2017-02-18 13:32:00

Radio Vatican. Buletinul de știri al zilei: 18 februarie 2017


RV 18 feb 2017. Știrile zilei la Radio Vatican, difuzate în emisiunea radiofonică sau publicate pe pagina web:

Urmați mereu exemplul fondatorului vostru: Papa, clericilor mariani ai Neprihănitei Zămisliri a Fecioarei Maria
Sfântul Părinte i-a primit în audiență sâmbătă, 18 februarie, în Sala Consistoriului din Palatul Apostolic, pe cei 40 de participanți la Adunarea generală (Capitlul general) a congregației Clericii mariani ai Neprihănitei Zămisliri a Fecioarei Maria.
Referindu-se la scopul principal al adunării, și anume reflecția privind legile și regulile specifice congregației, pontiful a evidențiat necesitatea, valabilă pentru orice institut de viață consacrată, a reînnoirii Regulii, aceasta conținând itinerariul de urmat, caracterizat de o carismă specifică, autentificată de Biserică.
«Exemplul fondatorului vostru, sfântul Stanislau al lui Isus și al Mariei, canonizat anul trecut, să fie lumină și călăuză în drumul vostru», a îndemnat pontiful, evidențiind că Stanislau a înțeles pe deplin ce înseamnă să fii discipol al lui Cristos, căci se ruga spunând: "Doamne, Isuse, dacă din iubire mă vei lega de Tine, cine mă va smulge de la Tine? Dacă mă vei uni cu Tine în milostivire, cine mă va separa de Tine?"
Amintind că mărturia creștină necesită și angajarea cu și în favoarea celor săraci, angajare ce caracterizează încă de la început congregația Clericii mariani ai Neprihănitei Zămisliri a Fecioarei Maria, papa Francisc i-a încurajat pe membrii institutului la continuarea tradiției de slujire a persoanelor umile și sărace, prin vestirea Evangheliei folosind un limbaj lesne de înțeles pentru ei, fapte de milostenie și pomenirea celor răposați.
De asemenea, amintind mărturia confratelui George Matulaitis, fericit, Pontiful i-a îndemnat pe Clericii mariani ai Neprihănitei Zămisliri a Fecioarei Maria la totală dăruire față de Biserică și față de om. "Doar inimile pe deplin deschise acțiunii harului sunt în măsură să interpreteze semnele timpului și să recepteze apelurile unei umanități care are nevoie de speranță și pace", a spus Sfântul Părinte, adresându-se participanților la Capitlul general al congregației Clericii mariani ai Neprihănitei Zămisliri a Fecioarei Maria. (AM)

Papa în vizită la biserica anglicană "All Saints Church", din Roma, duminică, 26 februarie
Directorul Sălii de Presă a Sfântului Scaun, Greg Burke, informează că duminică, 26 februarie 2017, la ora 16, Sfântul Părinte va merge în vizită la "All Saints Church", biserică anglicană din Roma, aflată în strada Babuino, 153. (AM) 

Numirea unui nou arhiepiscop de Strasbourg
Sfântul Părinte a acceptat renunțarea la conducerea pastorală a arhidiecezei de Strasbourg, în Franța, prezentată pentru limită de vârstă de mons. Jean-Pierre Grallet, O.F.M., și l-a numit la conducerea aceleiași arhidieceze pe mons. Luc Ravel, C.R.S.V, până acum, ordinarius militar pentru Franța. Născut în 1957 la Paris, a devenit inginer dar apoi a continuat cu studii de filozofie și teologie, intrând în rândul Canonicilor Regulari ai Congregației Sfântul Victor. A fost sfințit preot în 1988 și după mai multe misiuni pastorale a devenit ordinarius militar pentru Franța în 2009. În cadrul Conferinței episcopale franceze este membru în Comisia doctrinară.

