(RV – 9 aprilie 2017) E Ziua Domnului. Duminica Floriilor. Începutul Săptămânii Sfinte, o săptămână diferită de celelalte, în care retrăim manifestarea supremă a iubirii lui Dumnezeu care este în Cristos Isus, Domnul nostru (cf. Rom 8,38-39). În timpul postului de patruzeci de zile ne-am pregătit inimile prin pocăinţă şi fapte de iubire iar azi începem cu întreaga Biserică celebrarea misterului pascal, al morţii şi învierii Domnului nostru Isus Cristos, mister pentru îndeplinirea căruia el a intrat în cetatea sa, Ierusalim. Intrarea lui Isus în oraşul sfânt capătă din iniţiativa explicită a Învăţătorului divin înţelesul unei manifestări publice a regalităţii sale mesianice înaintea discipolilor, a mulţimilor şi a adversarilor. Celebrând, aşadar, cu toată credinţa şi evlavia intrarea mântuitoare a lui Isus, să-l urmăm şi noi pe Domnul, pentru ca împărtăşindu-ne, prin har, de crucea lui, să avem parte de înviere şi viaţă.
1. Povestirea patimilor şi morţii lui Isus
În Vechiul Testament, în perioadele de criză, poporul relua lectura cărţii Exodului,
retrăind evenimentele prodigioase prin care Dumnezeu l-a scos cu braţ puternic din
sclavia Egiptului, l-a făcut să treacă prin Marea Roşie şi l-a condus prin pustiu
spre Ţara Făgăduinţei. În Noul Testament ne îndreptăm atenţia minţii şi iubirea inimii
spre exodul reprezentat de patima, moartea şi învierea lui Isus. De două ori pe an,
în Duminica Floriilor şi în Vinerea Sfântă ascultăm povestirea pe larg a patimilor
şi morţii Domnului. Pentru comunităţile creştine din toate timpurile meditarea patimilor,
morţii şi învierii Domnului este izvorul care ne reînnoieşte în credinţă, în speranţă
şi în dragoste. Împreună cu Isus trăim în mod tainic Paştele, trecerea din această
lume la Tatăl. Încă de la „Predica de pe munte” (cf. Mt 5-7), Evanghelia după Matei
afirmă de mai multe ori că obiectivul Legii celei Noi este dragostea şi milostivirea.
În partea finală a povestirii evanghelistul descrie cum Isus a trăit iubirea, ducând
la împlinire Legea ca manifestare a voinţei sfinte a lui Dumnezeu (cf. Mt 5,17).
În timpul lecturii patimii şi morţii Domnului (cf. Mt 26,14–27,66) să rămânem în tăcere
profundă cu dorinţa vie de a trăi din nou iubirea lui Dumnezeu. Ea se manifestă în
atitudinea lui Isus înaintea celor care îl prind, îl insultă, îl schingiuiesc şi îl
ucid. Desigur, ne gândim la Isus dar şi la milioane şi milioane de oameni care sunt
închişi, torturaţi, insultaţi şi ucişi. În aceste scurte consideraţii omiletice ne
oprim la momentul morţii lui Isus. Moartea Domnului este evenimentul decisiv al răscumpărării
lumii de păcat. Domnul ne-a iubit până la sfârşit şi s-a dat pe sine pentru noi. Şi
pentru mine.
2. Moartea lui Isus
De la amiază până la ora trei s-a făcut întuneric pe tot pământul. Până şi natura
simte efectul agoniei şi morţii lui Isus! Atârnat de cruce între doi tâlhari, istovit
de chinuri şi lipsit de toate, din gura sa iese un strigăt de lamentaţie: „Elí, Elí,
léma sabactáni?”, care înseamnă „Dumnezeul meu, Dumnezeul meu, pentru ce m-ai părăsit?”
Este primul verset al psalmului 21/22. Isus intră în moarte rugându-se. Exprimă în
rugăciune părăsirea şi singurătatea dezolantă pe care o simte. Se roagă în ebraică.
