Citește articolul Mergi la meniu

Social Networks:

RSS:

Radio Vatican

Vocea Papei și a Bisericii în dialog cu lumea

alte Limba:

Biserică \ România

Postul Mare, o invitaţie puternică la convertire: PS Gherghel

„Postul Paștelui conduce spre o ţintă sigură: Paştele, victoria lui Cristos asupra morţii'”.

01/03/2017 10:06

RV 1 Mar 2017 „Timpul Postului Mare, ne adresează o invitaţie puternică la convertire, căci în această perioadă sfântă de pregătire la întâmpinarea misterului morţii şi învierii Domnului, creştinul este chemat insistent să se întoarcă la Dumnezeu 'din toată inima'”. Acestea sunt cuvintele mons. Petru Gherghel, episcop al diecezei romano-catolice de Iași, în mesajul cu ocazia Postului Paștelui 2017, publicat pe site-ul ercis.ro. Episcopul Gherghel amintește de mesajul papei Francisc pentru Postul Mare, mesaj pe care îl vede drept un ajutor pentru a parcurge „cu multă însufleţire şi adevărată lumină drumul 'care conduce spre o ţintă sigură: Paştele, victoria lui Cristos asupra morţii'”.

Mons. Petru Gherghel amintește că Postul Paștelui „începe cu ceremonia impunerii cenuşii”, care „este un mare dar al lui Dumnezeu pentru cei care cred”. Episcopul de Iași vede această perioadă ca pe un „timp la care făcea referinţă însuşi apostolul neamurilor în Scrisoarea către Corinteni, considerându-l pe drept un timp potrivit şi o zi a mântuirii: 'La momentul potrivit te-am ascultat şi în ziua mântuirii te-am ajutat. Iată acum este timpul potrivit, iată acum este ziua mântuirii' (2Cor 6,2)”. În ceea ce privește celebrările din Miercurea Cenușii, mons. Gherghel este de părere că acestea „ne invită să ne gândim la tragedia celui bogat şi dispreţuitor, care nu-l mai poate întâlni pe Dumnezeu, şi la împlinirea bucuriei celui sărac care, ajungând în sânul lui Abraham, trăieşte din plin comuniunea cu Dumnezeu cel bogat în milostivire şi fericire”. „Gestul impunerii cenuşii pe capetele credincioşilor”, adaugă prelatul, „şi al pronunţării cuvintelor: 'Adu-ţi aminte, omule, că pământ eşti şi în pământ te vei întoarce', este o declaraţie clară că, trăind şi murind în această lume, constatăm că nimic nu am adus în ea şi nimic nu putem lua din ea (cf. 1Tim 6,7)”.

Episcopul diecezei de Iași amintește de sugestia papei Francisc de la încheierea Anului Sfânt, de a acorda mai multă atenție Bibliei. „La încheierea Anului Milostivirii”, amintește mons. Gherghel, „Sfântul Părinte ne-a încredinţat o dorinţă, ne-a lăsat o sugestie, de a da anul acesta mai mult timp pentru Sfânta Scriptură, sugerându-ne chiar să oferim o duminică din an Bibliei. În Sfânta Scriptură vom găsi fundamentul tuturor practicilor de pietate, a faptelor de milostenie şi a iubirii adevărate. În Sfânta Scriptură găsim bucuria iertării şi a întâlnirii cu Dumnezeu. Răspunzând cu bucurie la apelul Sfântului Părinte, am considerat că momentul cel mai potrivit pentru a celebra bucuria cuvântului lui Dumnezeu este Duminica a IV-a din Postul Mare - Duminica 'Laetare' - pe care am declarat-o ca Duminica Bibliei”.

„Vă dorim tuturor un timp binecuvântat şi un post bogat în roade sufleteşti!”, spune episcopul Petru Gherghel în încheierea mesajului său pentru Postul Mare 2017.

(rv – I. Ursuleac)

 

 

01/03/2017 10:06