Citește articolul Mergi la meniu

Social Networks:

RSS:

Radio Vatican

Vocea Papei și a Bisericii în dialog cu lumea

alte Limba:

Biserică \ Tineri

”«Mergea împreună cu ei» (Lc 24,15). Însoțirea tinerilor pentru a răspunde liber la chemarea lui Cristos”

”El mergea împreună cu ei” (Lc 24,15).

28/03/2017 11:12

”«Mergea împreună cu ei» (Lc 24,15). Însoțirea tinerilor pentru a răspunde liber la chemarea lui Cristos”: pe această temă, inspirată din episodul cu Isus și ucenicii de la Emaus, se desfășoară la Barcelona între 28-31 martie a.c. un simpozion dedicat pastorației tinerilor. Inițiativa este organizată de Consiliul Conferințelor Episcopale din Europa (CCEE), în colaborare cu Conferința Episcopală Spaniolă și arhidieceza de Barcelona. Pe 29 martie, în programul simpozionului se află și așa numitul ”Târg al bunelor practici”. Alături de arhiepiscopul de Barcelona, mons. Juan José Omella Omella, și-au anunțat prezența peste 250 de participanți, printre care cardinalii Angelo Bagnasco și Vincent Nichols, președintele, respectiv, vice-președintele Consiliului Conferințelor Episcopale din Europa. Simpozionul face parte din parcursul de pregătire a Bisericii catolice din Europa la următoarea adunare generală a Sinodului episcopilor din 2018, convocată de papa Francisc pe tema: ”Tinerii, credința și discernământul vocațional”.

Cât privește ”Târgul bunelor practici”, potrivit site-ului organizatorilor, este vorba de o campanie de colectare a inițiativelor din diferite domenii ale pastoralei care s-au bucurat de o bună primire în rândul tinerilor precum cateheză, însoțirea vocațională, pastorația tineretului, etc. ”Prin acest «Târg al bunelor practici» vrem să arătăm dinamismul și creativitatea Bisericii în Europa”, afirmă pr. Michel Remery, vice-secretar CCEE. ”De cele mai multe ori”, spune pr. Remery, ”este vorba de inițiative voite și organizate chiar de tineri, ceea ce dovedește că tinerii înșiși nu sunt doar destinatari de servicii, dar principalii protagoniști ai activității pastorale dacă au parte de o însoțire adecvată. La Barcelona, participanții vor putea să se inspire din inițiativele prezentate și să se întoarcă acasă cu idei noi. Observând că Europa este bogată în propuneri moderne și atrăgătoare care îi interpelează pe tinerii de astăzi, vrem ca simpozionul să devină o ocazie de a confirma și reînnoi cu entuziasm și curaj angajamentul numeroșilor însoțitori pastorali”, a mai spus vice-secretarul CCEE. Dintre numeroasele inițiative pe care participanții le pot împărtăși la Barcelona în cadrul ”Târgului de bune practici”, organizatorii semnalează ”Valerie und der Priest” (Valeria și preotul), inițiativă urmărită lunar pe Facebook de peste 1,3 milioane de persoane despre o tânără jurnalistă germană care a însoțit și observat timp de un an viața unui tânăr preot. De asemenea, inițiativa malteză ”Prayers Spaces in Schools” (Spații de rugăciune la școală), care îi ajută pe copii și tineri să exploreze temele vieții, spiritualității și credinței într-un mediu dinamic și interactiv. Tot la fel, inițiativa franceză ”L’appel” (Chemarea) care promovează un dialog cu tinerii despre importanța găsirii propriei vocații în viață, cu ajutorul unor momente de reflecție și dezbatere adresate grupurilor de elevi și tineri, inițiativa fiind animată de adulții care fac parte din organizațiile de pastorație a tinerilor sau din pastorația vocațională (mai multe informații urmează să fi publicate pe site-ul symposium2017.ccee.eu).

Înainte de a veni la Barcelona, participanții au avut la dispoziție un material de pregătire sintetizat în douăsprezece puncte: Isus și însoțirea; entuziasmul creștin și voința lui Dumnezeu; diversitatea și relația; identitatea și viața; comunitatea și familia; familia și Biserica; speranța și plinătatea vieții; bucuria și viața; tinerii și limbajele lor; însoțirea și Duhul Sfânt; examenul de conștiință și mărturia; evanghelizarea și Cristos. Documentul este rezultatul unei ample consultări continentale lansată în 2015 de un grup de lucru din cinci domenii pastorale: cateheza, școala, universitatea, tinerii și vocația.

”Tinerii sunt decisivi pentru viața Bisericii și a societății. Ei au multe daruri de împărtășit și de valorizat: dăruire, creativitate, generozitate, dorința de a-i cunoaște și de a-i primi pe ceilalți, sau, altfel spus, o mare dorință de a iubi și de a fi iubiți, de a cunoaște adevărul și de a-l îmbrățișa. Ei sunt convinși că pot schimba lumea, și e just și bine să creadă acest lucru”, a afirmat mons. Duarte da Cunha, secretarul general CCEE. ”A-i însoți pe tineri devine, așadar, o misiune foarte importantă pe care Isus ne-o încredințează. Pentru însoțitorul pastoral, aceasta înseamnă a urma împreună cu tinerii lumina lui Dumnezeu. Viața celui care însoțește nu are nevoie să fie perfectă, dar trebuie să aibă privirea îndreptată spre Dumnezeu și să trăiască cu angajare realitatea prezentă. Tot la fel, atunci când tinerii trebuie să depășească obstacolele vieții, însoțitorul pastoral este capabil să dea o îndrumare, o nouă perspectivă care devine și o propunere atrăgătoare, spre deosebire de consumism care nu reușește să-ți umple inima. A-i iubi pe tineri duce la a mărturisi prin viață și cuvânt că merită să mergi înainte, ce înseamnă binele și răul, ce este fericirea adevărată. Pentru un educator, nu există, în realitate, o bucurie mai mare decât să-l vadă pe tânăr că are o relație personală cu Isus Cristos, că devine conștient că poate să-și dea la rândul său viața în mod liber pentru ceilalți astfel încât să devină el însuși un adevărat mărturisitor și însoțitor pentru ceilalți. Pe de altă parte, trebuie să avem grijă nu doar de tineri, dar și de familii și de comunități, pentru ca acestea să fie tot mai disponibile și entuziasmate de această misiune: a-l arăta pe Cristos și a merge împreună cu El”, a încheiat mons. Duarte da Cunha. 

Pe durata simpozionului, programul zilei cuprinde momente de rugăciune personală și comunitară, dar și celebrarea zilnică a Sfintei Liturghii cu intenții de rugăciune pentru vocații și familie. În seara zilei de miercuri, 29 martie, în biserica Sfânta Ana, tinerii din Serviciul diecezan pentru pastorația tineretului vor anima o Veghe de rugăciune, cu expunerea Preasfântului Sacrament, tăcere și reculegere, mărturii ale tinerilor și cântece de adorație.

(rv – A. Dancă)

28/03/2017 11:12