Soldaţii care erau aproape de el şi care făceau de pază, zic: „Îl cheamă pe Ilie!”.
Erau străini, mercenari în slujba stăpânirii romane. Nu înţelegeau limba iudeilor.
Se gândeau că „Elí” vrea să însemne „Ilie”. Pironit pe lemnul crucii, Isus se află
într-o izolare totală. Chiar dacă ar fi voit să vorbească cu cineva, nu i-ar fi fost
posibil. Rămăsese absolut singur. Iuda îl trădase. Petru îl tăgăduise, ceilalţi ucenici
fugiseră, femeile care îl urmaseră pe drumul crucii, nu se puteau apropia şi priveau
de departe; arhiereii, cărturarii şi bătrânii îl luau în râs, chiar şi tâlharii răstigniţi
împreună cu el îl insultau; la fel şi trecătorii. Dumnezeu însuşi îl părăseşte, iar
Isus n-are cui să-i spună un cuvânt. Acesta este preţul pe care l-a plătit pentru
fidelitatea sa faţă alegerea făcută de a urma mereu calea iubirii şi a slujirii ca
să-i răscumpere pe fraţii săi. Spusese despre sine: „Fiul Omului nu a venit să ca
să fie slujit, ci ca să slujească şi să-şi dea viaţa ca răscumpărare pentru cei mulţi”
(Mt 20,28). Acesta este rostul patimilor şi al morţii sale. În părăsire şi întuneric,
„Isus, strigând din nou cu glas puternic, şi-a dat duhul”. Şi, iată, catapeteasma
templului s-a sfâşiat în două, de sus până jos, pământul s-a cutremurat, pietrele
s-au despicat” (Mt 27,50-52).
3. Dumnezeu l-a ascultat şi l-a înălţat
Isus moare lansând strigătul săracilor, pentru că ştie că Dumnezeu ascultă strigătul
săracului (cf. Ex 2,24; 3,7; 22,22.26). Cu această credinţă Isus intră în moarte,
fiind sigur că este ascultat. Mai târziu, autorul scrisorii către Evrei va comenta:
„În zilele vieţii sale pământeşti, el a oferit, cu strigăte puternice şi cu lacrimi,
rugăciuni şi cereri către acela care avea puterea să-l salveze de la moarte şi a fost
ascultat datorită evlaviei lui” (Evr 5,7). Dumnezeu a ascultat strigătul lui Isus,
pentru că „s-a umilit pe sine, făcându-se ascultător până la moarte, şi încă moartea
pe cruce. Pentru aceasta şi Dumnezeu l-a înălţat şi i-a dăruit numele care este mai
presus de orice nume” (Fil 2,8-9). Învierea este răspunsul lui Dumnezeu la rugăciunea
şi la darul lui Isus care şi-a oferit viaţa. Cu învierea lui Isus, Tatăl anunţă lumii
întregi această veste bună: Cine trăieşte viaţa ca Isus, slujindu-i pe fraţi, este
biruitor şi va trăi pentru totdeauna, chiar dacă moare ucis de ei! Aceasta este vestea
bună a Împărăţiei care se naşte din cruce!
4. Şi-a dat viaţa pentru fraţi
Pe Calvar suntem înaintea unui om torturat, schingiuit, exclus de societate, izolat
complet, condamnat ca eretic şi subversiv de tribunalul civil, militar şi religios.
