2017-03-24 11:47:00

Consideraţii omiletice la Duminica a IV-a din Postul Mare (A): Orbi din naştere


(RV – 26 martie 2017) E Ziua Domnului. Suntem la jumătatea drumului care duce la sărbătoarea luminoasă a Paştelui. Prin postul plăcut lui Dumnezeu ne pregătim sufletele pentru „ziua pe care a făcut-o Domnul ca să ne bucurăm şi să ne înveselim într-însa” (Ps 117/118,24). Liturghia acestei duminici prevesteşte bucuria lăuntrică a Învierii: „Bucură-te, Ierusalime, adunaţi-vă, toţi cei care-l iubiţi; bucuraţi-vă si veseliţi-vă, cei care aţi fost întristaţi, ca să tresăltaţi si să vă îndestulaţi din belşugul mângâierilor sale” (cf. Is 66,10-11). „Eu sunt lumina lumii”, spune Domnul. „Cine mă urmează va avea lumina vieţii” (In 8,12bd Aclamaţie la Evanghelie). Isus este lumina care luminează drumul fiecărui botezat, de aceea sfinţii părinţi descriu botezul ca o „iluminare”. Astăzi Evanghelia vindecării orbului din naştere (cf. In 9,1-41) dezvăluie înţelesul profund al Botezului prin care am primit lumina lui Cristos cel mort şi înviat. Povestind etapele în care orbul din naştere a căpătat vederea evanghelistul Ioan prezintă o cateheză despre taina botezului prin care se trece de la întuneric la lumină, de la moarte la viaţa nouă în Cristos: „Pe când trecea, Isus a văzut un om orb din naştere… a scuipat pe pământ, a făcut tină cu salivă, i-a pus tina pe ochi şi i-a zis: „Du-te şi spală-te la piscina Siloe!” – care înseamnă „Trimisul”. Aşadar, (orbul) a plecat, s-a spălat (ascultând de „Trimisul” lui Dumnezeu) şi s-a întors văzând”. Apoi, când „Isus a auzit că fariseii l-au alungat afară din templu” pe orbul vindecat, a început să-l caute şi, întâlnindu-l, i-a zis: „Crezi tu în Fiul Omului?” El a răspuns: „Cine este, Doamne, ca să cred în el?” Isus i-a spus: „L-ai şi văzut. Este cel care vorbeşte cu tine, el este”. El i-a zis: Cred, Doamne”; şi căzând înaintea lui i s-a închinat. Astfel orbul din naştere care trăia în întuneric a căpătat vederea şi a primit lumina credinţei. Apostolul Paul ne aminteşte şi nouă: „Fraţilor, odinioară eraţi întuneric, acum însă, (sunteţi) lumină în Domnul”. Citând apoi un imn cântat probabil la celebrarea botezului în care starea de păcat este comparată cu un somn de moarte, îndeamnă: „Trezeşte-te tu, care dormi, şi ridică-te dintre cei morţi, iar Cristos te va lumina!” (cf. Ef 5,8-14 lectura a doua). Prin botez am fost asociaţi lui Cristos înviat din morţi şi am devenit „lumină a lumii” (cf. Mt 5,13-16). Desigur, nu-i de-ajuns să fi primit lumina credinţei la botez, ci trebuie să o manifestăm prin faptele luminii, după cum îndeamnă acelaşi apostol: „Umblaţi ca nişte fii ai luminii, căci rodul luminii constă în toată bunătatea, dreptatea şi adevărul!” (Ef 16,9). Apostolul cere creştinilor să respingă faptele întunericului, adică tot ceea ce fac în ascuns pentru că se ruşinează să le facă la lumina zilei, şi în consecinţă căută să nu fie văzuţi. Ca discipoli ai lui Isus trebuie să săvârşim acele fapte care pot fi manifestate altora pentru ca şi ei să fie luminaţi potrivit cuvintelor lui Isus: „Aşa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor, încât ei să vadă faptele voastre bune şi să-l preamărească pe Tatăl vostru cel din ceruri” (Mt 5,15).

