, a înţeles imediat că Isus este cel mai puternic,
cel mai mare în demnitate, care trebuia să vină după el şi să boteze dăruindu-l pe
Duhul Sfânt. De aceea căuta să se opună cererii lui Isus. Considera pe bună dreptate
că nu se cade ca cel mai puternic să fie botezat de cel mai slab, cel mai mare de
către cel mai mic, cel care nu are nevoie de purificare de către cel vinovat. Ripostează:
„Eu am nevoie să fiu botezat de tine şi tu vii la mine?” (Mt 3,14). Răspunsul lui
Isus este revelator şi de importanţă unică: „Lasă acum, căci aşa se cuvine, ca noi
să împlinim toată dreptatea!” (Mt 3,15). Este o invitaţie implicită pentru Ioan de
a-şi continua misiunea. Totodată este prima alegere pe care Isus o face în viaţa sa.
Acel „noi” este un semn clar Isus vorbeşte despre sine şi despre Ioan. Pentru amândoi
este necesar să facă în mod desăvârşit voia lui Dumnezeu, „toată dreptatea”. Isus
nu neagă ceea ce Ioan crede despre el, dar îl face să înţeleagă că pentru el a trăi
după voia lui Dumnezeu înseamnă „a se face în toate asemenea fraţilor” (cf. Evr 2,17),
adică nouă. Răsună în cuvintele lui Isus acea alegere pe care a făcut-o „intrând în
lume”: „Iată, vin, Dumnezeule, ca să fac voia ta” (cf. Evr 10,5-7). Fiul lui Dumnezeu
uneşte acest „iată, vin” cu acel „da” rostit de Maria, când a asumat în ea fiinţa
umană a lui Isus. Acum Maria trăieşte acel „da” în ascuns, neobservată de lume. Isus
îl trăieşte deschis, în public. Trăieşte între păcătoşi, dar în unire intimă cu Tatăl.
3. Isus, Tatăl, Duhul
Îndată ce a fost botezat, Isus a ieşit din apă. Evenimentul botezului, la fel ca cel
al naşterii, este povestit într-o propoziţie secundară. Interesul cade peste ceea
ce s-a întâmplat după aceea. Isus coborâse în Iordan, dar îndată „a ieşit din apă
şi iată că s-au deschis cerurile şi l-a văzut pe Duhul lui Dumnezeu coborând ca un
porumbel şi venind deasupra lui!” (Mt 3,16). Cine l-a văzut? Nu-i vorba de constatarea
făcută de Ioan. Aici se vorbeşte despre lucrarea lui Dumnezeu, care nu se cunoaşte
prin constatare dar prin revelaţie şi se primeşte în credinţă. Până aici totul s-a
desfăşurat pe plan orizontal: Isus vine din Galileea la Iordan, stă la rând, solidar
cu păcătoşii, se prezintă la Ioan. Acum, de jos, din apă urcă, în timp ce de sus coboară
Duhul şi se aude un glas, vocea Tatălui. Se deduce de aici că misiunea lui Isus are
scopul să unească pământul cu cerul, pe oameni cu Dumnezeu. Şi încă ceva: Isus Fiul
este îndreptat total către Tatăl şi Tatăl către Fiul. Aproape că se simte acel suflu
etern, infinit şi reciproc al Tatălui şi al Fiului care se cheamă Duhul Sfânt. Înţelegem
puţin ce înseamnă comuniunea trinitară, misterul intimităţii vieţii divine care se
revelează nouă şi la care suntem chemaţi să trăim în viaţa fericită.
4. Isus consacrat cu Duhul Sfânt
Evanghelia îl prezintă pe Isus în momentul consacrării sale mesianice. Apostolul Petru,
referindu-se la botezul Domnului, vorbeşte explicit despre ungerea lui Isus: „Voi
ştiţi ceea ce s-a petrecut în toată Iudeea, începând din Galileea, după botezul pe
care l-a predicat Ioan: cum l-a uns Dumnezeu pe Isus din Nazaret cu Duhul Sfânt şi
cu putere. Acesta a trecut făcând bine şi vindecându-i pe toţi cei care erau stăpâniţi
de diavol, pentru că Dumnezeu era cu el” (cf Fap 10,34-38 lectura a doua). Sfântul
Duh care la începuturi era peste ape (cf. Gen 1,2) a coborât deasupra lui Isus ca
un porumbel. În Isus începe noua creaţie după voia lui Dumnezeu. Duhul coboară deasupra
lui Isus pentru a-l face capabil ca om să îndeplinească o misiune. Şi ce spune Acela
care l-a trimis pentru această misiune? Revelaţia divină este îndreptată către noi.
Vorbeşte Tatăl la persoana a treia, El, iar noi suntem destinatarii care ascultă.
Deci, să fim atenţi ce spune: „Acesta este Fiul meu cel iubit, în care mi-am găsit
plăcerea!” (Mt 10,17).
5. Mai mult decât slujitor, fiu
Fraza se clarifică printr-un text din profeţi: „Iată slujitorul meu pe care îl sprijin,
alesul meu în care sufletul meu îşi găseşte plăcerea!” (cf. Is 42,1-4.6-7 prima lectură).