La picioarele crucii autorităţile religioase confirmă pentru ultima dată că este vorba
într-adevăr de un răzvrătit care a dat faliment şi îl renegă în mod public: „Pe alţii
i-a salvat, pe sine nu se poate salva. Dacă este regele Israelului, să coboare acum
de pe cruce şi vom crede în el! S-a încrezut în Dumnezeu. Să-l elibereze acum dacă
îl iubeşte! Pentru că spunea: «Sunt Fiul lui Dumnezeu»” (cf. Mt 27,41-43). Şi tocmai
în acel ceas de moarte se dezvăluie identitatea sa. Isus este recunoscut de către
un păgân. Atunci centurionul şi cei care împreună cu el îl păzeau pe Isus, văzând
cutremurul şi cele întâmplate, s-au înspăimântat şi au spus: „Cu adevărat acesta era
Fiul lui Dumnezeu!” (Mt 27,54). De acum înainte, dacă vrei să-l întâlneşti într-adevăr
pe Fiul lui Dumnezeu, nu-l căuta în sus, în cerul îndepărtat, nici în templul în care
catapeteasma s-a sfâşiat în două,
de sus până jos, dar caută-l alături de tine, în cel marginalizat şi exclus, desfigurat şi fără frumuseţe. Caută-l în cei care, la fel ca Isus, îşi dau viaţa pentru fraţi. În ei Dumnezeu se ascunde şi se dezvăluie; în ei îl putem întâlni. În ei se află chipul desfigurat al lui Dumnezeu, al Fiului lui Dumnezeu, al fiilor lui Dumnezeu. „Nu există o mai mare dovadă de iubire decât a-şi da viaţa pentru fraţi” (cf. In 15,13).
5. Domnul vine mereu sub chipul smerit al pâinii şi al vinului
Matei este singurul dintre evanghelişti care menţionează că la moartea lui Isus s-au
deschis mormintele „şi multe trupuri ale sfinţilor morţi au înviat” (Mt 27,52). În
moartea lui Isus, Fiul ascultător de Tatăl până la ultima suflare, înviem şi primim
viaţa cea nouă. A-l primi pe cel care vine în numele Domnului, la fel ca mulţimile
la Ierusalim, înseamnă a primi viaţa nouă pe care el vine să ne-o dea prin oferirea
de sine. Intrarea lui Isus în Ierusalim este ca o reprezentare anticipată a ceea ce
Biserica face la sfânta şi dumnezeiasca Liturghie. „Duminica Floriilor” nu a rămas
ceva din trecut. În cel mai vechi text liturgic post-pascal pe care îl cunoaştem (Didaché,
cca 100 dC), înainte de împărţirea Sfintelor Daruri apare deja aclamaţia „Osana” împreună
cu „Maranatha”: „Să vină harul şi să treacă lumea aceasta! Osana Dumnezeului lui David.
Dacă este cineva sfânt, să vină! Dacă nu este, să se pocăiască! Maranatha. Amin” (10,6).
Foarte devreme au fost introduse în Liturghie şi cuvintele aclamaţiei: „Binecuvântat
este cel care vine în numele Domnului” (Benedictus). Aşa cum Domnul a intrat în oraşul
sfânt călare pe măgăruş, la fel Biserica îl vede venind mereu sub chipul smerit al
pâinii şi al vinului. Biserica îl salută pe Domnul în sfânta Euharistie ca pe Acela
care vine acum, care a intrat în mijlocul adunării credincioşilor. Îl salută totodată
ca pe Acela care rămâne mereu „Cel care vine” şi care ne pregăteşte pentru venirea
sa. Ca pelerini, călătorim spre Domnul; ca pelerin, Domnul ne vine în întâmpinare
şi ne ia cu sine în „urcarea” sa spre Cruce şi Înviere, spre Ierusalimul definitiv.
Locuinţa lui Dumnezeu cu fiii oamenilor se ridică şi creşte deja în mijlocul acestei
lumi în împărtăşirea cu Trupul Domnului.
6. Rugăciunea Bisericii
Dumnezeule atotputernic şi veşnic, tu ai dat neamului omenesc un exemplu de umilinţă
în Mântuitorul nostru, care s-a făcut om şi a îndurat moartea pe cruce: dă-ne harul
să învăţăm a-l urma în răbdare, şi astfel, să ne învrednicim a fi părtaşi de învierea
sa.
