Citește articolul Mergi la meniu

Social Networks:

RSS:

App:

Radio Vatican

Vocea Papei și a Bisericii în dialog cu lumea

alte Limba:

Biserică \ Biserica în lume

Vinerea Sfântă: apel în favoarea colectei pentru Țara Sfântă

Cardinalul Leonardo Sandri a făcut un apel în favoarea colectei pentru Țara Sfântă, din Vinerea Mare - EPA

04/04/2017 12:48

4 aprilie 2017. "Fac apel la umanitatea pe care o împărtășim și la credința creștină care ne unește în Cristos, astfel încât să fii cu adevărat generos și să contribui la realizarea păcii în regiunea lui Isus, în Țara Sfântă, devenind protagonist și constructor al acestei lumi." Acesta este îndemnul adresat credincioșilor de cardinalul Leonardo Sandri, prefect al Congregației pentru Bisericile Orientale, în vederea colectei pentru Țara Sfântă care, potrivit tradiției, se face în Vinerea Sfântă.

Într-un interviu acordat agenției catolice de știri Sir, cardinalul amintește importanța păstrării și a menținerii Locurilor Sfinte ce reprezintă pentru noi, credincioșii, un mod de a fi aproape și în mod fizic de Mântuitorul, Fiul lui Dumnezeu. "În fața situației atât de frământată din această regiune, există riscul de a vedea Locurile Sfinte ca și cum nu ne-ar aparține, ca și cum nu am avea nicio responsabilitate", a spus cardinalul Sandri, evidențiind riscul de a ne comporta cu indiferență. În schimb, atitudinea la care îndeamnă cardinalul prefect al Congregației pentru Bisericile Orientale este de conștientizare a necesității participării noastre active în vederea transformării unei realități caracterizată de conflicte armate, sărăcie extremă, terorism, diviziuni și violență."

Cardinalul Sandri a subliniat importanța colectei din Vinerea Sfântă pentru edificarea păcii în regiune. Cum se știe, inițiativa de caritate în favoarea Locurilor Sfinte a luat naștere din dorința pontifilor, banii donați de creștinii catolici din întreaga lume în Vinerea Sfântă reprezentând principala sursă economică pentru susținerea vieții creștine din zona Locurilor Sfinte, dând totodată Bisericii posibilitatea de a sta alături de comunitățile ecleziale din Orientul Mijlociu. Papa Paul al VI-lea, prin Exortația apostolică "Nobis în Animo" (25 martie 1974) a dat un impuls decisiv sprijinirii Țării Sfinte.

RV/AM

04/04/2017 12:48