1. Dincolo de aparenţe, Domnul se uită la inimă
După această prezentare rezumativă, să aprofundăm acum lecturile liturgice şi în special pericopa evanghelică. În prima lectură (1Sam 16,1b.6-7.10-13a) este povestită ungerea lui David ca rege al lui Israel. Iese i-a prezentat rând pe rând profetului Samuel pe primii şapte fii mai mari. Erau toţi voinici şi frumoşi. Însă Domnul i-a zis profetului: „Nu te uita la chipul şi înălţimea staturii”. Aspectul fizic nu-i de-ajuns pentru ca decizia şi alegerea Domnului să cadă pe cineva. În desemnarea unei persoane trebuie căutat mai în profunzime aspectul spiritual, deoarece „Domnul nu se uită la ce se uită omul; omul se uită la ochi, Domnul, însă, se uită la inimă” (1Sam 16,7). Atunci a fost chemat de la turmă David, fiul mai mic şi a fost uns rege. Domnul l-a ales pe cel mai mic dintre fiii lui Iese, deşi părea slab şi mai puţin potrivit pentru rolul de rege peste poporul lui Israel. Avea însă o bogăţie spirituală profundă care îl făcea mai apt decât ceilalţi fraţi. Dincolo de aparenţe există o realitate profundă adesea neluată în seamă de oameni. Să-i cerem Domnului această viziune spirituală ca să alegem şi să decidem bine în toate împrejurările. Să decidem nu pe baza aparenţelor, a înfăţişării exterioare, superficiale, ci să vedem lucrurile în lumina lui Dumnezeu.

2. Cristos lumina lumii
La începutul Evangheliei după Ioan cuvântul lui Dumnezeu care „s-a făcut trup şi a locuit între noi” este definit „lumină adevărată care luminează pe orice om” (cf. In 1,14.9). Isus însuşi s-a prezentat ca „lumină a lumii” şi ca „lumină ce eliberează de întuneric şi dă viaţă” (cf. In 8,12). Însă pentru a fi luminaţi de Cristos nu-i de-ajuns să-l vedem cu ochii şi să-l ascultăm cu urechile. Trebuie să alegem între lumină şi întuneric. Cine nu se îndreaptă spre lumină rămâne în întuneric. Cine săvârşeşte răul urăşte lumina şi nu vine la lumină pentru ca faptele sale să nu-i fie denunţate. În schimb, cine face adevărul vine la lumină, pentru ca faptele lui să fie dezvăluite şi să se arate clar că au fost săvârşite cu ajutorul lui Dumnezeu. Isus care s-a arătat ca „lumină a lumii” ne invită să ieşim din întuneric şi să primim lumina sa dătătoare de viaţă. Cei care rămân în întuneric sunt robi ai păcatului căci săvârşesc faptele tatălui lor, diavolul, care a fost ucigaş de la început. Aşa i s-a întâmplat lui Isus. Cei care refuzau lumina căutau să-l omoare cu pietre. Însă Isus s-a ascuns şi a ieşit din templu.

3. Vindecarea orbului din naştere
La acest punct, Evanghelia duminicală (cf. In 9,1-41) povesteşte vindecarea orbului din naştere: „Pe când trecea, Isus a văzut un om orb din naştere”. Cerşea probabil în faţa templului. Era într-o zi de sâmbătă.  Isus spune: „Noi trebuie să săvârşim lucrările celui care m-a trimis, atât timp cât este zi; vine noaptea, când nimeni nu mai poate să lucreze. Cât timp sunt în lume, eu sunt lumina lumii” (In 9,4-5). Vine timpul pătimirii şi atunci nu mai poate lucra. Isus învaţă că binele trebuie făcut în orice moment, căci sâmbăta este pentru om şi nu omul pentru sâmbătă. Dacă mai înainte Isus se afla înconjurat de oameni furioşi, acum are în faţă un orb din naştere, unul care nu a văzut niciodată lumina; un om care şi din punct de vedere fizic se află în întuneric. Atunci Isus „a scuipat pe pământ, a făcut tină cu salivă, i-a pus tina pe ochi şi i-a zis: „Du-te şi spală-te la piscina Siloe!” – care înseamnă „Trimisul”. Aşadar, el a plecat, s-a spălat şi s-a întors văzând” (In 9,1.6-7). Acest om infirm este prezentat de evanghelist ca o persoană exemplară care vrea cu adevărat să-l întâlnească pe Isus, lumina lumii. Fiecare putem descoperi în etapele orbului spre căpătarea vederii drumul nostru personal de credinţă. Episodul vindecării orbului din naştere este urmat de o dezbatere despre Isus şi în absenţa lui Isus. Deşi absent, Isus face să se vorbească despre sine. Este exact ceea ce se întâmplă de peste două mii de ani. Se vorbeşte despre Isus ca despre unul care este absent. Creştinii vorbesc despre Isus crezându-l prezent. Să ne apropiem de această povestire, comparându-ne cu omul care se născuse orb, care nu-l văzuse niciodată pe Isus. Să vedem dacă noi ştim să vorbim cu aceeaşi convingere despre Isus absent dar despre care credinţa ne spune că este mereu prezent în istorie ca Cel Înviat din morţi.

