A treia predică din Postul Mare în Cetatea Vaticanului: moartea a fost înghițită de învierea lui Cristos

RV 24 mar 2017. Papa Francisc a participat vineri la cea de-a treia predică din Postul Mare prezentată în Cetatea Vaticanului de predicatorul Casei Pontificale, pr. Raniero Cantalamessa, pe tema ”Duhul Sfânt ne introduce în misterul morții lui Cristos”. Dacă în cele două meditații precedente predicatorul a ilustrat modul în care Duhul Sfânt ne introduce în ”tot adevărul” privind persoana lui Cristos, de această dată atenția a fost îndreptată de la persoana lui Cristos spre lucrarea sa, de la a fi la a acționa. Cu alte cuvinte,  modul în care Duhul Sfânt luminează misterul pascal și, în special, misterul morții lui Cristos și misterul morții noastre.

Crezul Bisericii, a remarcat predicatorul, se încheie cu mărturisirea de credință în ”învierea morților și viața veacului ce va veni”. Nu se menționează ceea ce stă înaintea învierii și a vieții veșnice, adică moartea. Pe bună dreptate, pentru că moartea nu este obiect al credinței, ci al experienței. Moartea, însă, ne privește mult prea îndeaproape pentru a fi trecută cu vederea. Dintre numeroasele tentative prin care omul a încercat să răspundă la problema suferinței și a morții, pr. Cantalamessa a menționat și teoria reîncarnării, despre care a spus că este ”o prostie”.
R. Cantalamessa: «Cei care mărturisesc această doctrină ca parte integrantă a culturii și religiei lor, adică cei care știu cu adevărat ce este reîncarnarea, știu că aceasta nu este un remediu și o consolare, ci o pedeapsă. Nu este o prorogare îngăduită bucuriei, ci purificării. Sufletul se reîncarnează pentru că are încă ceva de ispășit și, dacă are de ispășit, va trebui să sufere. Cuvântul lui Dumnezeu blochează toate aceste căi de fugă iluzorii: ”Oamenilor le este dat să moară o singură dată, iar după aceasta vine judecata” (Evr 9,27). O singură dată! Doctrina reîncarnării este incompatibilă cu credința creștinilor».

Există un singur remediu adevărat la problema morții, a spus mai departe predicatorul Casei Pontificale, iar ”noi, creștinii, am frauda lumea dacă nu îl proclamăm prin cuvânt și viață”. Este remediul de care vorbește Sfântul apostol Paul în Scrisoarea către Romani: ”Dacă prin greșeala unuia singur au murit cei mulți, cu atât mai mult harul lui Dumnezeu și darul harului unui singur om, Isus Cristos, a fost revărsat cu prisosință asupra celor mulți. (…) Dacă moartea prin greșeala unuia singur a domnit din cauza unuia singur, cu atât mai mult cei ce primesc cu prisosință harul și darul justificării vor domni în viață prin unul singur, Isus Cristos” (Rm 5, 12-17). Factorul decisiv, așadar, este situat la momentul morții lui Cristos care ”a murit pentru toți” (2 Cor 5,15). Dar ce s-a întâmplat atât de decisiv în acel moment încât să schimbe chipul însuși al morții?
R. Cantalamessa: «Fiul lui Dumnezeu a coborât în mormânt, ca într-o închisoare întunecoasă, dar a ieșit din acesta prin peretele opus. Nu s-a întors înapoi pe unde a intrat, asemenea lui Lazăr care s-a întors ca să moară. Nu, El a făcut o deschizătură pe versantul opus prin care toți cei care cred în El îl pot urma».

Diferitele încercări de a explica plastic moartea lui Cristos, a recunoscut predicatorul, sunt adevărate, dar nu ne dau explicația cea mai profundă. ”Aceasta trebuie căutată în ceea ce, prin moartea sa, Isus a venit să aducă în condiția umană, mai mult decât în ceea ce a venit să scoată din aceasta; trebuie căutată în iubirea lui Dumnezeu, nu în păcatul omului. Dacă Isus suferă și moare cu o moarte violentă ce i-a fost impusă din ură, nu o face pentru a plăti în locul oamenilor datoria lor de neachitat; (…) el moare crucificat pentru ca în suferința și moartea oamenilor să locuiască iubirea”. Și pentru că ”iubirea a pătruns în moarte și a copleșit-o cu prezența dumnezeiască, iubirea este, de acum, cea care are ultimul cuvânt”.

De aceea, creștinismul nu este făcut pentru a crește frica de moarte, ci pentru a o elimina. Cristos, ne spune Scrisoarea către Evrei, a venit ”să-i elibereze pe aceia care, de frica morții, toată viața lor erau reduși la sclavie” (2,15). Creștinismul nu și-a croit drum cu ajutorul gândului la moartea noastră, ci cu ajutorul gândului la moartea lui Cristos. Pe bună dreptate, liturgia Postului Mare ne face să spunem: ”Ne închinăm ție, Cristoase, și te binecuvântăm, căci prin sfânta ta cruce ai răscumpărat lumea!”.

(rv – A. Dancă)