2017-03-25 13:36:00

Papa Francisc la Milano (I): aduceți binecuvântare în locurile abandonate


RV 25 mar 2017. Sâmbătă, 25 martie 2017, papa Francisc a ajuns cu avionul la ora 8.00 pe aeroportul Linate pentru o vizită pastorală în arhidieceza de Milano. Agenda vizitei cuprinde ceremonia de sosire pe aeroport, vizita la familiile sărace la așa numitele ”Case Albe” din cartierul Forlanini, discursul adresat clerului și persoanelor consacrate în domul metropolei, întâlnirea cu deținuții penitenciarului San Vittore. În ultima parte a vizitei, pontiful celebrează Sfânta Liturghie în Parcul Monza și se întâlnește la stadionul San Siro cu adolescenții care se pregătesc la sacramentul Mirului. În cursul serii, Sfântul Părinte revine în Cetatea Vaticanului. Papa Francisc este al patrulea pontif care vizitează metropola italiană după Martin al V-lea în 1418, Sfântul Ioan Paul al II-lea în 1983 și 1984 și Benedict al XVI-lea în 2012.

Vizita la familiile de la ”Casele Albe”
După primul moment al călătoriei apostolice la Milano, care a avut loc pe aeroportul Linate unde a fost întâmpinat de arhiepiscopul de Milano, cardinalul Angelo Scola, alături de autoritățile religioase și civile, papa Francisc a mers cu automobilul în cartierul Forlanini pentru întâlnirea cu familiile care locuiesc în așa numitele ”Case Albe” de la periferia ”capitalei economice” a Italiei. Aici, papa a întâlnit mai întâi în respectivele apartamente trei familii, printre care una de străini cu copii, care trec prin dificultăți deosebite. După ce a vizitat familiile, locuitorii cartierului i-au făcut cadou papei o stolă liturgică, o imagine a Fecioarei Maria și un caiet cu mărturiile rezidenților care i-a fost înmânat de trei copii.
Papa Francisc: «Vă mulțumesc pentru primirea voastră foarte călduroasă! Vă mulțumesc mult! Voi sunteți cei care mă primiți la intrarea în Milano și aceasta reprezintă un mare dar pentru mine: să intru în oraș întâlnind fețele oamenilor, familiile, o comunitate. Vă mulțumesc și pentru darurile speciale pe care mi le-ați oferit. Primul este această stolă, semnul specific al preotului, care mă impresionează în mod special pentru că îmi amintește că eu vin aici, în mijlocul vostru, ca preot, intru în Milano ca preot. Această stolă n-ați cumpărat-o gata făcută, dar a fost făcută aici, a fost țesută de unii dintre voi, de o manieră artizanală. Acest fapt o face mult mai prețioasă și aduce aminte că preotul creștin este ales din popor și în slujirea poporului. Preoția mea, ca preoția parohului vostru și a celorlalți preoți care lucrează aici, este darul lui Cristos, dar este ”țesută” de voi, de oamenii voștri, prin credința lor, prin eforturile, rugăciunile și lacrimile lor. Acest lucru îl văd eu în semnul stolei. Preoția este un dar al Cristos, dar ”țesută” de voi și eu văd aceasta în acest semn».