@Pontifex: Domnul însuși ne cere să-i primim pe cei străini
”De câte ori în Biblie Domnul ne cere să-i primim pe migranți și pe cei străini, aducându-ne aminte că și noi suntem străini!”: scrie papa Francisc în mesajul publicat azi pe Twitter de la adresa @Pontifex.

În audiență la Sfântul Părinte
Tot sâmbătă, papa Francisc i-a primit în audiențe succesive pe cardinalii Marc Ouellet, prefectul Congregației pentru episcopi, și Fernando Filoni, prefectul Congregației pentru evanghelizarea popoarelor.

Cardinalul G. Bertello, trimis papal în Ghana
Suveranul Pontif l-a numit pe cardinalul Giuseppe Bertello trimis al său special la manifestările organizate la 40 de ani de la stabilirea relațiilor diplomatice între R. Ghana și Sfântul Scaun precum și la cea de-a 60-a aniversare a independenței aceleiași republici. Festivitățile sunt programata la Accra în zilele 3-6 martie a.c. Cardinalul Giuseppe Bertello este în prezent președintele Guvernatoratului Statului Cetății Vaticanului.

”Cel Răstignit e viu”: o nouă carte a cardinalului Angelo Comastri
A ieșit vineri, 17 februarie a.c., în librăriile din Italia noua carte a cardinalului Angelo Comastri intitulată ”Cel răstignit e viu”. Autorul vorbește de cei care au simțit nevoia să îmbrățișeze credința catolică chiar atunci când trăiau, pentru a spune astfel, cu spatele la Dumnezeu. Publicația a fost tipărită la Editura San Paolo și numără 120 de pagini. Prin acest volum, potrivit oficiului de presă al Grupului Editorial San Paolo, ”cardinalul Angelo Comastri îi introduce pe cititori în terapia milostivirii, o terapie pe care numai Dumnezeu o știe și o poate folosi”. ”Isus a intrat în istoria noastră nebună cu pasul smereniei și al simplității”, se mai afirmă în comunicat. ”Prin moartea sa pe cruce, a început să trateze răutatea umană cu mirabilă terapie: milostivirea. O terapie pe care numai Dumnezeu o cunoaște și o poate folosi. Isus poate să săvârșească aceste minuni pentru că este Fiul lui Dumnezeu care s-a făcut om. Acesta este mesajul cărții. Un mesaj dus prin transformările și răsturnările de viață prin care au trecut acei oameni atinși de puterea crucii chiar în momentul în care îl respingeau pe cel Răstignit. Sunt oameni care au fost dați peste cap, convertiți, înghesuiți de harul lui Dumnezeu”. Cardinalul Angelo Comastri este vicarul general al Sanctității Sale pentru Cetatea Vaticanului, arhiparohul bazilicii papale Sfântul Petru și președintele Administrației bazilicii Sfântul Petru (”Fabbrica di San Pietro”). Înainte de ”Cel răstignit e viu”, cardinalul Comastri a publicat anul trecut cartea de mărturii personale ”Am cunoscut o sfântă. Maica Tereza de Calcutta” (2016). 

