Citește articolul Mergi la meniu

Social Networks:

RSS:

Radio Vatican

Vocea Papei și a Bisericii în dialog cu lumea

alte Limba:

Biserică \ România

PS Petru Gherghel: Scrisoare pastorală cu privire la Duminica Bibliei în Dieceza de Iaşi

Duminica a IV-a din Postul Mare, Duminica "Laetare": Duminica Bibliei în Dieceza de Iași, stabilită de PS Petru Gherghel printr-o Scrisoare pastorală - RV

09/01/2017 13:12

Luând act de dorinţa exprimată de Sfântul Părinte papa Francisc în scrisoarea apostolică Misericordia et misera (MM), din 20 noiembrie 2016, cu privire la oportunitatea ca fiecare comunitate, într-o duminică din anul liturgic, să poată reînnoi angajamentul pentru răspândirea, cunoaşterea şi aprofundarea Sfintei Scripturi, în Dieceza de Iași s-a decis instituirea Duminicii Bibliei, hotărârea fiind comunicată printr-o Scrisoare pastorală semnată de PS Petru Gherghel, publicată de situl ercis.ro.

"La sugestia Oficiului pentru Pastoraţia Biblică, a profesorilor de la Seminarul nostru de la Iaşi, consultând şi membrii Comisiei episcopale a diecezei noastre şi Oficiul pentru Pastoraţia Liturgică şi Sacramente, hotărâm să instituim şi noi Duminica Bibliei",  se spune în Scrisoarea pastorală, stabilindu-se ca dată Duminica a IV-a din Postul Mare, Duminica "Laetare". În acest an, 2017, Duminica Bibliei va fi celebrată la 26 martie.

Definind-o "fericită ocazie de a experimenta bucuria întâlnirii cu Domnul în cuvântul său", păstorul Diecezei de Iași menționează că Duminica Bibliei va fi celebrată în fiecare an, în cea de-a IV-a Duminică din Postul Mare.

"Ştim cu toţii că misiunea noastră, a preoţilor, este să anunţăm evanghelia, cuvântul lui Dumnezeu: această slujire este semnificată de gesturile de înmânare a evangheliei în ziua hirotonirii noastre, precum şi în ziua începerii misiunilor noastre pastorale. De aceea, fiecare părinte paroh este invitat să ţină cont de această iniţiativă, să pregătească respectiva duminică în aşa fel încât cuvântul lui Dumnezeu - Biblia - să fie cu adevărat celebrat, anunţat şi venerat, aşa cum ne sugerează Sfântul Părinte", se spune  în Scrisoare pastorală cu privire la Duminica Bibliei în Dieceza de Iaşi.

Referitor la celebrarea Duminicii Bibliei, documentul episcopului Petru Gherghel sugerează mai multe posibilități, subliniindu-se "gesturile liturgice care scot în evidenţă Sfânta Scriptură: în cadrul procesiunii de la intrare să fie inclus şi Evangheliarul care va fi aşezat apoi pe altar; amvonul să fie ornat cu flori şi pus în valoare printr-o iluminare specială; la proclamarea evangheliei Duminicii, care ar putea avea loc şi prin cântare, să se organizeze o procesiune cu Evangheliarul de la altar către amvon, gest care să includă folosirea lumânărilor şi a tămâierii; după proclamarea evangheliei, cartea liturgică să fie lăsată deschisă într-un loc vizibil din spaţiul altarului; la predică să fie subliniată necesitatea citirii, meditării şi înţelegerii cuvântului lui Dumnezeu. S-ar putea, de asemenea, pregăti un moment de Lectio divina pentru toată comunitatea parohială sau pentru diferitele categorii de vârstă, moment celebrat eventual în timpul adoraţiei sau vecerniei, cu scopul de a sublinia relaţia de nedespărţit dintre cuvântul lui Dumnezeu şi Euharistie, dar şi caracterul evident de rugăciune al citirii, ascultării şi meditării cuvântului"

"Suntem încrezători că această duminică a bucuriei, anticipare a marii sărbători a Paştelui poate deveni o ocazie - an de an - de a-i mulţumi lui Dumnezeu împreună cu comunităţile noastre parohiale pentru darul cuvântului său transmis nouă prin Biblie", se spune în încheierea Scrisorii episcopului de Iași, Petru Gherghel.

"Totodată, poate fi un bun prilej de a reînflăcăra darul lui Dumnezeu pe care l-am primit prin impunerea mâinilor (cf. 2Tim 1,6), devenind astfel apostoli ai evangheliei lui Cristos. Şi nu în ultimul rând, poate fi un bun semnal dat credincioşilor noştri să se hrănească - aşa cum suntem chemaţi să facem şi noi zi de zi - din cuvântul lui Dumnezeu, să-l citească, să-l iubească şi să-l trăiască, după cum ne îndeamnă şi psalmistul: "Cuvântul tău e făclie pentru paşii mei şi lumină pentru cărările mele" (Ps 119,105)."

RV/AM

09/01/2017 13:12