2017-01-24 12:38:00

Dumnezeu ne vrea adevărați chiar și atunci când ne pierdem calmul: papa Francisc


RV 24 Ian 2016  A face voia lui Dumnezeu nu înseamnă a nu discuta cu Domnul sau a nu ne pierde calmul, însă important este să fim sinceri și nu prefăcuți, iar la final să ne arătăm adevărata față. Aceasta este sinteza predicii papei Francisc de la Sfânta Liturghie celebrată marți dimineață, 24 ianuarie 2017, în capela reședinței sale de la Casa „Sfânta Marta”.

Pontiful Roman și-a construit predica în jurul textului din Scrisoarea către Evrei, propus de liturgia zilei. Pornind de la versetul „Tu n-ai voit şi nici nu ţi-au plăcut jertfele şi ofrandele, arderile de tot şi jertfele pentru păcat. Iată, vin ca să fac voinţa ta!”, Sfântul Părinte a spus că acest cuvânt al lui Isus închide o istorie de „iată-mă” înlănțuiți: „istoria mântuirii” este „o istorie a lui 'iată-mă'”. Episcopul Romei a observat că după Adam, care se ascunde pentru că îi era frică de Domnul, Dumnezeu începe să cheme și să asculte răspunsul oamenilor care spun: „Iată-mă. Sunt dispus”. De la „iată-mă” a lui Abraham, Moise, Ilie, Isaia, Ieremia, până la a ajunge la marele „iată-mă” al Mariei și la ultimul „iată-mă”, cel al lui Isus Cristos.

Papa Francisc: „Domnul dialoghează mereu cu cei pe care îi invită să meargă pe această cale și să spună 'iată-mă'. Are multă răbdare, foarte multă răbdare. Când citim Cartea lui Iov, toate aceste gânduri ale lui Iov, care nu înțelege, și răspunsurile, și Domnul care îi spune, îl corectează… și la final, care este 'iată-mă' al lui Iov? 'Doamne, ai dreptate: eu te cunoșteam doar din auzite; acum ochii mei te-au văzut'. Viața creștină este așa: un 'iată-mă', un continuu 'iată-mă' de a face voia Domnului. Unul după celălalt… Este frumos să citim Scriptura, Biblia, căutând răspunsurile persoanelor către Domnul, cum răspundeau, și a găsi ceea ce este atât de frumos. 'Iată-mă, eu sunt pentru a face voia Ta'”.

Urmașul lui Petru a remarcat că liturgia zilei ne îndeamnă să reflectăm cum este raportul nostru cu acest „iată-mă” pe care trebuie să îl spunem Domnului.

Papa Francisc: „Merg să mă ascund, precum Adam, pentru a nu răspunde? Sau, când Domnul mă cheamă, în loc spun 'iată-mă' sau 'ce vrei de la mine?', fug, precum Iona care nu dorea să facă ceea ce Domnul îi cerea? Sau mă prefac că fac voia Domnului, însă doar în exterior, precum învățătorii de lege pe care Isus îi condamnă dur? Se prefăceau… 'Totul bine… nici o întrebare: eu fac asta și nimic mai mult'. Sau privesc în altă parte precum a făcut levitul sau preotul în fața acelui om rănit, bătut de tâlhari, lăsat pe jumătate mort? Cum este răspunsul meu față de Domnul?”.

Suveranul Pontif a subliniat faptul că Domnul ne cheamă în toate zilele și ne invită pe fiecare să spunem „iată-mă”, însă putem „discuta” cu El.

Papa Francisc: „Lui îi place să discute cu noi. Cineva poate spune: 'Dar, părinte, eu de multe ori când mă rog, îmi pierd calmul cu Domnul…': dar și asta este rugăciune! Lui îi place când te enervezi și îi spui în față ceea ce simți, pentru că este Tată! Dar asta este și un 'iată-mă'… Sau mă scund? Ori fug? Sau mă prefac? Ori privesc în altă parte? Fiecare dintre noi poate răspunde: cum este 'iată-mă' al meu către Domnul, pentru a face voia sa în viața mea. Fie ca Duhul Sfânt să ne dea harul de a găsi răspunsul”.

(rv – I. Ursuleac) 








All the contents on this site are copyrighted ©.