2017-04-15 11:28:00

Papa Francisc va efectua o vizită pastorală la Cesena și Bologna în 1 octombrie 2017


RV 15 apr 2017. Sfântul Părinte Papa Francisc, la invitația episcopului diecezei de Cesena-Sarsina, mons. Douglas Regattieri, va merge în vizită pastorală la Cesena cu ocazia celui de-al treilea centenar de la nașterea papei Pius al VI-lea (1717-1799). De asemenea, la invitația arhiepiscopului de Bologna, mons. Matteo Zuppi, Sfântul Părinte va merge în vizită pastorală în dieceza de Bologna cu ocazia Congresului euharistic diecezan. Vizita pastorală a papei Francisc la Cesena și Bologna are loc duminică, 1 octombrie 2017.

Potrivit programului publicat de Sala de Presă a Sfântului Scaun, papa pleacă din Cetatea Vaticanului cu elicopterul la ora 7.00 pentru a ajunge o oră mai târziu la Cesena. După întâlnirea cu autoritățile religioase și civile în Piazza del Popolo, pontiful va avea o întâlnire cu clerul, tinerii și familiile în catedrala diecezei.

Succesiv, Sfântul Părinte pleacă cu elicopterul din Cesena cu direcția Bologna unde la ora 10.30 va avea o întâlnire cu tinerii care au debarcat pe coastele italiene. La ora 12.00, recitarea rugăciunii ”Angelus” cu grupurile de muncitori și întreprinzători în Piazza Grande din Bologna. Câteva minute mai târziu, Sfântul Părinte va sta la prânz cu câteva zeci de oameni săraci în bazilica Sfântul Petroniu. Alte două momente de întâlnire și dialog marchează agenda după amiezii: la 14.30, întâlnirea cu clerul în catedrala din Bologna, iar la 15.30, cu reprezentanții mediilor universitare, în bazilica Sfântul Dominic. La ora 17.00 papa Francisc prezidează Sfânta Liturghie și va ține omilia cu ocazia Congresului euharistic diecezan. În fine, la 18.45 pontiful pleacă cu elicopterul din Bologna și se întoarce în Cetatea Vaticanului.

Într-un comunicat de presă al arhidiecezei de Bologna, arhiepiscopul Matteo Zuppi își exprimă bucuria pentru vestea venirii Sfântului Părinte la Congresul euharistic diecezan. În plus, continuă comunicatul, duminică, 1 octombrie 2017, este și ziua în care arhidieceza celebrează ”Duminica Cuvântului”, în care comunitatea bisericească locală își reînnoiește ”angajamentul privind difuzarea, cunoașterea și aprofundarea Sfintei Scripturi”. Cu aceeași ocazie se va distribui tuturor un exemplar al Sfintelor Evanghelii.

Notă istorică (RV)
Papa Pius al VI-lea (Giovanni Angelo Braschi) s-a născut la Cesena (Italia) în 25 decembrie 1717 și a murit la Valence-sur-Rhône (Franța) în 29 august 1799. De origini nobile, iubitor de artă și litere, tânărul Braschi a devenit doctor în drept («in utroque iure») la 17 ani. Înzestrat cu vădite calități diplomatice, mai târziu a ajuns secretarul particular al papei Benedict al XIV-lea și a fost ales cardinal în 1773. În 1775, după un conclav de 134 de zile, a devenit papă cu numele de Pius al VI-lea. Pontificatul său a fost martorul unor evenimente care au marcat ireversibil parcursul istoric al Bisericii: contrastele cu împăratul Josef al II-lea al Austriei (”iozefinismul”), izbucnirea Revoluției franceze cu ”Constituția civilă a clerului” și campaniile militare ale lui Napoleon în Italia. După pierderea legațiilor pontificale de Bologna, Ferrara și Romagna, în urma Păcii de la Tolentino din 1796, și proclamarea Republicii romane în 1798, Pius al VI-lea a fost depus. Dus mai întâi la Siena și apoi la Certosa din Florența, a fost deportat la Valence-sur-Rhône, în Franța, unde Napoleon l-a declarat ”prizonier de stat”. A murit câteva săptămâni mai târziu, extenuat de suferințe fizice și morale. Ultimele zile ale vieții le-a trăit pe targă. Trupul său neînsuflețit a fost adus la Roma în 1801.

A scris Ioan Paul al II-lea: ”Ultimele luni de viață au fost pentru Pius al VI-lea o adevărată «via crucis». La peste 80 de ani, lovit greu de boală, a fost smuls de pe Scaunul lui Petru. La Florența s-a mai bucurat pentru o scurtă vreme de o oarecare libertate, care i-a îngăduit să-și exercite responsabilitatea sa de Păstor universal. Apoi, a fost constrâns să treacă Alpii de-a lungul unor trecători înzăpezite. A ajuns la Briançon și apoi la Valence, unde moartea a pus capăt călătoriei sale pământești, lăsându-i pe unii să creadă că pentru Biserică și papalitate a ajuns sfârșitul. Este bine de amintit aici cuvintele lui Cristos adresate lui Petru, care se potrivesc experienței trăite de papa Pius al VI-lea în acel an, 1799: «Când vei îmbătrâni, îți vei întinde mâinile și te va încinge un altul și te va duce unde nu vei voi» (In 21,18). Pius al VI-lea a primit încercarea cu seninătate și în rugăciune și, în clipa morții sale, i-a iertat pe dușmanii săi, trezind astfel admirația lor. Cu toate acestea, la suferințele sale trupești s-a adăugat chinul moral pentru situația bisericească. În ciuda agitației care domnea în acel timp în Franța, a primit numeroase și emoționante mărturii de respect, compasiune și comuniune în credință din partea oamenilor simpli, de-a lungul drumului, de la Briançon la Grenoble și Valence. Deși umilit, «părintele comun al celor care cred», cum îl numea poetul Paul Claudel, era recunoscut și venerat de fiii și fiicele Bisericii. Această primire simplă și grijulie, în acele circumstanțe dramatice, este o mângâiere pentru toți” (Scrisoare către episcopul de Valence, 25 august 1999).

Sugestiv, pentru spiritul papei Pius al VI-lea, ultimul schimb de replici cu generalul Haller înainte de a fi depus și expulzat în Franța. Generalul i-a cerut, sub amenințare, papei Pius al VI-lea cele două inele pe care le purta la mână. ”Pe unul pot să vi-l dau”, a răspuns papa, ”pentru că este proprietatea mea. Pe celălalt, nu, trebuie să ajungă la succesorul meu”. Era inelul Pescarului. Iacobinii, care credeau că moartea papei Braschi însemna și moartea Bisericii, îi spuneau ”Pius al VI-lea și ultimul”. Era 1799. Vizita papei Francisc la Cesena în 2017 arată că istoria Bisericii nu este scrisă numai de oameni.

(rv – A. Dancă)








All the contents on this site are copyrighted ©.