4. Într-un anume fel, toţi suntem „orbi din naştere”
Istoria acestui om ne interesează îndeaproape, pentru că într-un anume fel toţi suntem „orbi din naştere”. Lumea însăşi s-a născut oarbă. Ştiinţa spune că timp de milioane de ani a existat viaţă pe pământ, dar era o viaţă în stare oarbă, nu exista încă ochiul pentru a vedea, nu exista vederea. Ochiul, în complexitatea şi perfecţiunea sa, este un organ ale cărui funcţii s-au format mai târziu. Să ne imaginăm uimirea primelor fiinţe care au început să vadă cerul deasupra lor, să vadă culorile, să se vadă între ele. S-a verificat atunci un salt calitativ în evoluţia vieţii. Această situaţie se reproduce parţial în viaţa fiecărui om. Copilul se naşte, dacă nu total orb, cel puţin incapabil să deosebească în mod clar un lucru de altul. Abia după câteva săptămâni copilul începe să focalizeze obiectele. La început pare că priveşte în gol iar apoi fixează cu privirea lucrurile şi persoanele. Dacă ar fi în stare să spună ce simte când începe să vadă chipul mamei, persoanele, lucrurile, culorile, atunci expresiile sale de uimire ar fi un adevărat imn al luminii şi al vieţii. Văzul este o adevărată minune. Însă nu facem caz din asta, pentru că suntem obişnuiţi şi dăm ca presupus. Dumnezeu însuşi uneori face acelaşi lucru în mod neprevăzut, în mod extraordinar, când ne scoate din toropeală şi ne face atenţi. Aşa se întâmplă la vindecarea orbului din naştere şi a altor infirmi despre care se vorbeşte în Evanghelie. Când Dumnezeu săvârşeşte o minune, se comportă într-un fel ca învăţătorul la şcoală care, văzând că elevii sunt distraţi şi neatenţi, bate scurt din palme pentru a le trezi atenţia.

5. Ochii credinţei: fereastră spre lumea lui Dumnezeu
Dar în pagina evanghelică Isus nu-l vindecă pe orbul din naştere doar ca să ne facă atenţi. De fapt, există un alt mod în care noi suntem orbi. Pe lângă ochii trupului, există alţi ochi care încă trebuie să se deschidă spre lume. Sunt ochii credinţei, care permit să întrevedem o altă lume dincolo de cea pe care o vedem cu ochii trupului. Este vorba de lumea lui Dumnezeu, lumea vieţii veşnice, lumea Evangheliei, o lume ce nu se termină nici cu sfârşitul… lumii. Credinţa este ca o fereastră ce ne deschide un orizont fără margini. De această realitate a voit să ne amintească Isus prin episodul vindecării orbului din naştere. Înainte de toate Isus îl trimite pe tânărul orb la piscina (scăldătoarea) Siloe. Pentru ce? Nu putea, ca în alte cazuri, să-l vindece imediat şi direct? Trimiţându-l să se spele, Isus voia să arate că acei ochi diferiţi, cei ai credinţei, încep să se deschidă la botez, când primim darul luminii divine. Din acest motiv, în vechime botezul se numea şi „iluminare” iar a fi botezaţi se spunea „a fi iluminaţi”. Apoi, în cazul de faţă nu e vorba de a crede în Dumnezeu la modul general, dar a crede în Isus Cristos. Episodul îi serveşte evanghelistului Ioan pentru a ne arăta cum se ajunge la o credinţă deplină şi matură în Fiul lui Dumnezeu. Infirmul nu-şi „recapătă” vederea, ci pur şi simplu începe să vadă prima dată, căci înainte nu vedea deloc, era orb din naştere. Lumina lui Cristos este absolut necesară pentru a vedea lumea lui Dumnezeu.