Întâlnirea cu clerul și persoanele consacrate
A doua etapă pastorală a papei Francisc a avut loc în domul din Milano. După papa Martin al V-lea, care a consacrat altarul în 1418, papa Francisc este al treilea pontif din era modernă care trece pragul celebrei catedrale milaneze: aici a venit Sfântul Ioan Paul al II-lea în 1983 la încheierea celui de-al XX-lea Congres euharistic național iar anul următor, cu ocazia celui de-al patrulea centenar de la moartea Sfântului Carol Borromeo. În 2012, a fost rândul papei Benedict al XVI-lea să intre în domul din Milano în contextul celei de-a VII-a Întâlniri Mondiale a Familiilor. De adăugat că în decursul istoriei patru arhiepiscopi de Milano au fost aleși la Scaunul Apostolic al Romei, ultimul fiind Giovanni Battista Montini (1897-1979) care a devenit papa Paul al VI-lea. Papa Francisc a intrat în catedrala metropolei ambroziene fiind însoțit de arhiepiscopul Angelo Scola, după care suita papală s-a oprit în fața Preasfântului Sacrament al Euharistiei și la mormântul Sfântului Carol Borromeo. Emoționantă, și întâlnirea privată a papei Francisc cu arhiepiscopul emerit de Milano, cardinalul Dionigi Tettamanzi. După ce a binecuvântat o statuie pentru Spitalul Buzzi și a primit un cadou din partea călugărițelor benedictine, Sfântul Părinte a mers la altarul din centrul domului, unde s-a așezat la o masă alături de cardinalul Scola, pentru a se adresa celor aproximativ patru mii de preoți și persoane consacrate. În cuvântul său, pontiful a răspuns, practic, la trei întrebări puse de un preot, un diacon permanent și o călugăriță. La finalul întâlnirii, alături de credincioșilor prezenți pe esplanada domului, papa Francisc a recitat rugăciunea ”Angelus” în chiar ziua solemnității liturgice a Bunei-Vestiri. Deosebit de semnificativă, întrebarea unei călugărițe, maica M. Paola Paganoni, O.S.C.: cum pot fi persoanele consacrate semn de profeție într-o societate lichidă și spre ce periferii umane, dată fiind condiția lor minoritară, ar trebui să se focalizeze apostolatul congregațiilor religioase?
Papa Francisc: «Voi începe de la ultimul cuvânt, minoritate. Nu spun că este cazul Dumneavoastră, dar acest cuvânt este însoțit de obicei de sentimentul de resemnare. (…) Cred că de aici se naște prima acțiune la care trebuie să fim atenți: puțini, da, în minoritate, da, înaintați în vârstă, da, resemnați, nu! (…) Este o minoritate binecuvântată, invitată din nou să facă să crească întreaga plămadă, să o facă să crească în armonie cu ceea ce Duhul Sfânt a inspirat în inima fondatorilor voștri și în însăși inima voastră. Nu aș îndrăzni să spun spre care periferii existențiale trebuie să se îndrepte misiunea, pentru că în mod normal Duhul Sfânt a inspirat carismele pentru periferii, pentru a merge în locurile, în colțurile care de obicei sunt abandonate. Nu cred că papa ar putea să vă spună: ocupați-vă de asta sau de cealaltă. Ceea ce papa poate să vă spună este aceasta: sunteți puține, sunteți puțini, cei care sunteți, dar mergeți în periferii, mergeți la frontiere să vă întâlniți cu Domnul, să reînnoiți misiunea de la origini, în Galileea primei întâlniri. (…) Alegeți periferiile, retreziți procese, aprindeți speranța stinsă sau slăbită a unei societăți care a devenit insensibilă la durerea celorlalți. În fragilitatea noastră de congregații putem să fim mai atenți la numeroasele forme de fragilitate care ne înconjoară și să le transformăm în spațiu de binecuvântare”.

Vizita la deținuții din penitenciarul ”San Vittore”
După rugăciunea ”Angelus” pe esplanada domului din Milano, Sfântul Părinte, însoțit de cardinalul Angelo Scola, a mers în vizită la deținuții din penitenciarul San Vittore. Aici, a salutat personal mai mulți deținuți și deținute, după care a stat la masă cu aproximativ o sută dintre ei. Mâncarea a fost gătită de deținuți, iar în meniu era orez cu șofran, cotlet cu cartofi și, la desert, frișcă cu fructe. La încheierea vizitei, deținuții i-au dăruit papei, printre altele, diverse bilețele cu numele lor și al celor dragi ca să fie amintiți în rugăciunile sale.

Agenda vizitei Sfântului Părinte la Milano continuă după amiază cu Sfânta Liturghie în Parcul din Monza și întâlnirea pe stadionul San Siro cu adolescenții care se pregătesc să primească sacramentul Mirului. În cursul serii, pontiful se întoarce în Cetatea Vaticanului.

(rv – A. Dancă)








All the contents on this site are copyrighted ©.