(Radio Vatican – Anton Lucaci, material omiletic de vineri 7 aprilie 2017)
Cea mai bună predică rămâne lectura atentă, însoţită de rugăciune a Evangheliei pătimirii. Chiar numai parcurgerea titlurilor poate fi o meditaţie rodnică pentru zidirea sufletească.
EVANGHELIA: Pătimirea Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Matei 26,14–27,66.
Ce vreţi să-mi daţi ca să-l dau pe mâna voastră?
În acel timp, unul dintre cei doisprezece, care se numeşte Iuda Iscarioteanul, s-a
dus la arhierei şi le-a zis: „Ce-mi daţi ca să-l dau pe mâna voastră?” Ei au fixat
pentru el treizeci de arginţi. Şi de atunci căuta momentul potrivit ca să-l dea pe
mâna lor.
Unde vrei să-ţi pregătim ospăţul de Paşte?
În prima zi a Azimelor, s-au apropiat de Isus discipolii, zicând: „Unde vrei să-ţi
pregătim ca să mănânci Paştele?” El a spus: „Mergeţi în cetate la cutare şi spuneţi:
«Învăţătorul zice: timpul meu este aproape. La tine voi face Paştele cu discipolii
mei!»” Discipolii au făcut cum le poruncise Isus şi au pregătit Paştele.
Unul dintre voi mă va vinde.
La lăsatul serii, Isus stătea la masă împreună cu cei doisprezece şi, în timp ce
mâncau, a zis: „Adevăr vă spun, unul dintre voi mă va trăda”. Întristaţi peste măsură,
ei au început să-i spună unul după altul: „Nu cumva sunt eu, Doamne?”
El, răspunzând, a zis: „Cel care şi-a întins mâna cu mine în blid, acesta mă va trăda.
Căci Fiul Omului merge după cum a fost scris despre el, dar vai omului aceluia prin
care Fiul Omului este trădat! Bine ar fi fost pentru omul acela dacă nu s-ar fi născut!”
Atunci Iuda, cel care avea să-l trădeze, luând cuvântul, l-a întrebat: „Nu cumva sunt
eu, rabbi?” Isus i-a răspuns: „Tu ai zis!”
Acesta este trupul meu. Acesta este sângele meu.
Şi, în timp ce mâncau, Isus a luat pâinea, a binecuvântat-o, a frânt-o, a dat-o discipolilor
şi le-a spus: „Luaţi, mâncaţi; acesta este trupul meu!” Apoi, luând potirul şi mulţumind,
le-a dat lor, spunând: „Beţi din acesta toţi, căci acesta este sângele meu, al alianţei,
care se varsă pentru mulţi spre iertarea păcatelor! Vă spun că nu voi mai bea din
acest rod al viţei până în ziua în care îl voi bea cu voi, nou, în împărăţia Tatălui
meu”. Şi, cântând imnuri, au plecat spre Muntele Măslinilor.
Voi bate păstorul şi se vor risipi oile turmei.
Atunci, Isus le-a spus: „Voi toţi vă veţi scandaliza de mine în noaptea aceasta,căci
este scris: «Voi bate păstorul şi se vor risipi oile turmei». Dar, după ce voi fi
înviat, voi merge înaintea voastră în Galileea”. Atunci, Petru, luând cuvântul, i-a
zis: „Chiar dacă toţi se vor scandaliza din cauza ta, eu nu mă voi scandaliza niciodată”.
Isus i-a zis: „Adevăr îţi spun, chiar în noaptea aceasta, înainte de a fi cântat cocoşul,
de trei ori mă vei renega”. Petru i-a zis: „Chiar dacă ar trebui să mor împreună cu
tine, nu te voi renega”. Şi toţi discipolii spuneau la fel.
A început a se întrista şi a se nelinişti.
