Citește articolul Mergi la meniu

Social Networks:

RSS:

Radio Vatican

Vocea Papei și a Bisericii în dialog cu lumea

alte Limba:

Sfântul Scaun \ Activitate

Papa Benedict al XVI-lea a împlinit 90 de ani: mărturia mons. Gänswein

Papa emerit Benedict al XVI-lea și papa Francisc - ANSA

18/04/2017 11:16

RV 18 Apr 2017 La 16 aprilie 2017, chiar în ziua de Paști, papa Benedict al XVI-lea a împlinit 90 de ani. Cu această ocazie papa Francisc i-a făcut o vizită Papei emerit pentru a-i face urările de Paști și a-l felicita de ziua aniversară. Festivitățile au fost mutate în a doua zi de Paști și au avut o formă foarte simplă și rezervată: în mănăstirea Mater Eclesiae din Vatican a fost prezentă o mică delegație din regiunea germană Bavaria, locul de proveniență al Papei emerit.

Prezent la eveniment, mons. Georg Gänswein, prefect al Casei Pontificale, care îl urmează îndeaproape pe papa Benedict al XVI-lea, a vorbit despre cum decurge o zi din viața acestuia la mănăstirea din Cetatea Vaticanului:
G. Gänswein: „Viața în mănăstire este foarte ordonată: nu este un secret pentru nimeni faptul că papa Benedict iubește ordinea. Programul zilei este foarte bine structurat, foarte clar, și asta îl ajută. Una dintre afirmațiile papei Benedict, la încheierea pontificatului său, a fost că nu s-a retras la 'o viață privată', adică pentru a face ceea ce i-ar fi plăcut să facă, ci că 's-a urcat pe munte', o imagine care amintește de Moise care s-a retras să se roage, după puterile, convingerile și capacitățile sale, pentru succesorul său, pentru Biserică și pentru lume. Și chiar asta face. Viața sa este o împletire de rugăciune, studiu, muzică, vizite, Liturghie, plimbări, meditații, odihnă și pregătire pentru întâlnirea cu Domnul. Văd că papa Benedict trăiește cu mare seninătate această decizie a sa”.

Întrebat fiind despre modul în care se mișcă Papa emerit, mons. Gänswein a spus că aceasta este partea cea mai slabă a corpului său, iar pentru acest lucru „se ajută de un cadru”, care îi dă o mai mare stabilitate și siguranță în mișcare. Prefectul Casei Pontificale a menționat că papa Benedict al XVI-lea nu se plânge de trecerea anilor, dar în același timp este conștient că nu mai are aceeași forță ca înainte. Arhiepiscopul Georg Gänswein a mărturisit că în anii petrecuți alături de Papa emerit a învățat că credința este un „dar care aduce bucurie” și „un ajutor pentru a duce mai bine povara” care ne revine.

În ceea ce privește relația dintre papa emerit Benedict al XVI-lea și succesorul său, mons. Gänswein a subliniat că „cei doi au un raport bun” și că papa Francisc se întâlnește regulat cu papa Benedict”, însă cei doi „se retrag între patru ochi și vorbesc”. Prefectul Casei Pontificale a adăugat că vizitele „nu au o cadență fixă” și că au loc cu ocazia aniversărilor personale, înainte sau după o călătorie a papei Francisc, însă fără un calendar prestabilit. Prelatul a mai spus că cei doi pontifi se aud și la telefon sau corespondează prin scrisori. (rv - I. Ursuleac)

Benedict XVI: gratitudine pentru cei 90 de ani de viață
”Inima mea e plină de gratitudine pentru cei 90 de ani pe care mi i-a dăruit Bunul Dumnezeu”: a spus papa emerit Benedict al XVI-lea care luni, 17 aprilie 2017, în fața mănăstirii ”Mater Ecclesiae” din Grădinile Vaticanului, a sărbătorit într-o atmosferă familiară vârsta de 90 de ani, pe care i-a împlinit duminică, 16 aprilie, solemnitatea Învierii Domnului. Printre cei prezenți, fratele său, mons. Georg, guvernatorul landului Bavaria, Horst Seehofer, prefectul Casei Pontificale, mons. Georg Gänswein, și câteva zeci de membri din asociația ”Gebirgsschützen”, tradiționalele gărzi montane bavareze. Un moment de sărbătoare și bucurie din care nu au lipsit halbele de bere, coșurile cu bucate bavareze și muzica tradițională a landului, interpretată de o mică fanfară muzicală. A luat parte și colegul nostru de la redacția germană, Mario Galgano, care a înregistrat salutul papei emerit Benedict al XVI-lea: «Inima mea e plină de gratitudine pentru cei 90 de ani pe care mi i-a dăruit Bunul Dumnezeu. Au fost încercări și timpuri grele, dar El m-a călăuzit întotdeauna și m-a scos din ele, astfel încât să-mi pot continua drumul. Sunt plin de recunoștință mai ales pentru că mi-a dăruit o patrie atât de frumoasă, pe care acum ați adus-o la mine. Bavaria este frumoasă de când a fost creată. Ținutul este frumos pentru turnurile bisericilor, casele cu balcoane pline de flori și oamenii săi buni. Este frumos, în Bavaria, pentru că lumea îl cunoaște pe Dumnezeu și se știe că El a creat lumea și că aceasta este bună când noi o construim împreună cu El. Vă mulțumesc mult pentru că ați adus Bavaria aici, acea Bavarie deschisă față de lume, vivace, fericită, care poate să fie așa pentru că își adâncește rădăcinile în credință. Vouă, tuturor, vă spun: ”Dumnezeu să vă răsplătească!”, începând cu guvernatorul Bavariei și cu voi toți. Sunt bucuros că am putut să ne strângem aici, sub frumosul cer albastru al Romei care, cu norii săi albi, amintește de drapelul alb-albastru al Bavariei. Este același cer. Vă urez binecuvântarea lui Dumnezeu! Duceți salutul meu acasă, gratitudinea mea față de voi și marea delectare cu care, în inima mea, continui să fac plimbări și să trăiesc în peisajele noastre. Sper ca toate să rămână așa cum sunt. Vergelt’s Gott – Dumnezeu să vă răsplătească!”.

18/04/2017 11:16