6. Vindecarea orbului şi etapele credinţei în Cristos
Orbul din naştere îşi capătă vederea fizică pe măsură ce descoperă cine este Isus.
Putem reconstrui etapele acestui drum. La început, orbul nu ştie nimic despre Isus. Nu-l vede. La întrebarea: „Cum ţi s-au deschis ochii?”, el a răspuns: „Omul care se numeşte Isus a făcut tină, mi-a uns ochii şi mi-a zis: «Du-te la Siloe şi spală-te!» Deci m-am dus şi, după ce m-am spălat, mi-am dobândit vederea” (In 9,10-11). Pentru el Isus este deocamdată un „om” şi nimic mai mult. Mai târziu când fariseii îl întreabă din nou pe orb: „Tu ce spui despre el, de vreme ce ţi-a deschis ochii?” El a răspuns: „Este un profet”(In 9,17). Astfel infirmul a făcut un pas înainte în descoperirea lui Isus: a înţeles că Isus este un trimis de Dumnezeu, care vorbeşte şi lucrează în numele lui. A ajuns la această concluzie în urma unui raţionament simplu pe care oricine îl poate face. „Noi ştim că Dumnezeu nu-i ascultă pe păcătoşi ci, dacă cineva îl cinsteşte pe Dumnezeu şi face voinţa lui, pe acela îl ascultă. De când e lumea, nu s-a auzit ca cineva să fi deschis ochii unui orb din naştere. Dacă acesta n-ar fi de la Dumnezeu, n-ar fi putut face nimic” (In 9,31-33). În fine, după ce fariseii l-au alungat afară din sinagogă şi l-au insultat că a îndrăznit să apere gestul lui Cristos, orbul îl întâlneşte din nou pe Isus şi de această dată îl vede şi cu ochii trupului, îl recunoaşte şi i se închină. Isus a auzit că l-au dat afară, de aceea îl caută şi întâlnindu-l i-a zis: „Crezi tu în Fiul Omului?” El a răspuns: „Cine este, Doamne, ca să cred în el?” Isus i-a spus: „L-ai şi văzut. Este cel care vorbeşte cu tine, el este”. El i-a zis: „Cred, Doamne”; şi l-a adorat (In 9,35-38). Orbul din naştere a căpătat vederea şi odată cu vederea fizică a primit şi lumina credinţei. Orbul vindecat acum vede clar nu doar din punct de vedere material, dar şi sub aspect spiritual. Luminat lăuntric înaintează în relaţia cu Dumnezeu. Atunci a căzut înaintea lui Isus pentru a i se închina. L-a recunoscut pe Isus ca Domnul şi Dumnezeul său şi l-a adorat.

8. Cine este pentru mine Isus?
Acum să venim la situaţia noastră. Descriind amănunţit vindecarea orbului din naştere, evanghelistul Ioan este ca şi cum ne-ar invita foarte discret să ne punem întrebarea: „Eu, la ce punct sunt pe drumul credinţei? Cine este pentru mine Isus din Nazaret? Că Isus este un om, că a existat în istorie un om numit Isus, nimeni nu neagă. Că a fost un profet, un trimis de către Dumnezeu, care a deschis omenirii noi orizonturi religioase şi morale, şi acest lucru este admis aproape de toţi oamenii. Mulţi însă se opresc aici. Dar nu este de-ajuns. Şi un musulman, dacă este coerent cu ceea ce este scris în Coran, recunoaşte că Isus este un profet. Dar prin asta nu se consideră creştin. Saltul prin care se devine creştini în sensul adevărat al cuvântului este atunci când cineva proclamă, asemenea orbului din naştere, că Isus este „Domnul” şi i se închină ca lui Dumnezeu.

9. Isus: „Credeţi în Dumnezeu şi credeţi în mine!”
Motivul pentru care este necesar să facem acest salt este lesne de înţeles. Isus s-a prezentat lumii ca Fiu al lui Dumnezeu şi l-a chemat pe Dumnezeu „Tatăl meu” în mod unic şi diferit de felul în care îl numesc ceilalţi oameni. Se poate discuta desigur dacă un cuvânt sau altul atribuit lui Isus este sau nu istoric. Însă nu se poate tăgădui mărturia globală a Noului Testament că Isus s-a prezentat ca Fiu al lui Dumnezeu în mod unic. Nu ne putem opri la afirmaţia că Isus este un om excepţional, un geniu religios, un om admirabil. Chiar într-un asemenea caz, Domnul nu stinge „fitilul care fumegă”, adică nu-l respinge pe acela care se opreşte la Isus doar ca la un „om” sau ca la un „profet”. Cine este în drum spre adevăr nu mai are mult de parcurs înainte de a-l întâlni pe Cristos, deoarece El este Adevărul. Credinţa creştină nu înseamnă în principal a crede ceva (că Dumnezeu există, că există viaţa de dincolo…. etc.), dar a crede în cineva. Isus nu ne dă în Evanghelii o listă de lucruri de crezut; nu zice „credeţi asta şi asta”, dar spune: „Credeţi în Dumnezeu şi credeţi în mine!” (In 14,1). Pentru noi creştinii a avea credinţă înseamnă a crede în Dumnezeu Tatăl Domnului nostru Isus Cristos; înseamnă a crede că Isus Cristos este Fiul lui Dumnezeu.