Atunci, Isus a venit împreună cu ei într-un loc numit Ghetsemani şi le-a spus discipolilor:
„Staţi aici până când, mergând acolo, mă voi ruga!” Şi, luându-i cu sine pe Petru
şi pe cei doi fii ai lui Zebedeu, a început a se întrista şi a se tulbura.
Atunci le-a spus: „Sufletul meu este trist până la moarte; rămâneţi aici şi vegheaţi
cu mine!” Şi, mergând puţin mai încolo, a căzut cu faţa la pământ rugându-se şi spunând:
„Tată! Dacă este posibil, să treacă de la mine potirul acesta! Dar nu cum vreau eu,
ci cum vrei tu”. Apoi a venit la discipoli şi i-a găsit dormind. Atunci i-a zis lui
Petru: „Aşa, n-aţi putut veghea cu mine nici măcar un ceas? Vegheaţi şi rugaţi-vă
ca să nu intraţi în ispită! Căci duhul este plin de avânt, dar trupul este slab”.
Iarăşi, pentru a doua oară, a plecat şi s-a rugat, spunând: „Tată! Dacă nu este posibil
să treacă acest potir fără să-l beau, să se facă voinţa ta!” Venind, din nou i-a găsit
dormind, căci ochii le erau îngreuiaţi de somn. Lăsându-i, din nou a plecat şi s-a
rugat pentru a treia oară, spunând iarăşi aceleaşi cuvinte. Atunci a venit la discipoli
şi le-a spus: „Dormiţi mai departe şi odihniţi-vă! Iată, a venit ceasul şi Fiul Omului
este dat pe mâna păcătoşilor! Ridicaţi-vă, să mergem! Iată, cel care mă trădează este
aproape!”
Au pus mâna pe Isus şi l-au arestat.
Pe când încă mai vorbea, a venit Iuda, unul dintre cei doisprezece, şi, împreună cu
el, o mulţime mare, cu săbii şi ciomege, din partea arhiereilor şi a bătrânilor poporului,
iar trădătorul lui le dăduse un semn, spunând: „Cel pe care îl voi săruta, acela este;
prindeţi-l!” S-a apropiat îndată de Isus şi i-a zis: „Bucură-te, rabbi!” Şi l-a sărutat.
Dar Isus i-a spus: „Prietene, pentru aceasta ai venit!”
E Atunci, apropiindu-se, au pus mâna pe Isus şi l-au prins. Şi, iată, unul dintre
cei care erau cu Isus, întinzându-şi mâna, a scos sabia, l-a lovit pe unul dintre
servitorii marelui preot şi i-a tăiat urechea. Atunci Isus i-a zis: „Pune-ţi sabia
la locul ei, căci toţi cei care pun mâna pe sabie de sabie vor pieri. Sau crezi că
n-aş putea să-l rog pe Tatăl meu şi mi-ar pune îndată la dispoziţie mai mult de douăsprezece
legiuni de îngeri? Dar cum s-ar mai împlini Scripturile, că aşa trebuie să fie?” În
acel ceas, Isus a spus mulţimilor: „Aţi ieşit ca împotriva unui tâlhar, cu săbii şi
cu ciomege, ca să mă prindeţi. Zi de zi stăteam în templu, învăţând, şi nu m-aţi arestat.
Toate acestea s-au făcut ca să se împlinească Scripturile profeţilor”. Atunci, toţi
discipolii, părăsindu-l, au fugit.
Îl veţi vedea pe Fiul Omului şezând la dreapta Celui Atotputernic.
Cei care l-au arestat pe Isus l-au dus la Caiafa, marele preot, unde se adunaseră
cărturarii şi bătrânii. Iar Petru l-a urmat de departe până în curtea marelui preot
şi, intrând, s-a aşezat printre servitori ca să vadă sfârşitul. Arhiereii şi tot Sinedriul
căutau o mărturie falsă împotriva lui Isus ca să-l dea la moarte, dar nu găseau, deşi
s-au apropiat mulţi martori falşi. În cele din urmă, au venit doi şi au zis: „Acesta
a spus: «Pot să distrug templul lui Dumnezeu şi în trei zile să-l reconstruiesc»”.
