2017-03-30 12:38:00

Întâlnirea mondială a familiilor de la Dublin în 2018: conferință de presă


RV 30 mar 2017. A avut loc joi, 30 martie 2017, la ora 11.00, în Sala de presă a Sf. Scaun, o conferință de presă la care a fost prezentată scrisoarea papei Francisc pentru cea de-a IX-a Întâlnire mondială a familiilor. Programată să se desfășoare între 21-26 august 2018 la Dublin, în Irlanda, Întâlnirea mondială are ca temă ”Evanghelia familiei: bucurie pentru lume”. La conferința de presă au participat cardinalul Kevin Joseph Farrell, prefectul Departamentului pentru laici, familie și viață, și arhiepiscopul de Dublin, mons. Diarmuid Martin.

Anunțul că Dublin va găzdui cea de-a IX-a Întâlnire mondială a familiilor a fost făcut de papa Francisc la Philadelphia, în Statele Unite ale Americii, la Sfânta Liturghie de încheiere a celei de-a VIII-a Întâlniri mondiale, desfășurată în metropola americană între 22-27 septembrie 2015. Prima întâlnire mondială a familiilor a avut loc la Roma în 1994, la inițiativa Sfântului Ioan Paul al II-lea. Următoarele întâlniri, care de obicei se organizează din trei în trei ani, s-au desfășurat cu participarea lui Ioan Paul al II-lea: la Rio de Janeiro în 1997 și la Roma în 2000, Anul Marelui Jubileu. La Manila, în 2003, Suveranul Pontif a fost reprezentat de card. Lopez Trujillo, președintele Consiliului Pontifical al Familiei. A V-a întâlnire mondială a familiilor a avut loc la Valencia (Spania), cu participarea papei Benedict al XVI-lea, urmată de cea din 2009 la Ciudad de Mexico, unde papa a fost reprezentat de cardinalul secretar de stat Tarcisio Bertone, și de cea din 2012, desfășurată la Milano (Italia) cu participarea papei Benedict, în prezența a aproximativ un milion de credincioși.

La conferința de presă de joi, 30 martie 2017, cardinalul Kevin Joseph Farrell, prefectul Departamentului pentru laici, familie și viață, a subliniat că, prin Scrisoarea sa, papa Francisc își exprimă speranța ca Întâlnirea mondială a familiilor de la Dublin ”să ofere familiilor din lumea întreagă posibilitatea de a aprofunda reflecția și împărtășirea lor cu privire la conținutul exortației apostolice post-sinodale «Amoris Laetitia»”. În același timp, cardinalul a afirmat că ”pregătirea acestui mare eveniment are aceeași importanță în fiecare dieceză și parohie ca și întâlnirea finală din Irlanda. Numai în acest fel evenimentul poate avea o adevărată incidență în viața familială, eclezială, culturală și socială, arătând în mod vizibil intensa comuniune a poporului lui Dumnezeu și a tuturor familiilor creștine în jurul Papei”. În acest parcurs de pregătire, a mai spus cardinalul Farrell, un instrument important îl reprezintă catehezele pregătitoare și lucrările Congresului teologico-pastoral din primele trei zile ale Întâlnirii de la Dublin. Vorbind în continuare despre Scrisoarea papei Francisc pentru Întâlnirea mondială a familiilor din 2018, prelatul a preluat două întrebări ale Sfântului Părinte: ”Evanghelia continuă să fie bucurie pentru lume? Și mai departe: familia continuă să fie o veste bună pentru lumea de astăzi?”.
Card. K. J. Farrell: «E ușor de văzut întrepătrunderea reciprocă dintre Evanghelie, familie și lumea de astăzi: din Evanghelie, familia își scoate tăria și bucuria; din familia evanghelizată, lumea primește, la rândul ei, vestea cea bună a iubirii milostive a Tatălui. Papa își deschide inima și își încredințează visul său de păstor universal: ”o Biserică în ieșire, nu autoreferențială, care să nu treacă distantă de răni, o Biserică milostivă care să vestească inima revelației lui Dumnezeu Iubire, care este Milostivirea”. Biserica va fi astfel și va face acest lucru în măsura în care familia creștină va fi ”spațiu de milostivire și mărturisitoare de milostivire”».

Arhiepiscopul de Dublin, mons. Diarmuid Martin, a subliniat la rândul său „privilegiul” care i-a fost acordat de papa Francisc Bisericii din Irlanda credânu-i să organizeze un eveniment de dimensiuni mondiale. Provocarea nu prezintă doar problematici legate de organizare, a recunoscut prelatul irlandez, cât mai ales de șansa de ”a aminti într-o societate modernă, cum este cea irlandeză, cu o îmbinare complexă de credință și secularizare, cât de importantă este familia pentru viitorul Irlandei și pentru societate în general, mai ales în Europa”. Referindu-se la Scrisoarea papei Francisc pentru Întâlnirea mondială a familiilor de la Dublin, arhiepiscopul Martin a scos în evidență rolul central pe care pontiful îl acordă familiilor în realizarea ”marelui vis de reînnoire” a Bisericii. Desigur, viziunea papei cu privire la misiunea familiei nu caută să ascundă faptul că familiile se confruntă cu provocări, fragilități și chiar cu falimentul. Dar familiile au nevoie de o Biserică apropiată de ele, care să le însoțească într-un proces de discernământ și integrare pentru a le ajuta să răspundă ”da” la iubirea lui Dumnezeu:
Arhiepiscopul D. Martin: «Familia este chemată să fie locul de întâlnire cu acea milostivire divină care vindecă și eliberează. Familia este chemată să fie locul în care soții se iubesc nu de o manieră generică și romantică, ci în cadrul realităților și dificultăților de fiecare zi. A trăi iubirea în familie presupune ca membrii acesteia să aibă capacitatea de a se dărui cu generozitate, de a ierta, de a nu pierde niciodată răbdarea, ci dimpotrivă, de a întinde mâna spre celălalt și a-l înțelege, respectându-se unii pe alții».

Desigur, a continuat arhiepiscopul irlandez, Întâlnirea mondială a familiilor de la Dublin nu intenționează să fie doar un eveniment trecător sau ”o celebrare fugace a idealurilor vieții de familie”. Aceasta reprezintă un moment în care ”întreaga Biserică este chemată să aprofundeze reflecția despre învățătura din «Amoris Laetitia», un moment în care iubirea de fiecare zi dintre soț și soție și iubirea de fiecare zi a părinților față de fii poate fi recunoscută ca resursă fundamentală pentru reînnoirea Bisericii și a societății. Biserica trebuie să fie spațiul în care persoanele a căror căsătorie se află în dificultate sau chiar în faliment să nu se simtă judecate cu asprime, ci să poată avea experiența marii îmbrățișări a Domnului care poate să le ridice pentru a începe din nou să-și împlinească visurile, chiar dacă numai de o manieră imperfectă”. În fine, mons. Diarmuid Martin a mărturisit speranța ca cea de-a IX-a Întâlnire mondială a familiilor de la Dublin din 2018 să reprezinte ”un moment de reînnoire pentru Biserica din Irlanda, cu o mare participare a credincioșilor laici”. 

(rv - A. Dancă)








All the contents on this site are copyrighted ©.