Mons. Bregantini: Să nu lăsăm pe nimeni să aștepte la poartă în Postul Paștelui

RV 02 Mar 2017 Odată cu Miercurea Cenușii, Biserica Catolică de rit latin a început perioada Postului Paștelui, purtând în inimă invitația papei Francisc de a ne deschide celuilalt, mai ales fraților nevoiași, bolnavi, singuri, care cerșesc iubire în pragul casei noastre. În mesajul pentru Postul Mare 2017, Sfântul Părinte a insistat asupra necesității de a ieși din egoismul și narcisismul nostru care ne fac sclavi, pentru a-l putea privi cu adevărat pe celălalt și a-l putea recunoaște pe Cristos în chipul său. Un efort uman destul de dificil, dar posibil cu ajutorul lui Dumnezeu, pe care fiecare creștin, fiecare bărbat și femeie de bună voință, este chemat să îl împlinească în scenariul actual, marcat de criză și contradicții profunde.

În centrul reflecției Suveranului Pontif se află parabola omului bogat, fără nume, și a săracului Lazăr, care nu are doar un nume ci și un chip și o istorie, este iubit de Dumnezeu, fapt pentru care nu poate exista o bogăție mai mare. Avertismentul papei Francisc este cu atât mai puternic pentru acel unu la sută din populația mondială, reprezentată de oaia cea pierdută din Evanghelie, care deține toată bogăția, idolul tiranic ce obstrucționează pacea și duce la construirea zidurilor.

Referitor la reflecția Sfântului Părinte pentru Postul Paștelui, mons. Giancarlo Bregantini, arhiepiscop de Campobasso-Bojano, ne-a spus:

G. B. – „Papa Francisc ne cheamă la această sobrietate a vieții, la a nu lăsa pe nimeni la poartă, chiar dacă se spune că numărul săracilor este în creștere. Așadar, va fi tot mai dificil să gestionăm acest lucru, fapt pentru care ar trebui să ne antrenăm cu atât mai mult în Postul Mare pentru a nu ne lăsa copleșiți de frica sau de imensitatea numărului săracilor. Primul nivel este cel spiritual: a simți că săracul cere ceea ce și lui îi revine și astfel pomana devine restituire, nu binefacere. Al doilea lucru este acela de a merge la sursa cauzelor care creează sărăcie, a nu ne opri la simpla milostenie, ci a-i da milosteniei savoarea reflecției de natură culturală și socială, astfel încât să își recupereze apelul de acum cincizeci de ani, acela de a spune: realitățile africane trebuie să fie favorizate și reciprocitatea ajutorului pe care eu îl dau acolo în final mă ajută și pe mine. Dacă l-am fi ascultat pe papa Paul al VI-lea nu am fi avut vapoare astăzi. Pentru asta, Europa plânge astăzi erorile egoiste ale închiderii pe care a avut-o la timpul său. A-l dezvolta pe celălalt nu înseamnă pierdere, ci a câștiga de două ori: el crește și eu cresc cu el”.

Pentru a genera această schimbare, episcopul Romei crede că este fundamentală experiența Cuvântului lui Dumnezeu, pentru că cine nu îl trăiește și nu îl pune în practică, nu îl iubește nici măcar pe Cristos, fapt pentru care disprețuiește aproapele. În acest parcurs de convertire marcat de Postul Paștelui, Pontiful Roman reînnoiește invitația la a folosi toate acele „mijloace sfinte” pe care Biserica ni le oferă pentru a ne purifica: rugăciunea, postul, pomana. Arhiepiscopul Bregantini subliniază:

G. B. – „Cuvântul este fundamental. De exemplu a redeschide tot mai mult Biblia, a o duce în case, a-i da Căii Crucii o nuanță concretă. Iată, acestea sunt lucrurile pe care Postul Paștelui cere să le facem. Însă primul post este a elimina violența, răutatea și  condamnarea. Capitolul 58 din Isaia este foarte elocvent. Acestea sunt cuvinte care trebuie meditate în inimă pentru că toți simțim că dacă reușim să învingem violența care este înăuntrul nostru prin blândețe și milostivire, este posibil cu adevărat să dăm speranță și lumină chiar și în cazurile extreme”.

(rv – I. Ursuleac)