Ridicându-se, marele preot i-a zis: „Nu răspunzi nimic? Ce mărturisesc aceştia împotriva
ta?” Dar Isus tăcea. Atunci marele preot i-a zis: A „Te conjur pe Dumnezeul cel viu
să ne spui dacă tu eşti Cristos, Fiul lui Dumnezeu”. Isus i-a răspuns: „Tu ai zis.
Ba vă spun: «de acum îl veţi vedea pe Fiul Omului şezând la dreapta puterii şi venind
pe norii cerului»”. Atunci, marele preot şi-a sfâşiat hainele, spunând: „A rostit
o blasfemie. Ce nevoie mai avem de martori? Iată, acum aţi auzit blasfemia! Cum vi
se pare?” Ei, răspunzând, au spus: „Este vinovat de moarte!” Atunci l-au scuipat în
faţă şi l-au lovit cu pumnii; alţii l-au pălmuit, spunând: „Profeţeşte-ne, Cristoase!
Cine este cel care te-a lovit?”
Înainte de a cânta cocoşul, de trei ori mă vei renega.
Iar Petru şedea afară, în curte. S-a apropiat de el o servitoare şi i-a zis: „Şi tu
erai cu Isus Galileeanul”. Dar el a negat înaintea tuturor, spunând: „Nu ştiu ce zici”.
Apoi, ieşind spre poartă, l-a văzut o alta şi a zis celor de acolo: „Acesta era cu
Isus Nazarineanul”. Dar el a negat din nou cu jurământ: „Nu-l cunosc pe omul acela”.
Puţin după aceea, apropiindu-se cei care erau acolo, i-au zis lui Petru: „Într-adevăr,
şi tu eşti dintre ei, pentru că şi accentul tău te trădează”. Atunci a început să
se blesteme şi să jure: „Nu-l cunosc pe omul acela”. Şi îndată a cântat cocoşul. Atunci
şi-a amintit Petru de cuvântul lui Isus care îi spusese: „Înainte de a cânta cocoşul,
de trei ori mă vei renega”. Şi, ieşind, a plâns amar.
L-au dat pe Isus în mâna lui Ponţiu Pilat, guvernatorul.
Iar când s-a făcut dimineaţă, toţi arhiereii şi bătrânii poporului au ţinut consiliu
împotriva lui Isus ca să-l dea la moarte. Şi, legându-l, l-au dus şi l-au predat lui
Pilat, guvernatorul.
Nu se cuvine să-i punem în vistierie, pentru că sunt preţ de sânge.
Atunci Iuda, cel care l-a trădat, văzând că el fusese condamnat, cuprins de remuşcare,
a adus înapoi arhiereilor şi bătrânilor cei treizeci de arginţi, spunând: „Am păcătuit
vânzând sânge nevinovat”. Dar ei i-au zis: „Ce ne priveşte? Tu vei vedea!” Şi, aruncând
arginţii în templu, a plecat şi s-a spânzurat. Iar arhiereii, luând arginţii, au zis:
„Nu este permis să-i punem în tezaur, căci sunt preţul sângelui”. Iar ei, ţinând consiliu,
au cumpărat cu arginţii Ogorul Olarului pentru îngroparea străinilor. De aceea se
numeşte ogorul acela până astăzi „Ogorul Sângelui”. Atunci s-a împlinit ceea ce a
fost spus prin Ieremia profetul, care zice: „Şi au luat treizeci de arginţi, preţul
celui vândut, care a fost stabilit de fiii lui Israel şi i-au dat pe Ogorul Olarului,
aşa cum îmi poruncise Domnul”.
Tu eşti regele iudeilor?
