2017-02-24 12:00:00

În Dumnezeu, dreptatea este milostivire. Să nu cădem în cazuistică: Papa, la "Sf. Marta"


24 februarie 2017.  Pe calea creștinului, adevărul nu se negociază. Trebuie să fim drepți dar nu fără milostivire, după cum ne-a învățat Isus. Conceptul de dreptate alăturat milostivirii s-a aflat în centrul omiliei papei Francisc din cadrul Sfintei Liturghii celebrată vineri, 24 februarie, în capela Casei Sfânta Marta din Vatican, atrăgând atenția asupra ipocriziei și a capcanei unei credințe reduse la logica cazuisticii.

«Îi este permis unui bărbat să-şi lase femeia?», îl întreabă fariseii pe Isus, ca să-l pună la încercare, după cum ne relatează Evanghelia după sfântul Marcu, capitolul 10, din liturgia zilei. Referindu-se la răspunsul lui Isus, papa Francisc a scos în evidență ceea ce contează cel mai mult în trăirea credinței:
Papa Francisc: «Isus nu spune dacă este permis sau nu este permis, nu intră în logica cazuistică, căci ei gândeau doar în termenii jalon "este permis; nu este permis", "până aici se poate, de aici încolo nu se poate" În Isus nu intră în acea logică cazuistică și le adresează o întrebare: 'Ce v-a poruncit Moise?' Ce spune în Legea voastră? Iar ei îi explică permisiunea dată de Moise de a scrie un act de despărţire, însă sunt chiar ei cei care cad în capcană. Pentru că Isus îi califică drept "inimi împietrite, spunându-le că tocmai de aceea a scris Moise această lege, și spune adevărul. Fără cazuistică, fără permisiuni. Adevărul. »

Logica cazuisticii este ipocrită, înșală
Însă, se întreabă papa Francisc, dacă adevărul este acesta iar adulterul este grav atunci cum se explică că Isus vorbește, nu o dată, cu o adulteră, cu o păgână:
Papa Francisc: «Calea lui Isus – se vede clar – este o cale [care face trecerea] de la cazuistică la adevăr și milostivire. Isus lasă la o parte cazuistica. Celor care voiau să-l pună la încercare, acelora care gândeau potrivit logicii 'se poate, nu se poate', Isus îi califică – nu aici, ci într-un alt fragment din Evanghelie – drept ipocriți. Și în privința celei de-a patra porunci, aceștia refuzau să-și asiste părinții cu scuza că au dat o consistentă ofertă la Biserică. Ipocriți. Cazuistica este ipocrită. Este un mod de a gândi ipocrit. Acest 'se poate, nu se poate' devine apoi mai subtil, mai diabolic: dar până unde se poate? Capcana cazuisticii constă în acest: 'de aici până aici, mai mult nu se poate'.»

De la cazuistică, al adevăr și milostivire: aceasta este calea creștină
Calea creștinului nu cedează așadar la gândirea de tip cazuistic, ci răspunde cu adevăr, însoțit – după exemplul lui Isus – de milostivire, întrucât Isus este "întruparea Milostivirii Tatălui și nu poate să se nege pe sine. Nu poate să se nege pe sine pentru că este Adevărul și Milostivirea Tatălui". "Aceasta este calea învață de Isus, o cale dificil de aplicat în fața tentațiilor vieții, după cum observă Sfântul Părinte.

Dreptatea și milostivirea, o cale ce nu este ușoară dar care aduce fericire
«Când ispitirea îți atinge inima, acest parcurs de ieșire din cazuistică și de îndreptare spre adevăr și milostivire nu este ușor: este nevoie de harul lui Dumnezeu pentru a se înainta pe această cale. Și trebuie să cerem mereu: 'Doamne, fă să fiu drept, însă drept cu milostivire'. Nu un drept acoperit de cazuistică. Să fiu drept în milostivire. Cum ești Tu, Doamne. Cineva cu mentalitate cazuistică ar putea întreba: 'Însă, în Dumnezeu, ce este mai important? Dreptatea sau milostivirea? Și acesta este un mod de gândire bolnav, care încearcă o portiță de ieșire… Ce este mai important? Nu sunt două lucruri, ci este unul singur. În Dumnezeu, dreptatea este milostivire și milostivirea este dreptate. Domnul să ne ajute să înțelegem această cale, care nu este ușoară, dar ne va aduce fericire nouă și va face fericite multe persoane. »

RV/AM








All the contents on this site are copyrighted ©.