Țara Sfântă. La Amman și Betleem, catolici și luterani se roagă împreună pentru unitate
De mai mulți ani, în Țara Sfântă, reprezentanți ai Patriarhatului de Ierusalim și ai Bisericii Evanghelice Luterane colaborează, întreținând un dialog constant. Cu prilejul comemorării a 500 de ani de la Reforma protestantă, angajarea reciprocă în favoarea unității s-a exprimat duminică, 11 februarie, printr-o rugăciune comună, moment celebrat în biserica luterană Bunul Păstor din Amman, Iordania, în prezența arhiepiscopului Pierbattista Pizzaballa, administrator apostolic al Patriarhatului Latin de Ierusalim și Munib Younan, episcop al Bisericii Evanghelice Luterane, fiind de asemenea prezent arhiepiscopul Alberto Ortega Martín, nunțiu apostolic în Iordania și Irak. Sâmbătă, 18 februarie, un moment de rugăciune similar și în biserica "Sfânta Ecaterina", din Betleem, tot cu participarea arhiepiscopului latin Pizzaballa și a episcopului evanghelic Younan. Ecumenismul nu este doar un rezultat al dialogului teologic, ci izvorăște și din prietenie și încredere», a explicat în cadrul momentului de rugăciune episcopul Munib Younan, care este și președinte al Federației Luterane Mondiale. Și arhiepiscopul Pierbattista Pizzaballa a îndemnat la continuarea pe drumul unității, spunând: "Când domnește diviziunea, nu suntem purtătorii rodului pe care Isus ni-l cere să-l ducem în lume".Cu ocazia momentului de rugăciune, atât la Amman cât și la Betleem, a fost tradus în arabă și distribuit un mic volum, de 100 de pagini, intitulat "De la conflict la comuniune". (AM)

Inaugurat cel de-al 80-lea an judiciar al Tribunalului de Stat
Cardinalul secretar de Stat, Pietro Parolin, a celebrat sâmbătă, 18 februarie, în cursul dimineții, o Sfântă Liturghie în capela “Sfânta Fecioară Maria, Maica Familiei”, din Palatul Guvernatoratului, în Vatican.
Celebrarea euharistică a fost prilejuită de inaugurarea celui de-al 80-lea an judiciar al Tribunalului de Stat.
Succesiv, în Aula veche a Sinodului, a fost prezentată comunicarea promotorului de justiție, prof, avv. Gian Piero Milano. (AM)

Consideraţii omiletice la Duminica a VII-a de peste an (A): Porunca dificilă
E Ziua Domnului, sărbătoarea săptămânală a Paştelui. Începem sfânta şi dumnezeiasca Liturghie cu o mărturisire de credinţă din psalmii biblici: „Doamne, eu am încredere în bunătatea ta. Inima mea tresaltă de bucurie pentru mântuirea ta. Îi voi cânta Domnului, pentru că m-a copleşit cu daruri!” (Ps 12/13,6). Şi nu ne îndoim deloc, căci „Dumnezeu şi-a arătat iubirea faţă de noi prin faptul că, încă pe când eram păcătoşi, Cristos a murit pentru noi” (Rom 5,10). Evanghelia acestei duminici continuă predica lui Isus de pe munte. Îi îndeamnă pe discipoli: „Aşadar, fiţi desăvârşiţi precum Tatăl vostru ceresc este desăvârşit!”. Perfecţiunea la care cheamă Isus este iubirea desăvârşită faţă de semenii noştri. „Aţi auzit că s-a spus: «Să-l iubeşti pe aproapele tău şi să-l urăşti pe duşmanul tău!» Eu însă vă spun: iubiţi-i pe duşmanii voştri şi rugaţi-vă pentru cei care vă persecută, ca să deveniţi fiii Tatălui vostru care este în ceruri!” (cf. Mt 5,38-48). Isus îl face cunoscut pe Tatăl ceresc şi îl va revela mereu cu pilda vieţii până la dăruirea de sine. Nu se opune potrivnicilor în timpul pătimirii, căci „insultat fiind, nu a răspuns la insultă, suferind, nu ameninţa, ci s-a dat pe sine în mâna celui care judecă cu dreptate. El însuşi, pe lemn, a purtat păcatele noastre în trupul său pentru ca noi, murind pentru păcate, să trăim pentru dreptate. Prin rănile lui aţi fost vindecaţi” (1Pt 2, 23-24). Isus a trăit ceea ce profetul a scris despre slujitorul lui Dumnezeu: „Spatele l-am dat spre bătăi şi obrajii mei spre pălmuiri, şi faţa mea nu am ferit-o de ruşinea scuipărilor” (Is 50,6).

Aici, emisiunea zilei în format audio:

(rv - A. Dancă)








All the contents on this site are copyrighted ©.