Isus stătea înaintea guvernatorului, iar guvernatorul l-a întrebat, zicând: „Tu eşti
regele iudeilor?” Isus a răspuns: „Tu o spui”. Şi, în timp ce era acuzat de arhierei
şi de bătrâni, nu răspundea nimic. Atunci i-a zis Pilat: „Nu auzi câte mărturisesc
aceştia împotriva ta?” Dar nu a răspuns nici măcar un cuvânt, încât guvernatorul se
mira foarte mult. La fiecare sărbătoare, guvernatorul obişnuia să elibereze un deţinut
pentru popor, pe care îl voiau ei. Pe atunci aveau un deţinut vestit,numit Baraba.
Deci, adunându-se ei, Pilat le-a zis: „Pe cine vreţi să vi-l eliberez:
pe Baraba sau pe Isus care se numeşte Cristos?” Căci ştia că din invidie îl dăduseră
pe mâna lui. Şi, în timp ce şedea la judecată, soţia lui i-a trimis vorbă:
„Nimic să nu faci dreptului aceluia, căci multe am suferit azi în vis din cauza lui!”
Dar arhiereii şi bătrânii au convins mulţimile să-l ceară pe Baraba, iar pe Isus să-l
dea la moarte. Luând cuvântul, guvernatorul le-a zis: „Pe care dintre cei doi vreţi
să vi-l eliberez?” I-au răspuns: „Pe Baraba!” Pilat le-a zis: „Aşadar, ce să fac cu
Isus care se numeşte Cristos?” Au zis toţi: „Să fie răstignit!” El le-a spus: „Dar
ce rău a făcut?” Ei însă strigau şi mai tare: „Să fie răstignit!” Văzând Pilat că
nu foloseşte la nimic, dimpotrivă, agitaţia devenea tot mai mare, a luat apă şi s-a
spălat pe mâini înaintea poporului, spunând: „Eu sunt nevinovat de sângele acesta.
Voi veţi vedea!” Tot poporul, răspunzând, a zis: „Sângele lui să fie asupra noastră
şi asupra copiilor noştri!” Atunci li l-a eliberat pe Baraba,iar pe Isus, biciuindu-l,
l-a dat ca să fie răstignit.
Bucură-te, regele iudeilor!
Atunci, soldaţii guvernatorului l-au adus pe Isus în pretoriu şi au adunat în jurul
lui toată cohorta, şi, după ce l-au dezbrăcat, l-au acoperit cu o mantie purpurie.
Împletind o coroană de spini, i-au pus-o pe cap, iar în mâna dreaptă o trestie şi,
îngenunchind înaintea lui, îşi băteau joc de el, spunând: „Bucură-te, rege al iudeilor!”
Apoi, scuipându-l, îi luau trestia şi-l loveau peste cap. După ce şi-au bătut joc
de el, l-au dezbrăcat de mantie şi l-au îmbrăcat cu hainele lui. Apoi l-au dus ca
să-l răstignească.
Au fost răstigniţi împreună cu el doi tâlhari.
În timp ce ieşeau, au găsit un om din Cirene cu numele de Simon. Pe acesta l-au constrâns
să-i ducă crucea. Ajungând la locul numit Golgota, care înseamnă locul Craniului,
i-au dat să bea vin amestecat cu fiere, dar el, gustând, n-a voit să bea. După ce
l-au răstignit, au împărţit hainele lui aruncând zarurile, apoi, aşezându-se, au rămas
acolo să-l păzească. Au pus deasupra capului său cauza condamnării, scrisă astfel:
„Acesta este Isus, regele iudeilor”. Atunci au răstignit împreună cu el doi tâlhari,
unul la dreapta şi altul la stânga.
Dacă eşti Fiul lui Dumnezeu, coboară-te de pe cruce.