La botezul lui Isus glasul ceresc a schimbat termenul de slujitor în „fiu”. Isus este
supus şi docil la voinţa Tatălui, ascultător, dar este mai mult decât slujitor, este
fiu. Acelaşi lucru se poate spune despre creştin: slujitor şi fiu. Isus este alesul
iubit de Dumnezeu şi trimis în misiune. Fiul, alegând calea smereniei şi a umilinţei,
se prezintă lumii ca slujitorul lui Dumnezeu anunţat de profet. Dumnezeu aprobă alegerea
făcută de Isus. Misiunea pe care Dumnezeu o încredinţează slujitorului său (adică
poporului şi lui Mesia), lui Isus şi discipolilor este universală şi îi are în vedere
mai ales pe cei săraci, slabi, pe cei privaţi de libertate: „Eu, Domnul, te-am chemat
în dreptate şi te-am luat de mână; te-am păstrat ca să te fac alianţă pentru popor
şi lumină pentru neamuri, să deschizi ochii celor orbi, să-i scoţi din închisoare
pe cei captivi şi din temniţă, pe cei care locuiesc în întuneric” (Is 42,6-7). El
îşi va da viaţa pentru a izbăvi poporul său de păcate (cf. Is 53). Viaţa lui Isus
apare schiţată în acest text cu multă claritate. Stilul slujitorului este toleranţa,
discreţia, non-violenţa: „Nu va striga, nu-şi va ridica glasul şi nu se va auzi pe
uliţe vocea sa. Trestia frântă nu o va rupe şi fitilul fumegând nu-l va stinge. El
va aduce dreptatea cu fidelitate. Nu va obosi şi nu se va descuraja până va aşeza
judecata pe pământ, căci insulele aşteaptă legea lui” (Is 42,2-4).
6. Botezul creştinilor
Botezul lui Isus în râul Iordan este o povestire de revelaţie care ne ajută să înţelegem
nu doar cine este Isus, dar şi cine suntem noi cei botezaţi. Domnul s-a supus de bunăvoie
botezului rânduit pentru păcătoşi. Marea taină a lui Cristos se dezvăluie. Acela prin
care toate s-au făcut este Fiul iubit de Tatăl. Isus conferă apelor botezului „culoarea
dumnezeirii sale” (Sf. Ciril de Ierusalim) şi spală în Iordan fărădelegile noastre.
Creaţia acestei lumi şi creaţia spirituală, odinioară vrăjmaşe, se reunesc în prietenie,
iar noi umanii, formând un singur cor cu îngerii, devenim părtaşi la cântarea lor
de laudă (Sf Grigore din Nissa). Toţi câţi am fost botezaţi în Cristos Isus, întru
moartea lui am fost botezaţi. Am fost înmormântaţi împreună cu El prin Botez întru
moarte, pentru ca, după cum Cristos a înviat din morţi prin mărirea Tatălui, tot astfel
să umblăm şi noi în înnoirea vieţii (Rom 6,3-4).
7. În amintirea Botezului
„Vezi unde ai fost botezat, de unde vine Botezul, dacă nu din Crucea lui Cristos,
din moartea lui Cristos. Acolo e tot misterul: El a suferit pentru tine. În El ai
fost răscumpărat, în El ai fost mântuit” (sf. Ambroziu). Astăzi ne amintim de botezul
nostru, căci Isus „scufundat” în apă de către Ioan ne introduce în viaţa dumnezeiască
prin puterea morţii şi învierii sale. Să ne îndreptăm privirea către Isus, Mielul
nevinovat, care coboară cu păcătoşii în râul Iordan pentru a face ca noi să ieşim
cu el la viaţa fiilor lui Dumnezeu. Reînnoim fidelitatea faţă de taina Botezului şi
cu o triplă invocaţie implorăm iertarea păcatelor prin Domnul şi Mântuitorul nostru
Isus Cristos. Îndură-te de noi, Doamne, slujitorul iubirii Tatălui care nu zdrobeşti
trestia frântă şi nu stingi fitilul care fumegă; îndură-te de noi, Cristoase, lumina
neamurilor şi eliberatorul celor care sunt în captivitate şi în întuneric; îndură-te
de noi, Doamne, Fiul iubit al Tatălui, care deschizi cerurile pentru fraţii tăi renăscuţi
prin Botez. În amintirea Botezului nostru, la intrarea în biserică şi la ieşire să
facem semnul crucii cu apă sfinţită şi să spunem: „Prin semnul acestei apei reînnoieşte,
Doamne, în mine harul Botezului pe care l-am primit „în numele Tatălui şi al Fiului
şi al Sfântului Duh. Amin”.
8. Rugăciunea Bisericii
Dumnezeule atotputernic şi veşnic, care, la Botezul său în Iordan, l-ai proclamat
pe Cristos drept Fiul tău preaiubit, în timp ce Duhul Sfânt cobora asupra lui, dăruieşte-le
fiilor tăi adoptivi, renăscuţi din apă şi Duh Sfânt, harul să rămână mereu în iubirea
ta.
(Radio Vatican - Anton Lucaci, material omiletic de joi 5 ianuarie 2017)
All the contents on this site are copyrighted ©. |