2017-02-16 11:57:00

Speranță pentru o lume fără hotare și excluziuni: Papa, membrilor "Special Olympics"


16 februarie 2017. Sfântul Părinte i-a primit în audiență, joi, în Sala Clementină din Palatul Apostolic, pe cei circa 40 de membri ai delegației "Special Olympics International".  În cuvântul adresat participanților la audiență, pontiful a transmis un salut tuturor participanților la Jocurile Mondiale de Iarnă, "Special Olympics", ce se vor desfășura în Austria, la Stiria (Steiermark), între 14 și 25 martie.

Mulțumind episcopului de Graz-Seckau și președintelui organizației "Special Olympics" pentru saluturile adresate, Sfântul Părinte a amintit încă de la început jurământul unui sportiv Special Olympics: "Voi câștiga, dar dacă nu voi reuși, cel puțin voi încerca cu toate forțele".

«Activitatea sportivă face bine trupului și spiritului și permite îmbunătățirea calității vieții», a spus Sfântul Părinte, amintind că «la baza întregii activități sportive există într-un anumit sens bucuria de a sta împreună, bucuria pentru viață și darurile pe care Creatorul ni le face zilnic».

Papa Francisc: «Văzând un frumos surâs pe chipul vostru  și marea fericire din ochii voștri când ați obținut un rezultat bun într-o competiție – căci victoria cea mai importantă este tocmai auto-depășirea ne dăm seama ce înseamnă o bucurie sinceră și meritată. Este posibil să se învețe de la voi fericirea pentru lucrurile mici și simple și trăirea împreună a bucuriei.»

Amintind că sportul ajută la răspândirea unei culturi a întâlnirii și a solidarității, papa Francisc a evidențiat că participanții la Jocurile Mondiale de Iarnă, "Special Olympics" ne arată că «nu există obstacole și nici bariere care să nu poată fi depășite .»

«Sunteți un semn al speranței pentru cei care se angajează în favoarea unei societăți mai inclusive. Orice viață este prețioasă, orice persoană este un dar, iar incluziunea îmbogățește orice comunitate și societate. Acesta este mesajul vostru pentru lume, pentru o lume fără hotare și fără excluziune.»

Anul acesta, la Jocurile Mondiale de Iarnă "Special Olympics”, cea mai mare competiție internațională de iarnă dedicată persoanelor cu dizabilități, România va fi reprezentată de 16 sportivi cu dizabilități intelectuale, la eveniment fiind așteptați peste 3.000 de sportivi din 110 țări și, de asemenea, 1.000 de antrenori și 3.000 de voluntari, informează situl specialolympics.ro

RV/AM








All the contents on this site are copyrighted ©.