2017-02-24 11:52:00

Egipt. Doi creștini copți uciși de extremiștii islamici


RV 24 Feb 2017 Spaimă și oroare în Egipt. Alți doi creștini au fost uciși în Peninsula Sinai de extremiștii din autointitulata grupare teroristă Stat Islamic. Jihadiștii amenințaseră într-un mesaj video recent că doreau să-i atace pe creștinii copți. Astfel, doi creștini, tată și fiu, de 65 respectiv 45 de ani, au fost uciși în nord-estul Egiptului, corpul fiului fiind găsit ars, nu se știe dacă de viu.

Cele două crime urmează amenințărilor de a lovi creștinii egipteni făcute de jihadiști prin intermediul unui mesaj video în care afirmau: copții sunt „prada noastră favorită”. De la începutul anului, în Egipt au fost uciși cinci creștini, iar în decembrie 2016 alți douăzeci și șapte au murit într-un atentat împotriva unei biserici din Cairo. „Este doar începutul persecuției împotriva necredincioșilor”, afirmau extremiștii islamici în același video. Însă printre victimele lor se regăsesc și musulmani moderați. Creștinii copți reprezintă aproximativ 10% din populația egipteană și cea mai mare comunitate creștină din Orientul Mijlociu.

Despre motivele acestei adevărate persecuții împotriva comunității creștine din Egipt, Alessandro Monteduro, directorul Asociației pontificale Ajutor Bisericii care Suferă, a spus:

A. M. – „Din păcate, în Egipt situația este teribil de haotică, la fel ca în alte realități din acea zonă a Orientului Mijlociu, întrucât primăverile arabe nu au avut acele efecte extraordinare care se gândea că le-ar fi putut avea. În Egipt, în mod particular, comunitatea creștină coptă este acuzată în mod sângeros și violent de membrii comunității islamice cele mai extremiste, mă refer la Al Qaeda, Frățietatea musulmană și Statul Islamic, că în 2013 ar fi complotat pentru destituirea președintelui de atunci Morsi, liderul Frățietății musulmane. Comunitatea creștină coptă nu l-a votat pe Morsi deoarece întrevedea riscurile de islamizare a țării. Astfel, comunitatea creștină coptă suferă din 2013, de când a fost destituit Morsi și a fost ales noul președinte al statului egiptean”.

În ceea ce privește modul în care putem fi aproape de comunitatea creștină egipteană, Alessandro Monteduro a subliniat că putem face acest lucru „în primul rând cu rugăciunea, apoi cu informația”. „Dacă nu suntem informați asupra ceea ce se întâmplă în Egipt”, a remarcat Monteduro, „precum și în alte țări din Orientul Mijlociu, nu vom fi niciodată capabili să acționăm”. De asemenea, directorul asociației pontificale, spune că un alt ajutor îl poate constitui „acea generozitate materială de care Biserica egipteană coptă are nevoie”.

(rv – I. Ursuleac)  








All the contents on this site are copyrighted ©.