Iar cei care treceau rosteau blasfemii împotriva lui, clătinând din cap şi spunând:„Tu,
care dărâmi templul şi-l construieşti în trei zile, salvează-te pe tine însuţi! Dacă
eşti Fiul lui Dumnezeu, coboară de pe cruce!” La fel, şi arhiereii îl luau în râs
împreună cu cărturarii şi cu bătrânii şi spuneau: „Pe alţii i-a salvat, pe sine nu
se poate salva. Dacă este regele Israelului, să coboare acum de pe cruce şi vom crede
în el! S-a încrezut în Dumnezeu. Să-l elibereze acum dacă îl iubeşte! Pentru că spunea:
«Sunt Fiul lui Dumnezeu»”. Chiar şi tâlharii răstigniţi împreună cu el îl insultau.
Dumnezeul meu, Dumnezeul meu, pentru ce m-ai părăsit?
De la ceasul al şaselea s-a făcut întuneric pe tot pământul până la ceasul al nouălea.
Iar pe la ceasul al nouălea, Isus a strigat cu glas puternic: „Elí, Elí, léma sabactáni?”,
care înseamnă „Dumnezeul meu, Dumnezeul meu, pentru ce m-ai părăsit?” Unii dintre
cei care stăteau acolo, auzind, spuneau: „Acesta îl cheamă pe Ilie!” Şi, îndată, unul
dintre ei a alergat şi, luând un burete, l-a înmuiat în oţet, l-a pus într-o trestie
şi i-a dat să bea. Iar ceilalţi spuneau: „Lasă, să vedem dacă vine Ilie să-l salveze!”
Dar Isus, strigând din nou cu glas puternic, şi-a dat duhul.
(Aici se îngenunchează şi se face o pauză)
Şi, iată, catapeteasma templului s-a sfâşiat în două, de sus până jos, pământul s-a
cutremurat, pietrele s-au despicat, mormintele s-au deschis şi multe trupuri ale sfinţilor
morţi au înviat şi, ieşind din morminte, după învierea lui, au venit în cetatea sfântă
şi s-au arătat multora. Atunci centurionul şi cei care împreună cu el îl păzeau pe
Isus, văzând cutremurul şi cele întâmplate, s-au înspăimântat şi au spus: „Cu adevărat
acesta era Fiul lui Dumnezeu!” Erau acolo şi multe femei care priveau de departe.
Unele îl urmaseră pe Isus din Galileea, slujindu-i. Printre ele erau Maria Magdalena,
Maria, mama lui Iacob şi a lui Iosif, şi mama fiilor lui Zebedeu.
Iosif a aşezat trupul lui Isus într-un mormânt nou.
Când s-a făcut seară, a venit un om bogat din Arimateea, al cărui nume era Iosif,
care era şi el discipol al lui Isus. Acesta, apropiindu-se, i-a cerul lui Pilat trupul
lui Isus. Atunci Pilat a poruncit să-i fie dat. Iosif, luând trupul lui Isus, l-a
înfăşurat într-un giulgiu curat şi l-a pus în mormântul său nou, pe care îl săpase
în stâncă. După ce a rostogolit o piatră mare la intrarea mormântului, a plecat. Iar
Maria Magdalena şi cealaltă Marie şedeau acolo, înaintea mormântului.
Aveţi pază; mergeţi, păziţi cum ştiţi.
În ziua următoare, cea care este după ziua Pregătirii, s-au adunat arhiereii şi fariseii
la Pilat şi i-au spus: „Domnule, ne-am amintit că acel înşelător a spus
pe când mai trăia încă: «După trei zile, voi învia». Porunceşte deci să fie sigilat
mormântul până în ziua a treia, ca nu cumva să vină discipolii lui să-l fure şi apoi
să spună poporului: «A înviat din morţi!» Iar înşelătoria aceasta de pe urmă ar fi
mai rea decât prima”. Pilat le-a zis: „Aveţi garda, mergeţi şi sigilaţi cum ştiţi!”
Ei s-au dus şi au asigurat mormântul, sigilând, împreună cu garda, piatra.
Cuvântul Domnului
(Radio Vatican – Anton Lucaci, vineri 7 aprilie 2017)
All the contents on this site are copyrighted ©. |