10. Cred, Doamne! Vino în ajutorul necredinţei mele!
Dificultatea multora de a crede depinde de faptul că nu l-au întâlnit realmente pe Isus Cristos şi poate nici nu-şi dau silinţa să-l întâlnească. Discuţiile sunt utile pentru aprofundarea credinţei, însă pentru a crede e nevoie de altceva. Dacă vrei să ştii că afară e soare sau nu, există o cale mai simplă decât aceea de a compara ştirile de la televiziune şi din ziare. Calea cea mai simplă şi sigură este să deschidem fereastra şi să privim afară. În cazul nostru, ferestrele sunt paginile Evangheliei. Nu doar Evanghelia scrisă, dar şi Evanghelia trăită în mod credibil de atâţia mărturisitori. Credinţa în Cristos se transmite prin atracţie, prin pilda creştinilor. Dacă nu reuşim să strigăm încă asemenea orbului din naştere: „Cred, Doamne!”, să spunem cel puţin ca un alt personaj din Evanghelie: „Cred. Vino în ajutorul necredinţei mele!” (Mc 9,24) sau cu apostolii: „Doamne, măreşte-ne credinţa!” (cf. Lc 17,6).

11. Trezeşte-te tu care dormi, şi Cristos te va lumina!
În absenţa lui Isus orbul şi-a asumat riscul de a-l apăra şi mărturisi pe cel care îl făcuse să-şi capete vederea. Fariseii l-au alungat afară din templu, adică l-au „excomunicat” şi exclus din comunitate. Până şi părinţii celui care fusese orb naştere s-au distanţat de el. Confruntarea dintre lumină şi întuneric, dintre adevăr şi minciună este evidentă. Aspectul dramatic consistă în darul progresiv al luminii naturale şi spirituale oferit celui care crede şi în orbirea crescândă a celor care susţin că sunt în lumină dar nu cred. Acesta este înţelesul cuvintelor lui Isus: „Eu am venit în lumea aceasta ca să fac judecată pentru ca cei ce nu văd să vadă, iar cei care văd să devină orbi”. Auzind acestea unii dintre fariseii care erau cu el i-au zis: „Nu cumva suntem şi noi orbi?” Isus le-a zis: „Dacă aţi fi orbi, nu aţi avea păcat. Dar pentru că spuneţi: «Vedem», păcatul vostru rămâne” (In 9,39-41). Cuvintele lui Isus sunt o condamnare şi totodată o chemare la convertire. Fariseii trebuie să admită că sunt orbi şi au nevoie de vindecare. Pentru a putea săvârşi faptele luminii trebuie să primim mereu lumina lui Cristos potrivit imnului pascal cântat în antichitatea creştină la celebrarea botezului: „Trezeşte-te tu, care dormi, şi ridică-te dintre cei morţi, iar Cristos te va lumina!” (Ef 5,14). Aluzia la misterul Paştelui este clară. Isus s-a ridicat dintre cei morţi după ce a trecut prin suferinţele pătimirii. Domnul înviat din morţi poate acum să-l lumineze pe tot omul. Să înaintăm spre sărbătoarea Paştelui cu marea dorinţă de a fi tot mai mult părtaşi la lumina lui Cristos spre mărirea lui Dumnezeu şi pentru binele semenilor noştri.

12. Rugăciunea Bisericii
În lumina lui Cristos spunem cu psalmistul biblic: „Domnul este păstorul meu, nu voi duce lipsă de nimic. Mă călăuzeşte pe cărări drepte de dragul numelui său. Chiar dacă ar fi să umblu prin valea întunecată a morţii, nu mă tem de niciun rău, căci tu eşti cu mine” (Ps 22/23,1-3-4). Să ne rugăm împreună: Dumnezeule, care, prin Fiul tău, împlineşti în chip minunat împăcarea neamului omenesc, dă-i, te rugăm, poporului creştin, harul să iasă cu credinţă vie şi cu evlavie generoasă în întâmpinarea sărbătorii Paştelui, care se apropie.

(Radio Vatican – Anton Lucaci, material omiletic de sâmbătă 25 martie 2017)








All the contents on this site are copyrighted ©.